Versiunea completă
Business Internaţional

După Citi, SUA se pregătesc să iasă și din acționariatul AIG

Statele Unite intenționează să vândă în primul trimestru al anului viitor aproximativ 20% din acțiunile pe care le deține la American International Group (AIG). Decizia a fost luată în condițiile în care, după ce a vândut toate acțiunile deținute la Citigroup, guvernul vrea să înceapă procesul de ieșire și din acționariatul asigurătorului, scrie The New York Times.

Traian Terzianm · 9 decembrie 2010 · 2 min de citit

Statele Unite intenționează să vândă în primul trimestru al anului viitor aproximativ 20% din acțiunile pe care le deține la American International Group (AIG). Decizia a fost luată în condițiile în care, după ce a vândut toate acțiunile deținute la Citigroup, guvernul vrea să înceapă procesul de ieșire și din acționariatul asigurătorului, scrie The New York Times.

Vânzarea ar putea aduce statului, care deține 79,9% din companie, 15 miliarde de dolari.

Directorul executiv al AIG, Robert Benmosche, a declarat că speră ca în prima parte a anului 2011, Trezoreria să înceapă să vândă participațiile sale din cadrul companiei, precizând faptul că acest obiectiv este dependent de starea de sănătate a piețelor bursiere.

“Sperăm să putem intra pe piață cu o ofertă publică în primăvară, dar mai avem mult de lucru pentru a face posibil acest lucru”, a spus Herr Mark, purtătorul de cuvânt al companiei. În același timp, AIG se pregătește să returneze 21 de miliarde de dolari băncii centrale a SUA (Fed), ultima tranșă dintr-un împrumut primit de la biroul din New York al instituției.

“Anunțul de astăzi este un eveniment important în eforturile guvernului de a renunța la investițiile din cadrul companiilor private într-un timp cât mai scurt, dar fără a pierde din banii contribuabililor”, a declarat Tim Massad, asistent al secretarului Trezoreriei.

După ritmul accelerat de anul acesta, prin care aproape și-au dublat valoarea, acțiunile AIG au scăzut după anunț cu 3,7%, la 42,32 de dolari. Prețul de tranzacționare este cu mult peste nivelul de aproximativ 30 de dolari necesar contribuabililor pentru a obține profit de pe urma planului de salvare a AIG.

La începutul acestei săptămâni, Trezoreria a vândut acțiunile rămase în Citigroup, participația deținută în cadrul băncii aducându-i un profit brut de 12 mld. dolari.

Citește și