E analfabetă

ea crește repede
asemeni unui mugure cu petale roșii înăuntru,
fiecare petală înseamnă o zi,
ea prima începe să bată
acolo în partea stângă
între mucozități
între primele țesuturi ale embrionului

ea nu-și aude propriile bubuituri,
nu-și vede rădăcinile
care ajung până în tălpi
și până deasupra urechilor,
nu poate număra nopțile
în care trupul doarme dus
iar ea stă de veghe
fără să simtă mirosul de sânge
fără să știe că prin camerele sale întunecate
trece râul clocotitor,
râul purpuriu care udă
grădinile ascunse sub piele
făcându-le să înflorească
în buchete spumoase

ea se strânge ca un ghemotoc
la atingerea palmei tale
de sânul rotund,
sau vrea să-mi sară din piept
când ușa se deschide și intră muștele negre

ea știe când se va opri
definitiv,
dar nu are gură să-mi vorbească,
inima mea tăcută
nu a învățat literele
e analfabetă
nu poate citi
nu poate afla
ce scriu aici despre bubuiturile
din partea stângă