Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Dupa maxime vin din nou scaderile

Doar sapte din actiunile cotate la Bursa au inregistrat ieri cresteri ale cotatiilor, dupa ce Bursa atinsese cu o zi inainte noi maxime istorice. Indicele oficial al pietei, BET a coborat cu 1,7%, pe fondul cresterii valorii ordinelor de vanzare.Valoarea tranzactiilor a crescut fata de ziua anterioara si a ajuns la 32,4 miliarde de lei

Vlad Nicolaescu · 8 iulie 2003 · 3 min de citit

Doar sapte din actiunile cotate la Bursa au inregistrat ieri cresteri ale cotatiilor, dupa ce Bursa atinsese cu o zi inainte noi maxime istorice. Indicele oficial al pietei, BET a coborat cu 1,7%, pe fondul cresterii valorii ordinelor de vanzare.
Valoarea tranzactiilor a crescut fata de ziua anterioara si a ajuns la 32,4 miliarde de lei. Lichiditatea actiunilor Petrom a continuat insa- sa scada, operatiunile de ieri cu titlurile companiei petroliere insumand sub 3 miliarde de lei. Cotatia Petrom a pierdut 2% si a ajuns la 1.400 lei/actiune.
Actiunile producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au pierdut 4,5% dupa un final agitat de sedinta. Cotatia a coborat brusc la final de la 2.250 lei/actiune, pana la 2.150 lei/actiune, pe fondul unui ordin masiv de vanzare. In cea mai mare tranzactie a zilei s-a transferat un pachet de 900.000 de actiuni. Valoarea totala a tranzactiilor de ieri cu actiuni Antibiotice a fost de 3,6 miliarde de lei.
O evolutie spectaculoasa au inregistrat ieri actiunile si companiei din industria aviatica Aerostar Bacau. Acestea au inchis sedinta de luni la 34.000 lei/actiune, dupa o crestere importanta. Cresterea a continuat si ieri, cand pretul a atins 39.000 lei/actiune dupa cateva minute de la debutul sedintei de tranzactionare. Tendinta s-a invesrat apoi iar titlurile Aerostar au ajuns la inchidere la 31.500 lei/actiune, cu 7,4% mai putin fata de cotatia de referinta. Lichiditatea a fost mult mai mare fata de o zi obisnuita de tranzactionare, actiunile transferate insumand 485 milioane de lei.
Actiunile societatilor de investitii financiare au pierdut ieri, in medie 1,2%, desi SIF Muntenia a urcat cu 1,8% pana la 2.900 lei/actiune, iar actiunile SIF Transilvania, cele mai tranzactionate de pe piata au ramas la cotatia anterioara. Celelalte trei SIF-uri au pierdut intre 50 si 100 de lei din pretul actiunilor.
O alta crestere semnificativa a pretului este cea a actiunilor Policolor Bucuresti. Titlurile Policolor au ajuns ieri la 4.650 lei/actiune, cu 5,7% mai mult fata de luni. Cresterea fata de mijlocul lunii trecute este de 33%. Bugetul de venituiri si cheiltuieli al Policolor pentru acest an indica un profit de peste 1.000 lei/actiune, desi rezultatele pe primul trimestru nu au confirmat cresterea profitului fata de anul anterior.



Piata Rasdaq
Grupul german HeidelbergCement a cumparat actiuni in valoare de 154 miliarde de lei (4,7 milioane de dolari) ale producatorului roman de ciment Moldocim Bicaz, in cadrul ofertei obligatorii de preluare. Pachetul reprezinta 8% din actiunile Moldocim, grupul german ajungand astfel la o detinere de 99%.
Pretul oferit in cadrul ofertei pentru o actiune cu valoarea nominala de 25.000 de lei a fost de 65.000 de lei. Actiunile Moldocim vor fi suspendate in continuare de la tranzactionare pana la data cand vor fi delistate.
Actiunile Bancii Comerciale Carpatica au fost ieri cele mai tranzactionate de pe piata cu o valoare a tranzactiilor de 1,7 miliarde de lei. Dupa cresterea din ziua anterioara, actiunile bancii au inregistrat o corectie negativa. Tranzactiile s-au derulat la preturi cuprinse intre 19.500 si 18.500 lei/actiune, iar cotatia medie a pierdut 4%. Valoarea operatiunilor a fost de 1,7 miliarde de lei.
O corectie negativa au inregistrat si actiunile Rompetrol (Rafinaria Vega), care au coborat ieri pana la 480 lei/actiune. Titlurile Rompetrol au fost cele mai tranzactionate de la categoria I a Bursei Electronice RASDAQ, cu operatiuni in valoare de 170 milioane de lei. Cotatia medie a coborat cu 1,5% fata de valoarea anterioara. Actiunile Petromidia au fluctuat intre 39.000 si 40.000 lei/actiune, iar cotatia medie a ramas practic neschimbata.
Actiunile producatorului de ulei Argus Constanta au avut ieri o evolutie linistita intre 260.000 si 265.000 lei/actiune. Cotatia medie a urcat cu aproape 1%, iar valoarea operatiunilor a fost de 143  milioane de lei.
Actiunile producatorului de utilaje energetice Vulcan Bucuresti au atins ieri un nou maxim istoric la pretul de 5.000 lei/actiune. Valoarea celor sase opetatiuni a fost de 61 milioane de lei, iar pretul mediu a urcat cu 17%.
Cu exceptia ofertei de preluare pentru actiunile Moldocim, valoarea operatiunilor de pe piata a fost ieri de 4,2 miliarde de lei, aproape dubla fata de ziua precedenta. Toti cei trei indici ai pietei au inregistrat scaderi fata de luni, cea mai importanta fiind cea a RAQ-I, care a coborat cu 1,2% pana la 977,5 puncte.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Citește și