Dupa amiaza cu o nimfomana

Pai da, sa te culci cu mine e un noroc, cred ca ti-ai dat seama… Eu stiu asta. Sunt afabila, sunt politicoasa, asimilez avansuri de toate felurile, si mai fine si mai abrupte, de la “Frumos decolteu… Va place contrastul de lumina?” sau “Codul de procedura penala? Il am acasa. Mergem sa-l luam?”, pana la “Aveti talent oratoric, m-ar interesa sa-l savurez mai indeaproape…” sau “Ati pledat si la bara? Orizontala sau verticala? Cunosc o introducere care va asigura castigarea oricarui proces…” Nu ma deranjeaza nici un tip de avans, cat ar fi de impertinent. Pe toate le primesc cu zambetul pe buze, olimpian. Daca nu-mi place cineva, n-are nici o sansa, indiferent de tipul avansului, iar daca imi place, are toate sansele, indiferent de tipul avansului, repede ajunge cu mine in pat, totul curge de la sine, ai vazut si tu, eu nu fac un eveniment din chestia asta, ma bucur de tine, ma simt bine cu tine, dar atat, nu pun conditii, nu dramatizez, pe cand barbatii exulta, fac un capat de tara, parca as fi prima femeie din viata lor, parca ar fi cucerit o reduta si trebuie neaparat sa se impopotoneze cu decoratia in piept. Decoratie unica?! Hmm… Esti dragut…

Stii, era odata printul Arthur, care avea un ducat si-l cam ameninta pe regele Edward de la Londra, ca facea intruniri propagandistice, grupuri de reflectie etc. Si regele a trimis un comando, care l-a rapit pe Arthur din mijlocul familiei si l-a adus legat fedeles in sala tronului. “O sa-ti tai capul, ca ma calci pe nervi”, a spus regele. “Nu se poate, your majesty, e o confuzie, eu cred in acelasi set de valori ca si Majestatea Voastra, spre bine Angliei…” a raspuns printul Arthur. ” Poate, dar e prea complicat, a raspuns regele. Mai sigur este sa scap de tine. Toate sunt prostii. Vrei sa-mi iei tronul, asta vrei. Va stiu eu pe-astia cu setul de valori. Ii dati cu principiile pana puneti mana pe putere. Ei bine, nu, taiati-i capul inainte sa mi-l taie el mie.” Slujitorii se repezira ca uliii si-l tarau pe Arthur spre butuc. ” Mor pentru Anglia!”, a strigat Arthur. ” Stati!”, a strigat cineva. S-a facut tacere. Regele s-a intors, incruntat, spre stanga lui. Se ridicase in picioare regina. Cu privirea tinta la pectoralii apetisanti ai lui Arthur, striviti in franghii, ea spuse: “Your Majesty, cred ca trebuie sa mai dam o sansa acestui tanar de viitor.” Edward facu niste ochi cat cepele. ” Bine, draga mea, dar tu mi-ai bagat in cap ca e periculos si tebuie eliminat. Nu te inteleg…” ” M-am razgandit, facu regina. Mai da-i o sansa. Pune-l la proba.” Se produse rumoare in Sala tronului. Regele tacea, buimac. Intr-un tarziu, mormai, nemultumit: “Uite ce e, Arthur. Iti mai dau o luna. In aceasta perioada, afla-mi raspuns la o intrebare. Asta e proba. Altfel iti tai capul. Te prinzi?” “Ma prind, pentru Majestatea Voastra aflu raspuns la orice intrebare!”, striga Arthur, uitandu-se mai atent la regina. “Nu cred, ricana regele. Intrebarea este urmatoarea: Ce vor de fapt femeile?” Din nou, rumoare in sala. Chipul reginei era de piatra. Arthur paru descumpanit. Toata lumea parea descumpanita. “Mergi!” spuse regele, sumbru, si-l concedie, excedat. Si Arthur merse inapoi, in ducatul sau de bastina. Aici incepu sa intrebe in stanga si-n dreapta ce vor femeile. Facu un adevarat studiu de marketing printre contese, curtezane, bucatarese, modiste, lenjerese, translatoare, receptionere, senatoare, directoare de banca, purtatoare de cuvant etc, chiar printre surorile lui – printesele. Toate raspunsurile erau vagi, de nu puteai trage o concluzie. In ultima zi a lunii, disperat, mai facu o ultima incercare. Merse la vrajitoarea ducatului, o baba, o cotoroanta care locuia cu acte in regula undeva, la periferie, unde a intarcat dracu’ iapa, mergeai cu metroul de te uita Dumnezeu. Printr-o poarta care se balabanea si scartaia ingrozitor, intra intr-o cosmelie care de-abia se tinea intr-o rana. “Ai venit…”, ranji baba. N-avea doi dinti din fata si putea de te trasnea. “Am venit sa-ti pun o intrebare”, spuse printul. “He-he-he, facu baba, stiu. S-a dus buhu’. Cunosc si intrebarea si raspunsul. Dar te costa.” “Platesc. Platesc oricat. Te fac om”, zise printul. ” He-he-he, ranji iar baba, nu fi atat de sigur ca vreau sa fiu om. Cat platesti? How much?” “O lada de aur!”, avansa Arthur.” “E putin… Doua lazi de aur!”, plusa el. “E un nimic, stimabile….” “Ce vrei atunci, bijuteriile coroanei bunicii, Doamne iarta-ma!?” “Nu. Nici pe departe. Asculta, ai un prieten bun, unul Andrew. Sunteti colegi acolo, la partid, vreau sa spun… cavaleri ai mesei rotunde sau ce sunteti… ma rog. Ei bine, il vreau!”, facu baba. Arthur ramase fara grai. “Cum adica – il vrei?” baigui el. “Uite asa bine, vreau ca Andrew sa ma ia de nevasta, asta-i pretul raspunsului la intrebarea ta” “Esti nebuna? facu Arthur. Pai Andrew este… este un domn, un baron local, cel mai chipes barbat din tot ducatul. E mai chipes chiar decat mine. A facut studii la Paris. Cum sa te ia Andrew de nevasta? Printese si contese din Franta, Italia, Spania si Portugalia, din toata Uniunea Europeana il curteaza de zor, toate sunt la picioarele lui, n-ar avea decat cu ochiul ori cu mana semn a face, si tu vrei sa te ia nevasta, pe TINE? Esti intr-o doaga? Te-ai uitat in oglinda?” “Nu ma uit ca se sparge, ranji baba. Te priveste, ori il convingi, ori iti taie Edward capul. Din doua, una. Alege.” “Nici nu ma gandesc, exploda Arthur. Andrew este fratele meu de cruce, nu pot sa-i cer asa ceva, sa se nenoroceasca pe viata! Este imposibil. Prefer sa-mi taie capul. Eu am onoare.” “Si la ce-ti foloseste?”, pufni baba, aruncand un damf de usturoi. “Patria si onoarea. Mor pentru Anglia!” ” Nu mori pentru Anglia, aici e chestia, mori din cauza ca ai principii care nu mai cadreaza cu lumea de azi, plina de cadre. Te priveste. Adio.” Arthur iesi nervos, trantind usa care se mai rupse dintr-o balama. Se duse acasa, innegurat, si incepu sa-si faca bagajele. Porunci sa i se inhame calul pentru Londra. Dar la 12 fara 23 de minute noaptea, usa se dadu de perete si in camera navali nimeni altul decat Andrew in persoana. Era intr-adevar un barbat de barbat, cum se spunea in argoul acelei vremi. Avea o semetie extraordinara care culca toate femeile la pamant. Stia baba ce stia. “Ce vorba umbla prin targ? striga el, surescitat. Scapi de calau daca eu o iau de nevasta pe babornita?” “Ma rog, nu e cazul, murmura Arthur, jenat. E nebuna la cap. Bine ca ai venit sa ne luam ramas bun.” “Stai putin, stai putin, striga iar Andrew. Noi suntem frati de cruce, suntem cavaleri ai mesei rotunde. In fiecare joi, facem sedinta de Consiliu Permanent, batem cu sabiile in masa si cu pumnii in piept, facem juraminte, legaminte, chestii de-astea, toti pentru unul, unul pentru toti…” “Nu pot sa-ti cer asa ceva, te nenorocesti pe viata. De baba nu scapi niciodata, te-ngroapa ea pe tine.” ” Nu conteaza, o bag in pizda ma-sii!” “N-are mama, n-are tata.” ” E orfana? Nu-i nimic. Ma descurc eu, ma duc la