Economia americană primește un impuls de 600 de miliarde de dolari de la banca centrală
Banca centrală americană (Fed) a lansat un program prin care urmează să achiționeze obligațiuni de stat în valoare de 600 de miliarde de dolari (427 mld. euro) pentru a accelera creșterea economică, scrie The Wall Street Journal.
Banca centrală americană (Fed) a lansat un program prin care
urmează să achiționeze obligațiuni de stat în valoare de 600 de
miliarde de dolari (427 mld. euro) pentru a accelera creșterea
economică, scrie The Wall Street Journal.
Oficialii americani speră ca achiziția masivă de titluri de stat să
accelereze creditarea prin reducerea ratelor dobânzilor.
Măsurile, deși așteptate, au fost salutate de piețe, bursele din
Europa avansând. Astfel indicele paneuropean Dow Jones Stoxx 600 a
crescut cu 1,2% până la 269,76 puncte, în timp ce la Londra FTSE
100 avansase cu 1,7% la jumătatea ședinței de tranzacționare. La
Frankfurt, DAX a urcat cu 1,5%, în timp ce indicele francez CAC 40
a consemnat un plus de 1,8%.
Măsuri precum cele luate de SUA nu pot fi implementate în România,
este de părere economistul Lucian Anghel. “Statele Unite au o
economie total diferită față de cea a României. Astfel BNR nu poate
adopta măsuri de tip «copy/paste» pentru a relansa economia”, spune
Lucian Anghel, economist-șef la BCR.
“Singurele măsuri care pot fi împrumutate de noi sunt politicile de
stimulare a economiei prin investiții masive în proiecte de
infrastructură de interes național. România trebuie să se
concentreze pe măsuri de relansare a economiei prin investiții.
Acestea trebuie să aibă o viziune clară, pe baza priorităților
naționale trebuie alese 5-10 astfel de proiecte ce ar trebui
finanțate prin bugete multianuale alături de atragerea de fonduri
europene”, spune analistul BCR.
Cum sunt cheltuiți banii
Măsura de a cheltui în fiecare lună 75 de miliarde de dolari pentru
a cumpăra titluri de stat emise de Trezorerie o completează pe cea
prin care 35 de miliarde de dolari sunt folosiți lunar pentru a
achiziționa obligațiuni ipotecare.
Analistul-șef al Baclays Capital din New York, Laurence Kantor,
crede că “toate aceste măsuri fac parte din strategia Fed și vor
avea succes”.
Concret, Fed va tipări bani pentru a achiziționa obligațiuni de
stat americane în valoare totală de 900 de miliarde de dolari până
la sfârșitul lunii iulie a anului viitor, adică exact necesarul de
finanțare al statului pentru acea perioadă.
În condiții economice normale, o astfel de politică a Fed ar avea
un efect puternic inflaționist pentru că ar inunda economia cu
lichidități, însă prudența investitorilor ar putea genera temeri
care ar crește ratele dobânzilor pe termen lung și ar diminua
efectele programului Fed.
Critici din tabăra republicană
Michael Pence, figură republicană marcantă în Camera
Reprezentanților, crede că Fed își asumă “riscuri incomensurabile”,
în timp ce Thomas Hoening, președintele filialei din Kansas a Fed,
a fost singurul care s-a opus unei astfel de politici și descrie
mișcările recente sub forma unui “pact cu diavolul”.
Totuși, oficialii americani sunt convinși că inflația va rămâne la
niveluri scăzute datorită potențialului neutilizat al economiei ca
efect al ratei șomajului de aproape 10%, al celor 14 milioane de
case nelocuite și din cauza faptului că industria nu utilizează 28%
din capacitatea de producție.
Economiștii băncii centrale speră că noua politică va “accelera
ieșirea din recesiune” și va majora rata inflatiei de la nivelul de
1% din prezent până la 2%, ținta vizată de Fed.
Programul actual de achiziții de obligațiuni de stat nu este o
premieră, în perioada ianuarie 2009 – martie 2010 banca centrală
americană a achiziționat obligațiuni ipotecare și de stat în
valoare de 1.700 de miliarde de dolari.
Autoritățile speră că valul de achizitii de obligatiuni de stat și
retragerea acestora de pe piață vor determina creșterea prețurilor
acestora și scăderea randamentelor.
Speranțele lui Bernanke stau în capacitatea programului de a reduce
ratele dobânzilor ipotecare, de consum și cele destinate clienților
corporate pentru a accelera creșterea nivelului investițiilor și
consumului.
De asemenea, oficialii Fed cred că aceste mișcări vor determina
investitorii să se orienteze către acțiuni și obligațiuni mai
riscante, dar generatoare de profituri superioare.
Tot acest val de măsuri neconvenționale luate de autoritățile
americane este pus în aplicare pentru că politicile obișnuite au
împins deja ratele dobânzilor către zero, iar starea precară a
economiei nu permite continuarea abordărilor clasice.
Analiștii Fed previzionează că impactul economic al achiziției de
titluri de stat va echivala cu tăierea a 0,75% din rata de
referinț
Tot speculatorii profită
Managerii marilor fonduri de investiții vor fi printre puținii
care vor profita de pe urma acestui program. Bill Gross, managerul
Pacific Investement Management Co, spune că fondul său de
investiții va urmări să profite de planul trasat de Fed atunci când
autoritațile vor anunța detaliile mecanismelor de achiziții de
titluri de stat și zonele de unde acestea vor fi cumpărate. O
astfel de politică îi va permite investitorului să atragă astfel de
active în portofoliul propriu înainte ca banca să înceapă să
cumpere și ulterior să i le vândă mai scump. “Am cumpărat
obligațiuni ipotecare și le-am vândut Fed mai scump după 6-12 luni”
spune el. Astfel, tot marii jucători de pe piețele financiare vor
profita de acest program, în timp ce americanii de rând vor
continua să plătească rate mari la creditele ipotecare, ce de multe
ori depășesc valoarea caselor, scrie Huffington Post.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026