DUPA BLOGURI… / Captiva in lumea Andressei

Andressa, pe primele pagini de pe blogul sau, m-a facut sa gandesc: “Imi vor placea, intodeauna, mai mult fetele (Nu in sensul acela, dragii mei, J, desi mi-ar fi fost de mare folos… as fi avut, presupun, mai putine necazuri)! Cum scriu, cum vorbesc, cum animeaza spatiul din jur cu prezenta lor, la ce dezinvoltura apeleaza instinctiv, cum se eschiveaza, cu ce subterfugii de expresie ies la “bal”, cum isi revendica coordonatele personale si cele care urmeaza sa fie localizate de ceilalti etc (evident, ma refer la cele care fac si pot face asta, nu am vedere toate fetele, Doamne, fereste!). Imi place ca fetele pot parea mult mai detasate (motivul o fi lipsa tostesteronului), mult mai elastice, mai debordante si, interesant, par mai lipsite de blocaje. Cred ca asta se poate vedea si la varsta pubertatii, cand, in ciuda timiditatii lor, reale sau presupuse, fetele sunt mult mai dezinvolte si ofensive decat baietii de aceeasi varsta. Uneori, chiar si cei mai teribilisti dintre ei sunt devansati, real, la dezinvoltura si debordanta, de fete, nu intr-atat de teribiliste sau curajoase. S-ar putea sa ma insel! Revenind la Andressa, mi-a placut! E tonica, dezinvolta, haioasa, neincrancenata (lucru care te determina s-o citesti cu placere… admir lipsa de incrancenare, mai ales ca mie imi lipseste cu desavarsire! Nu ma prind ca o am, dar e evident ca o am!). are o scriitura vie, armonioasa, fluida, elastica, scrie mult, scriitura e imbibata, firesc, nefortat, de metafore, de consideratii haioase, detasate, are forta spontaneitatii si a umorului fluid, se autoironizeaza (dar nu flagrant, violent, ofensiv, ci in trecere, ca ceva neprevazut intervenit, fara voie, in naratiunile sale), nu se fereste sa fie subiectiva, subiectivismul, in cazul sau, reprezentand sarea si piperul articolelor sale. Inteleg ca fata e veche in blogosfera, are experienta acestui fenomen; in plus, categoric, are experinta speciificului de-a fiinta si de-a scrie pe un blog. Este unul dintre blogurile pe care, daca intri, aproape nu mai iesi, ti-e mai usor sa ramai, ti-e mai usor sa dai pagina urmatoare. Citesti, cu usurinta, articol dupa articol, afli o groaza de lucruri despre autoare, stii unde si-a facut revelionul, cum a calatorit, cand a mai vazut aceleasi locuri, cum, ce impresie i-au lasat, stii ce alimente consuma, ce alimente ii sunt interzise, afli ca e nevoita sa tina un regim sever, afli de interventiile chirurgicale pe care le-a avut, ce-a simtit, cum au decurs, cine i-a fost alaturi etc…ce mai, te imprietenesti usor cu ea, asta, probabil, este si scopul, in plus, intr-un fel nelamurit, iti devine draga, o iei la pachet cu tot, iti anuleaza, cumva, rezervele. Ceea ce ar putea fi foarte bine ar putea fi, deveni, insa si rau! Stii ca ti-e draga si o iei in seama ca pe o fiinta draga! Cu toate lacunele inerente unei astfel de receptari! Motiv pentru care sunt si asa de nemultumita ca am stat atata pe blogul sau. In primele pagini, mi-a placut imediat, cu usurinta, dupa vreo trei, patru pagini, mi-a fost draga si mi-a parut firesc sa-mi povesteasca, la nesfarsit (in fond, oamenii dragi ne pot povesti orice, nu ne irita, nu ne plictisesc, cumva, suntem interesati de ceea ce li se intampla … sau, cel putin, asa ar trebui), despre legumele si iaurtul degresat pe care le consuma, zi de zi, in multe posturi (sa nu fiu prost inteleasa, sunt vegetariana de foarte, foarte multi ani; stiu cum e sa mananci in fiecare zi legume… e drept, mie nu-mi sunt impuse de un regim de sanatate, e alegerea mea. In cazul ei, interdictia, foarte probabil, naste necesitatea de-a vorbi despre modul de viata alimentar impus). Cititi articolul integral pe http://veronicaacara.blogspot.com/2009/06/andressa.html.