manastire, ma fac calugar, am solutii. Du-te si spune-i ca sunt de acord.” Arthur dadu din umeri, resemnat: “Te priveste, sa nu zici ca nu ti-am spus…” il mai avertiza el ultima data. Dar Andrew il impinse pe usa-afara si Arthur ajunse inapoi la baba. “Te-ai intors, ti-a venit mintea la cap? Cand?”, intreba ea, molfaind cu pofta un artan de prepelita, proaspat tras la rotisor. “Cand – ce?”, intreba Arthur. “Cand facem nunta?” “Lasa nunta. Sa vedem intai raspunsul la intrebare!” “Raspunsul e bun, n-ai grija” “De unde stii?” “Treaba mea. Cand facem nunta?”, batu coropisnita din picior. “La trei zile dupa ce scap de Edward. Da-mi raspunsul! Care e raspunsul? Ce vor femeile?” “Vino mai aproape, sa-ti soptesc la ureche ca sunt microfoane peste tot.” Invingandu-si repulsia fireasca, Arthur isi lipi urechea de buzele ei. Cotoroanta ii sopti ceva. Arthur facu ochii mari si cazu putin pe ganduri. “Mergi, ca trebuie sa-mi comand rochia de mireasa. De la Chanel.” croncani iarasi zgriptoroiaca. Arthur nu mai pierdu timpul. Incaleca val-vartej si calari toata noaptea pana la Londra. In zori, orasul il primi somnoros, dar cu portile deschise. Targoveti, plapumarese, gunoieri, halvitari, geambasi si zarzavagii se perindau agale spre locurile lor de munca. Potcovari si tocilari isi ascuteau sculele. Primele nuclee sindicale mijeau la colturile strazilor. Miros de mititei proaspeti venea de pe gratarele incinse. Castraveti murati si varza acra erau la discretie. Shakespeare insusi deschisese geamul la mansarda lui, repartizata de primarie, si scria de zor, inmuindu-si pana in diverse calimari, cu gandul la regina Elisabeta, care nu se nascuse inca. Arthur se foi prin fata palatului, printre archebuze si condotieri care-si faceau veacul prin zona, doar-doar or primi vreo comanda de furnituri, ceva de la stat. De pe creneluri, lancieri solticari le aruncau chifle, gogonele, masline, ce se gasea. Arthur scoase un pachet de Kent pe care scria Cititi povestirile din Canterbury! si mitui un bodyguard mascat, care manui cu indemanare un scripete ce scartai indelung din tatani. Podul se cobori, grilajul se ridica. Avu noroc. Regele tocmai isi bea cafeaua, iar regina citea ziarul. “Stiu raspunsul, Majestatile Voastre!”, striga Arthur, dand usile de perete. “Stai jos, tinere, ia o cafeluta din Bizant, sa-ti mai tragi sufletul”, zambi sagalnic regina. Apoi, cu subanteles: “Poate vei avea nevoie de el de-acum incolo…” Se intoarse catre Edward. “Dragul meu, trebuie sa apreciem ca s-a prezentat de buna voie, n-am mai cheltuit banii contribuabilului pe comando. De aceea propun sa-i comuntam pedeapsa capitala in detentie pe viata in Turn”. “Ba nu, draga mea, replica regele taios, nu te mai razgandi, ca intru la balamuc! Daca a adus raspunsul corect, ii dau drumul, daca nu, ii tai capul. Eu nu ma joc. Am zis. Spune Arthur! Ce vor femeile?” “Edward, vorbi atunci Arthur, dregandu-si glasul, se pare ca femeile nu vor nimic pentru ca se razgandesc tot timpul, dar nu-i adevarat. E doar o impresie. In realitate, ele vor sa aiba controlul propriilor vieti, sa aleaga ele. E-adevarat insa ca vor sa aiba si controlul vietii barbatului pe care il au in pat, sa aleaga ele si pentru el. Spre binele lui, bineinteles. Spre binele lui, asa cum il vad ele. De-aici pleaca toata incurcatura. Asta e raspunsul. E o problema de comunicare…” Se lasa tacere. Regele ramase cateva clipe nemiscat. “Probleme de comunicare? Chiar si in patul regal?!”, ridica el din sprancene cu o privire