Economia americana asteapta strategia lui Bernanke
Pana acum presedintele Fed a pastrat directia lui Greenspan. De cand Fed a inceput sa majoreze dobanda de referinta in iunie 2004, cursul politicii monetare a fost clar. De la valoarea minima de 1%, rata de interventie a crescut cu un sfert de punct procentual la urmatoarele 14 intalniri consecutive ale Fed
Pana acum presedintele Fed a pastrat directia lui Greenspan.
De cand Fed a inceput sa majoreze dobanda de referinta in iunie 2004, cursul politicii monetare a fost clar. De la valoarea minima de 1%, rata de interventie a crescut cu un sfert de punct procentual la urmatoarele 14 intalniri consecutive ale Fed. Dominatia lui Alan Greenspan asupra comitetului de politica monetara a fost clara. Acum ceea ce urmeaza este mai putin evident. Noul presedinte al Fed, Ben Bernanke, este mai putin previzibil.
Dupa seria de cresteri, economistii sustin ca rata de interventie de 4,5% este aproape “neutra”, nici nu stimuleaza economia si nici nu o contracta. Acum banca centrala trebuie sa decida cat de mult va creste ratele si cum acestea vor fi interpretate de catre pietele financiare. O oprire prea rapida ar face ca inflatia sa devina o problema. O crestere rapida a ratei de interventie sau daca strategia Fed nu devine clara consecintele pentru economia americana, puternic indatorata, ar putea fi dezastruoase.
Cu toate ca venirea lui Bernanke este cea mai importanta, nu este singura schimbare din cadrul comitetului. Roger Ferguson, vicepresedinte din 1997, a parasit comitetul. De asemenea, Anthony Santomero, presedinte al Fed Philadelphia, va parasi comitetul. Doi noi guvernatori, numiti de catre Bush, si-au facut debutul. Este vorba despre Randy Kroszner, un economist respectabil de la Universitatea din Chicago si fost consilier economic al lui Bush, si Kevin Warsh.
Analistii de piata considera ca noii numiti nu au experienta in domeniul politicii monetare. Bernanke si Don Kohn, un experimentat bancher, sunt singurii cu experienta in domeniu. Kroszner este un academician capabil, dar specialitatile sale sunt domeniul bancar si reglementarea financiara. Mai socanta a fost numirea lui Warsh care este considerata ca fiind una extrem de slaba.
Aceasta s-ar putea sa nu conteze foarte mult. Bernanke are cel mai solid trecut academic fata de predecesorii sai. Cativa dintre presedintii regionali ai Fed sunt macroeconomisti capabili, in principal Janet Yellen de la Federal Reserve Bank din San Francisco. Luat ca intreg, Consiliul Fed are calibrul intelectual necesar.
Ceea ce ar putea lipsi odata cu plecarea lui Greenspan si Ferguson este experienta in gestionarea crizelor. Ferguson este cel care a gestionat criza provocata de atentatele de la 11 septembrie 2001.
In prezent Kohn si Tim Geithner, presedintele Fed New York, respectiv un oficial al Trezoreriei din perioada administratiei Clinton, sunt singuri veterani pentru timpurile tulburi. Greenspan si-a castigat reputatia in timpul crizei pietei financiare din 1987, la scurt timp dupa preluarea functiei de presedinte al Federal Reserve. Daca o astfel de situatie s-ar ivi, Bernanke ar putea castiga o reputatie similara.
Din fericire, momentan nu se contureaza nici o criza. Principala sarcina a Fed este recalibrarea strategiei monetare. Bernanke este cunoscut pentru faptul ca este in favoarea unei tinte explicite de inflatie, o idee acceptata de celelalte banci centrale, dar nu si de cea americana, asa ca au aparut foarte multe speculatii despre cat de repede s-ar putea indrepta in acea directie.
Bernake a vrut sa se inteleaga clar ca nu doreste o modificare rapida a operatiunilor Fed. Momentan se concentraza asupra reformarii comitetului de politica monetara, cum ar fi prin previziuni mai frecvente asupra politicii monetare si declaratii mai cuprinzatoare care sa explice politica ratei dobanzii.
Buna comunicare va fi o prioritate. In saptamanile precedente bancherii centrali au declarat ca deciziile lor au devenit mai “dependente de date” acum, in momentul in care ratele dobanzii sunt aproape neutre.
Ce inseamna acest lucru? Comentariile lui Bernanke sugereaza ca Fed-ul va cauta o varietate de indicatori economici pentru a observa nu doar efectele deciziilor de modificare a ratei dobanzii, ci si previziunile pe termen lung ale bancii centrale.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026