Economia Chinei ar putea ateriza dur
Banca Mondială (BM) a avertizat că economia Chinei, a doua ca mărime la nivel mondial, încetinește abrupt, ceea ce riscă să afecteze economia mondială, unde China are o influență foarte mare, scrie La Tribune.
Banca Mondială (BM) a avertizat că economia Chinei, a doua ca mărime la nivel mondial, încetinește abrupt, ceea ce riscă să afecteze economia mondială, unde China are o influență foarte mare, scrie La Tribune.
Analistul economic Marc Faber spunea recent, citat de CNBC, că problema Greciei este “nesemnificativă” comparativ cu impactul pe care l-ar putea avea o încetinire a creșterii economice chineze asupra economiei globale. “Cred că cel mai mare risc este China, pentru că Grecia e o economie nesemnificativă. Da, datorează bani, dar piețele știu că Grecia e falimentară. Banca Centrală Europeană va putea susține Grecia, iar contribuabilii europeni vor achita factura”, spune Faber, care este cunoscut pentru prognozele corecte asupra evoluției piețelor. Încetinirea creșterii economice în China, dacă duce spre recesiune, ar putea avea un impact dureros asupra creșterii Produsului Intern Brut global, la care China contribuie cel mai mult în prezent, potrivit unui raport recent al Fondului Monetar Internațional. FMI estimează că în perioada 2010-2013, China va furniza 31% din PIB-ul global, comparativ cu 8% în anii ’80.
BM estimează că economia Chinei va crește cu doar 8,2% în 2012, comparativ cu 9,2% în 2011 și 10,4% în 2010. A doua economie a lumii își bazează creșterea pe exporturi, în principal către Europa, ceea ce înseamnă că problemele economice din piețele către care exportă au un impact și asupra PIB-ului chinez. Ca atare, BM le cere autorităților chineze să ia măsuri pentru a stimula creșterea economică prin încurajarea consumului intern, adică să extindă cheltuielile bugetare, să majoreze salariile, să scadă taxele și să extindă măsurile de protecție socială.
Pe de altă parte, această încetinire poate fi de bun augur, în măsura în care reprezintă echilibrarea unei economii care se supraîncălzea. “Pe termen scurt, China trebuie să susțină economia pentru a se asigura de o aterizare ușoară”, notează BM într-un raport în care analizează economiile asiatice. Instituția asigură, însă, că există “suficient spațiu de manevră pentru a răspunde acestei crize”.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026