EADS ar putea renunta la managementul dual
EADS ar putea renunta la managementul dual
Actionarii francezi si germani examineaza posibilitatea de a schimba managementul dual si greoi in cazul in care schimbarile de management la constructorul de avioane Airbus vor da rezultate pozitive, scrie Financial Times.
“Totul va depinde de masura in care aceste modificari vor fi eficiente pe parcursul anului viitor”, a spus o persoana apropiata intereselor franceze.
“In cazul in care se va demonstra in termeni reali ca un sistem de management omogenizat ar produce rezultate superioare, implementarea lui va fi cu siguranta urmatorul pas al grupului.”
O alta persoana, reprezentanta a intereselor germane, a spus ca trecerea la noul sistem este doar o chestiune de timp.
La fondarea grupului EADS in 2000, actionariatul a decis ca grupul sa fie condus de doi presedinti si doi directori executivi, cate unul francez si unul german. Francezii au incercat sa adopte o structura omogena a managementului inca acum un an, insa dezaprobarea grupului german DaimlerChrysler, care detine 22,5% din actiunile EADS, si a guvernului german au blocat producerea oricarei schimbari.
La inceputul acestei saptamani EADS a incercat sa rezolve ultima criza prin acordarea lui Louis Gallois, directorul executiv francez, a unor imputerniciri aditionale in administrarea companiei Airbus, care este intr-o criza grava dupa ce lansarea modelului A380 a fost amanata.
Christian Streiff, fostul director executiv al Saint-Gobain, a fost desemnat director executiv al Airbus acum trei luni, insa a demisionat la inceputul acestei saptamani pentru ca a pierdut lupta pentru obtinerea unei autonomii decizionale in programul sau radical de restructurare. Conform planului lui Streiff prezentat saptamana trecuta consiliului de administratie, urma sa fie facute circa 10.000 de disponibilizari, dintre care si muncitorii temporari sau diversi prestatori de servicii. Pe langa acestia ar putea fi afectati si o parte dintre cei peste 20.000 de angajati din staff-ul administrativ.
Gallois i-a avertizat insa pe sindicalisti ca plecarea lui Streiff nu inseamna ca planul demiterilor va fi abandonat. El a mai spus ca intentioneaza sa puna problema reconfigurarii procesului greoi de productie al companiei. Gallois a criticat eficienta managementului dual si i-a atribuit o parte din problemele cu care se confrunta in prezent compania.
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026