amenintatoare. “In toate paturile, Majestate, acelasi control.” “Cum iti permiti, obraznicatura!? tipa regina, rosie de furie. Ti-am salvat viata, asta ti-e recunostiinta?” “Doamna, mi-ati salvat viata ca sa ma inchideti in Turn, sa ma aveti la dispozitie, sa va satisfaceti poftele cand aveti nevoie…” “Garda, garda!” racni regina isterizata. Un pluton de elita aparu in prag. Insa regele ridica mana si plutonul pleca. “Mda, zise el dupa o pauza. Raspunsul nu este rau, el aduce contributii noi, pe latura cognitiv-volitiva, cat si pe alte planuri de amploare, tehnico-tactice, indelung dragi inimii noastre. Arthur, te-ai salvat. Esti liber. Dar sa nu mai aud ca faci grupuri de reflectie sau dialog social. Stati fiecare pe la casele voastre si reflectati singuri, sa nu va mai prind in grupuri. Ai inteles?” “Am inteles, majestate!”, scanda Arthur, patruns de importanta momentului. Regina se scula din jilt si parasi sala, turbata. In trecere, ii dadu o palma unui sulitas care nici nu clipi. “Ne vedem la cina, darling, avem morun la gratar si vin de Burgundia!” striga regele in urma ei, dar nu primi nici un raspuns. Edward isi drese glasul. “Ai suparat-o pe regina. Dar ii va trece. O cunosc foarte bine. Daca si-a pus in cap sa te aiba, te va avea oricum, mai devreme sau mai tarziu, cand nu te-astepti. Pun pariu ca peste cateva zile, imi va cere sa te aduc ministru, aici, la curte… De ce nu? Esti destept, plus ca te-as avea si sub control. Mai vedem…” Facu o pauza. Apoi spuse cu o voce jumatate autoritara, jumatate trista: “Du-te acum. Dar fii atent, iscoadele mele te vor urmari peste tot. Watch out… Go now.” Arthur se inclina cu deferenta si iesi. Calari pe desalate, ajunse inapoi, in ducat, si incepu pregatirile de nunta. In ziua a treia, toata curtea era stransa, se manca si se bea pe saturate, talgere se umpleau cu vanat din padurile limitrofe, vin bun, ghiurghiuliu curgea in pocale, fetite dulci, cu fuste scurte, scotiene, dansau din buric, generali activi sau in rezerva dansau manele, unii demnitari isi introduceau sabii pe gatlej si le scoteau intacte, altii nu le mai scoteau deloc, intr-un cuvant era o atmosfera de sarbatoare. Andrew, imbracat in fireturi dar cu fata impietrita, mai tragea cate un scotch, impovarat de ganduri, mireasa ragaia mortal, mai scotea din gura, mai punea pe masa dumicati nemestecati. La 12 fara un minut noaptea, baba se ridica, isi potrivi rochia Coco Chanel, mai ragai odata si-i arunca peste umar lui Andrew: “Te-astept in dormitor, puiule…”. Andrew isi aprinse o ultima tigara. Cavalerii mesei rotunde ii turnara un ultim pocal epocal de vin. “Curaj, ii urara cu totii, suntem alaturi de tine.” Arthur il imbratisa cu efuziune. “N-am sa uit niciodata ce-ai facut pentru mine.” Andrew ofta, apoi mormai: “Sa ne vedem cu bine…”. Isi indrepta vestonul si pleca pe-aci incolo. Il urmarira cu privirea, tristi. Garda ii dadu onorul. Toata prezenta feminina lacrima. Haladui o vreme pe coridoarele casei de oaspeti, de fapt o cabana sub forma de palat, apoi pasi in dormitor. Aici era cam intuneric si la inceput nu vazu bine, se freca la ochi. Intinsa in pat, uluitoare, se afla o blonda nemaipomenita, goala pusca, de iti taia respiratia numai cand o vedeai. Nu, nu de-asta m-am facut eu blonda, te rog nu ma intrerupe! Asa, o blonda fabuloasa si Andrew se opri paralizat. “Ma scuzi, frumusico, zise el, probabil ca am gresit adresa.” Adevarul era ca palatul sau cabana, cum vrei s-o iei, avea multe dormitoare, oferite