După (mai mult de) 40 de ani/ de Constantin Stan

Anul acesta s-au împlinit patru decenii de la prima ediție a Taberei de Sculptură de la Măgura, județul Buzău. Am marcat evenimentul prin organizarea unui simpozion. Aș fi vrut să dau amploare acestui moment, dar, în afara autorităților buzoiene, nu am mai aflat instituții ale statului român interesate de a finanța așa ceva.

Din păcate, și micile/marile animozități din rândul sculptorilor au împiedicat desfășurări de forțe mai largi. Găsirea destul de târziu a banilor a împins organizarea simpozionului undeva spre Sărbători, iar pentru ca ghinionul să fie întreg, evenimentul s-a suprapus singurelor zile cu viscol din acest început de iarnă. Așa că am pornit din București cu o mână de entuziaști, “mânați”, cu o Dacie Logan fără cauciucuri de iarnă, de Mafu, spre Măgura în plin decor și frig siberian.

Vom fi fost noi oameni buni, se va fi dovedit vorba că lăsate în voia lor lucrurile se întorc în opusul lor, nu știu. Cert e că, apropiindu-ne de Măgura, ziua de iarnă a căpătat splendori de basm. Un soare sclipitor, o căldură molatecă și-un frig subțirel cât să păstreze zăpada proaspăt căzută ne-au readus pofta de viață și bucuria aia profundă care se ivește din nimic.

Ne-am dus până sus, am parcat dincolo de Mănăstirea Ciolanul și am înotat prin nămeți să ajungem la poienile/ediții la care obișnuiții vizitatori nu se prea încumetă nici măcar pe timp de vară.

Nici Liviu Russu, nici Sava Stoianov, nici Dumitru Passima, nici Gheorghe Maftei-Mafu, iar, după entuziasm, nici măcar Valeriu Șușnea, care e profesor la liceul de artă din Buzău, nu mai văzuseră tabăra pe timp de iarnă. Nu își văzuseră lucrările în decor hibernal și sunt convins că nici nu și le gândiseră, în timpul verilor când lucraseră aici, cum vor fi arătând ele pe timp de iarnă, nimbate de zăpadă, înconjurate de alb și proiectate pe fundalul copacilor adormiți sub nămeți. A fost fabulos! Sava s-a semnat în zăpada de pe postamentul celebrei lui roți de la Măgura (lucrarea tinde aproape să devină simbolul Taberei!) și s-a fotografiat alături de cealaltă lucrare a sa pentru că nu avea nicio imagine de iarnă cu ea, Dumitru Passima și-a înscris peste zăpadă Șotronul din piatră, Liviu Russu și-a “bibilit” lucrările de parcă le-ar fi pregătit pentru nuntă.

Ne-am adunat cu greu de prin poieni spre a merge la Poiana Pinului, acolo unde, în prezența copiilor din zone defavorizate de la tabăra de creativitate (altă inițiativă a Asociației Pro Euro-Cult), vreme de câteva ceasuri, sculptorii au vorbit despre începuturile Măgurii, despre propriile lucrări, despre artă și arta plastică, au depănat amintiri și au răspuns la întrebări. “Învățați să observați, să priviți cele ce vă înconjoară – numai așa veți ajunge la creativitate”, a fost sfatul dat copiilor.

Pentru că mulți se întreabă (și mă întreabă) ce legărură există între mine ca literat și sculptură le răspund acum acum printr-o mică dezvăluire biografică: am fost coleg de liceu și de bancă, în urmă cu mai bine de patru decenii, cu Liviu Russu, acum președintele Fialialei Sculptură a U.A.P, la o clasă de matematică-fizică (secția reală, cum se numea pe atunci) la Liceul “G. Coșbuc” din București. Am făcut cu el revista liceului, am pus în scenă cu el spectacole de muzică, poezie și lumini, am pus pe pereții liceului o revistă cu deviza hippy “Je veux regarder Dieu en face”, am visat în subsolul blocului din Paleologu cum vom ajunge noi artiști, am petrecut zile, nopți, veri și ierni în atelierele lui și ale prietenilor săi care mai apoi au devenit și prietenii mei, cum e cazul bunului Neculai Păduraru. În afara acestei bogate prietenii nu am alte beneficii de la evenimentele pe care le organizez pentru Măgura și alte tabere de sculptură, pentru taberele pe care le-am organizat și le voi mai organiza pentru copii și tineri, tabere unde sper să învețe să își afle propria identitate cu ajutorul creativitații. Atât și nimic mai mult! Mie îmi umple viața și sufletul.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licențiat al Facultății de Filologie (1974) a Universității București. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cărțile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafărul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica “Reportaj”, în Ziarul de Duminică.

Este președintele secției Proză a Asociației Scriitorilor din București.