Duster a ajuns la o cotă de 50% din piața locală a SUV-urilor
Dacia Duster, primul SUV al constructorului de la Mioveni, a acaparat 50% din vânzările totale de mașini de teren la nivelul lunii mai, prima lună în care modelele Duster s-au livrat oficial de către dealeri, potrivit jucătorilor din piața auto.
Dacia Duster, primul SUV al constructorului de la Mioveni, a acaparat 50% din vânzările totale de mașini de teren la nivelul lunii mai, prima lună în care modelele Duster s-au livrat oficial de către dealeri, potrivit jucătorilor din piața auto.
Astfel, dintr-un total de peste 1.000 de SUV-uri comercializate în luna mai, mai mult de 500 reprezintă modelul Duster. La nivelul întregii piețe locale de autoturisme, cel mai nou brand Dacia a ajuns la o cotă de 4,6% din piață.
Duster a fost cel de-al doilea cel mai bine vândut model Dacia pe piața locală după Logan la nivelul lunii mai, brand care în condițiile programului de casare s-a apropiat de un nivel de 2.400 de mașini. Tot pe locul secund s-a clasat Duster și în ceea ce privește producția, cu aproape 5.800 de unități asamblate în mai, după Sandero cu circa 16.000 de unități. Pe piețele externe, Dacia a livrat în mai peste 5.500 de unități Duster.
În total, de la începutul acestui an la Mioveni s-au asamblat peste 137.000 de autoturisme, în creștere cu 30% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacă SUV-ul nu ar fi intrat în producție în februarie, producția de autoturisme a Dacia ar fi crescut cu numai 13%.
Din cele 508 unități Duster vândute pe piața locală, aproximativ 150 au fost și înmatriculate și se regăsesc în statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Fabrice Cambolive, directorul comercial al Dacia, declara în urmă cu aproape două luni că până la finele anului segmentul SUV-urilor de pe piața locală va crește de la 8% la 10%. Astfel, dacă se menține ritmul actual, segmentul SUV-urilor ar putea ajunge în acest an la aproximativ 10.000 de unități, din care peste 4.000 ar fi Duster.
La nivelul primelor cinci luni ale acestui an, vânzările SUV-urilor de import au înregistrat o scădere față de perioada similară a anului trecut de peste 50% a vânzărilor, la puțin peste 500 de unități. Astfel, dacă se ia în calcul și Duster, segmentul mașinilor de teren s-a menținut aproape la același nivel ca în 2009, când s-au vândut peste 1.000 de unități.
Cel mai bine vândut SUV de pe piața locală în primele cinci luni este VW Tiguan, cu peste 270 de unități, urmat de Ford Kuga cu aproape 200 de mașini și BMW X5 cu 133 de mașini, fiind singurul SUV premium full-size din top trei cel mai bine vândute mașini de teren.
Dacă în cazul primelor două prețul de pornire este de aproximativ 20.000 de euro, în cazul SUV-ului BMW prețul de pornire este de peste 45.000 de euro, în funcție de versiune și ofertă.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026