oaspetilor care venisera, unii tocmai de la Londra, sa mai scape de sedinte, ministere, neveste si-alte stresuri caracteristice vietii de curte, fie cu partenerele aduse chiar de ei din pepiniera partidului, fie puse la dispozitie de organizatori pe plan local, dar toate numai una si una. Asa ca Andrew dadu sa iasa, dar o voce dogita, binecunoscuta, il opri. “He-he, n-ai gresit nici o adresa! Vino-ncoace!” Andrew se intoarse ca ars. Era baba care vorbea cu gura blondei, o gura foarte senzuala de altfel. “Vino-ncoace cand iti spun!” Andrew se executa, ca in transa. “Uite ce e, zise vocea cotoroantei. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la toata povestea, trebuie sa recunosc ca mi-a placut cum te-ai sacrificat pentru prietenul tau Arthur. M-ai atins la lingurica. Asa ceva mai rar, poate doar in magazinele de antichitati. Esti un adevarat cavaler al mesei rotunde. Asa ca m-am gandit sa-ti acord un bonus. Un bonus de 12 ore pe zi. Facem jumi-juma. Trebuie doar sa alegi. Cum vrei sa fie casatoria noastra, noaptea cum ma vezi acum si ziua cum ma stii, sau noaptea cum ma stii si ziua cum ma vezi acum? Da pe gura repede, ca sa vad ca esti sincer!” In fata acestei dileme existentiale, Andrew ramase fara grai. Clipe grele si broboane de sudoare i se scurgeau pe fata. Dar o inspiratie divina ii veni repede in ajutor. “Alege tu!” striga el, cu sufletul la gura.” “Bravo, asta era raspunsul, hohoti baba, batand din palmele blondei. Asa este, eu trebuie sa aleg. Iar eu, iata, aleg sa fiu si ziua si noaptea asa cum ma vezi acum. 24 din 24. Program non-stop. Ce zici? Esti in stare? Batem palma?” Tacere. De data asta, Andrew era complet naucit, incapabil sa faca vreo miscare. “Nu vii, iubitul meu, spuse deodata blonda cu o voce de vis, care ar fi putut sa-l scoale din mormant chiar si pe raposatul Richard Inima de Leu? Ma cheama Petricia, continua ea. Nu-ti fie frica, nu ma razgandesc…” Andrew tot nu se misca. ” Hai, nu vii?…”, sopti ea din nou, cu un suras fermecator. Atunci Andrew se scutura, mai prinse curaj si puse un genunchi in pat. “Nu te grabi, avem tot timpul din lume”, sopti Petricia, aranjandu-si parul lung pe perna trandafirie. “Stai langa mine”. Andrew se intinse langa ea, asa imbracat cum era. Bineinteles ca proximitatea corpului ei de pictorial ii dadea fiori. Numai parul greu ii emana mii de feromoni, ce sa mai vorbim de restul… Degetele ei catifelate i se cuibarira in palma, intre trupurile lor care nu se atingeau, si ramasera asa o buna bucata de timp. Incet-incet, strigatele chefliilor din alte dormitoare palira, se stinsera ca si cum n-ar fi fost, tipetele paunilor de la crescatorie incetara si ele, boncaniturile cerbilor ecologici incetara si ele, nu tiuia nici un greier, o liniste absoluta de inceput de lume se pogori si, deodata, plafonul, care era glisant, se dadu la o parte, si cerul isi facu aparitia, nesfarsit si senin, parca era noapte si parca era-n zori, in adancuri se-nvolburau stihii mute, dar in fata stele poznase clipeau fastuos, ingeri sprintari falfaiau grabiti, in inspectie, si plecau sa duca raportul, lasand ceva praf de aur de pe aripi, planete impozante isi luau locul si luminau fosforescent. Cei doi, intinsi in pat, unul langa altul, el cu veston, fireturi, pantaloni cu vipusca, cizme Pardaillan, ea fara nici un fel de vipusca sau cizme, savurau vrajiti acest fascinant preludiu. “Uite, inainte de orice, vreau sa-ti spun ceva. Asculta-ma cu atentie, cu mare atentie”, vorbi Petricia intr-un