Duster se menține la o cotă de 50% din segmentul SUV-urilor
Dacia Duster se va menține cel puțin până la finele acestui an la o cotă de 50% din vânzările de SUV-uri din România, potrivit lui Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Dacia, care la 1 iulie l-a înlocuit pe francezul Rafael Treguer.
Dacia Duster se va menține cel puțin până la finele acestui an la o cotă de 50% din vânzările de SUV-uri din România, potrivit lui Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Dacia, care la 1 iulie l-a înlocuit pe francezul Rafael Treguer.
“Rezultatele lui Duster din iunie sunt peste cele din mai, vânzările cresc în continuare. Nu putem estima încă un volum total până la finele acestui an deoarece sunt mulți factori externi, precum creșterea TVA. Obiectivul principal este cel de cotă de piață. Ne așteptăm ca Duster să se mențină la 50% din segmentul SUV-urilor până la finele acestui an”, a spus Bordeanu.
Anterior Bordeanu a fost primul român care a preluat conducerea unei mărci la nivel regional, la 1 ianuarie 2008 fiind numit în funcția de director Lexus pe zona balcanică.
Fabrice Cambolive, directorul comercial al Dacia, spune că Duster se pliază pe strategia de vânzări a Dacia, atât în ceea ce privește vânzările la nivel local, dar și european și reprezintă inclusiv un plus de imagine pentru constructorul autohton.
Cambolive declara în momentul lansării oficiale pe piața locală că până la finele anului segmentul SUV-urilor de pe piața locală va crește de la 8% la 10%. Astfel, dacă se menține ritmul actual, segmentul SUV-urilor ar putea ajunge în acest an la aproximativ 10.000 de unități, din care peste 4.000 ar fi Duster. Atât la nivelul lunii mai, cât și în iunie, vânzările SUV-ului Dacia au depășit nivelul de 500 de unități, astfel încât volumul segmentului mașinilor de teren s-a dublat în acest interval.
În condițiile în care peste 90% din cele peste 137.000 de mașini asamblate la Mioveni în primele cinci luni ale acestui an au fost exportate către piețe vest-europene, în cazul SUV-ului procentul urcă aproape de 95%. Astfel, nouă din zece modele Duster produse au fost exportate către piețe din Europa de Vest precum Franța sau Germania.
Dublare în Franța
În ceea ce privește rezultatele de pe piața franceză, Dacia a înregistrat o creștere de aproape 150% la nivelul primelor șase luni ale acestui an, la un volum total de aproape 65.000 de mașini, potrivit statisticilor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.
La nivelul lunii iunie, cea de-a doua în care s-au livrat și SUV-urile Duster, înmatriculările Dacia s-au dublat pe piața franceză, la aproape 12.700 de unități, adică de peste 4 ori mai multe decât în România.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026