tarziu, strangandu-l tare de mana. Andrew era numai ochi si urechi. “Multe se vor intampla, multe vom intalni, vorbi rar Petricia. Si bune si rele. Ne vom certa si ne vom impaca. Ne vom iubi si ne vom uri. Ne vom blestema si ne vom canta imnuri. Ne vom adora si ne vom detesta. Ne vom juca unul cu celalalt pana vom pieri. Ne vom ucide chiar, din prea multa dragoste. Vom da nastere unei alte Petricii si unui alt Andrew, care vor fi si mai chipesi decat noi, dar si ei se vor ucide din prea multa dragoste. Tu sa nu iei in seama toate acestea. Tu sa nu te-abati din drumul tau. Tu sa ma cauti intotdeauna pe mine, numai pe mine, pentru ca fara tine nu pot sa exist. Orice ti-as face, fara tine nu pot sa exist. M-ai auzit?” “Da”, sopti Andrew, ca hipnotizat. “Foarte bine, foarte bine, se bucura ea, ca un copil. Atunci, ne-am inteles…” Mai trecura cateva clipe. Mere rosii, ioanatane, incepura sa cada imponderabil de ne-unde, asezandu-se cuminti pe marginea patului. Plafonul luneca inapoi, ca uns, dar inauntru nu mai fu intuneric. Petricia, cu o miscare olimpiana, dar si simpla, ca o harjoana, se intorsese cu spatele, privindu-l lung peste umar, cu ochi ei magnetici, imposibili. Pe omoplatul drept avea tatuata o roza stranie, minuscula. Andrew avu o tresarire si un zambet de uimire ii flutura pe buze, dar se topi repede. O dogoreala ca de cuptor ii ardea acum fata. Trupul ei gol lumina ca un rug incins.

Adevarul este ca unele lucruri nu se schimba niciodata. Indiferent ce se va spune despre mine, magnetismul de capodopera flamanda a chipului meu, al ochilor mei, cum zici tu – ezoterici; melodia de Magie Noir, de Opium, a glasului meu care se alinta si va face iluzii din nastere; inocenta, ingenuitatea mea grea, perversa, poate diavoleasca, dar in care va recunoasteti, cu aceeasi inocenta perversa, propria voastra dorinta morbida, dependenta de pacat, ca si lumea in care traim, in care traiti, pe orice meridian; feminitatea mea unicat, un diamant cu 365 de fete, in care va oglinditi paralizati, siderati de propria voastra rectitudine ignorata; vibratiile mele sex-invaluitoare; pulsand ca in visele voastre cele mai secrete, indiferent de personalitatea fiecaruia; pulsand amniotic, in deplina rezonanta cu esenta masculinitatii voastre launtrice, care va tine pe toti legati fedeles unii de altii, va transforma in loc comun, si buni si rai, ca un lant genetic suprastatal cu zale de hormoni, ca un cordon ombilical, de care nu puteti scapa orice ati face, orice mi-ati face; si mai presus de toate, EU… EU… EU voi continua sa va subjug, sa va inchid… ca o a doua inima in care va am pe toti, si buni si rai… voi continua sa va incarcerez cu generozitate pe cei care aveti norocul sa ma intalniti. Nici unul nu-si va putea infrange obsesia de a ma avea macar o data. Dar n-am intalnit inca barbat care sa ma fi avut o data si sa nu mai vrea a doua oara. Va prefaceti ca ramanem prieteni, fara arrierere-penseuri? Foarte bine, foarte bine. In realitate, sperati in secret, in secretul vostru profund, endocrin, ca intr-o zi sa ma aveti din nou, nu-i asa?… Nu exista barbat care m-a avut, ieri, acum un an, cinci, zece, cincisprezece ani si care – daca ii dau acum un telefon – sa nu-si lase toate interesele si sa petreaca doua-trei ore, o noapte cu mine. Nu exista. That’s the name of the game. Iar eu, in timpul asta, traiesc intr-o Saturnalie perfecta, fara sfarsit…

* Din romanul Dupa amiaza cu o nimfomana, in curs de publicare la editura Masina de scris