Economia subterana - motor al cresterii?

Alegerea ne apartine – Analiza de Dragos Negrescu

Un studiu recent al expertilor Trezoreriei SUA conchidea ca activitatea economica subterana din Romania reprezenta 49% din cea oficiala si ca isi dublase ponderea in numai un an. Cifra a fost preluata si vehiculata fara rezerve, desi metodele de determinare bazate pe agregate monetare au serioase slabiciuni, mai ales deoarece nu pot distinge contributia altor variabile explicative. Ipotezele de lucru au un impact covarsitor asupra rezultatelor: de pilda, estimari facute pentru un singur an (1976) in SUA se situau intr-un enorm interval de 2-22% din PIB. Chiar admitand ca cifra calculata pentru Romania aproximeaza rezonabil realitatea, ea nu are nimic exceptional. Apeland la date similare pentru tari latino-americane la inceputul deceniului, gasim proportii cel putin egale: 25-50% in Brazilia, 50-67% in Peru sau chiar 60-100% in Argentina. Nici din punctul de vedere al perceptiilor fata de prevalenta coruptiei, Romania nu se singularizeaza. Intre tarile fostului bloc comunist, ne gasim laolalta cu Bulgaria, aproximativ la jumatatea distantei dintre Grupul Visegrad si ex-URSS (Rusia si Ucraina). Coruptia are implicatii negative incontestabile asupra economiei. Ea stimuleaza activitati de cautare a rentei in detrimentul celor productive, alimenteaza inflatia prin costurile mari de tranzactie generate, priveaza finantele publice de resurse importante si distorsioneaza structura cheltuielilor bugetare. In plan social, ea agraveaza inegalitatile de venit, iar din punct de vedere politic are un impact dizolvant asupra legitimitatii autoritatilor si increderii populatiei in virtutile democratiei. Identificarea celor mai eficiente cai de combatere a coruptiei este o tema controversata. Solutiile de mana forte sunt discutabile atat din perspectiva libertatilor cetatenesti, dar mai ales pentru ca ignora adevarul elementar ca fenomenul trebuie combatut in primul rand la sursa. Mi-e teama ca ingrijorarea crescanda fata de dimensiunile acestui fenomen in societatea romaneasca conduce la propuneri de solutionare ineficiente, care pun accentul pe reprimare in detrimentul prevenirii. ai mai preocupanta este coexistenta acestei ingrijorari cu reactii si recomandari ce risca sa agraveze fenomenul.

– este relativ bine stabilit in literatura internationala ca salarizarea buna a functionarului public in raport cu alti angajati reduce dimensiunea coruptiei; or, reactia opiniei publice fata de salariile “mari” din aparatul guvernamental este profund negativa;

– sistemele de impozitare foarte selective sunt o mina de aur pentru functionarii corupti, dar optica prevalenta la noi este ca ele trebuie extinse (IMM, zone defavorizate, parcuri industriale, produse cu valoare adaugata mare etc);

– relativa penurie de comenzi guvernamentale si mari proiecte de infrastructura este mult reprosata autoritatilor, desi cercetarile recente le identifica drept surse predilecte de coruptie.

Particularitatile culturale sunt importante. Interventia statului in economie creeaza oportunitati sporite manifestarii coruptiei, dar gradul de materializare a lor depinde esential de calitatea functiei publice: ce este fezabil in tari cu o traditie de functionari onesti si competenti nu este necesarmente replicabil cu succes in alte parti. Sa nu neglijam deci reversul medaliei: pe un fundal de interventionism masiv si capricios, coruptia poate fi unicul mod de depasire a rigiditatilor create de actiunea statului si un mecanism care permite economisirea de timp de catre cei pentru care el are cea mai mare valoare.

Cum sa furi un milion – Analiza de Valentin Lazea

Economia paralela este sinonima cu economia care, dintr-un motiv sau altul, nu isi plateste impozitele la stat. In cele ce urmeaza, ne intereseaza mai putin evaziunea fiscala practicata de buticarul “din colt”, care iti angajeaza un expert contabil sa-i “aranjeze” bilantul, si nu ne intereseaza nici marile combinate – mastodont car, incapabile fiind sa functioneze eficient, traiesc pe spinarea bugetului. Precuparea noastra o constituie noua categorie de “cavaleri ai industriei”, care prospera pentru ca si-au insusit bine cateva principii simple:

1) sa obtii pe orice cale scutire (sau macar amanare) la plata impozitelor catre buget;

2) concomitent, sa captezi bunavointa cat mai multor factori de decizie, eventual facandu-i partasi la castigurile rezultate la punctul (1); sprijinul catorva parlamentari locali nu strica, dar important este sa-ti asiguri benevolenta centrului, asa incat nu trebuie sa te zgarcesti la sponsorizari pentru partide etc.;

3) sa te extinzi teritorial cat mai rapid cu putinta, folosindu-te de toate aranjamentele posibile cu FPS, cu societatile comerciale deja privatizate care au spatii excedentare s.a.;

4) sa dai de lucru la cat mai multi oameni, pentru a face din eventuala lor penalizare o poblema sociala de importanta regionala, daca nu chiar nationala.

O data ajuns in acest punct, afaceristul de succes poate fi aproape sigur ca a castigat partida. Pentru ca politicienii, cu rare exceptii, nu pot rezista la combinatia castig personal si de partid plus rezolvarea unei probleme sociale (in speta, somajul). Prea putin conteaza faptul ca astfel bugetul se duce de rapa, ca serviciile publice se deterioreza pe zi ce trece, ca inflatia creste, iar investitori straini privesc Romania ca pe un taram din Far West. In definitiv, inflatia nu creste, in timp ce somajul da; investitorii straini nu aduc voturi, pe cata vreme cei locali da; iar daca serviciile publice nu se pot desfasura din lipsa de venituri la buget, cei 22 milioane de romani n-au decat sa se mai descurce si singuri, ca de aceea e economie de piata.

Cu toate acestea, afaceristii de succes ar face bine sa iasa cat mai repede din economia paralela in cea oficiala, daca doresc sa aiba politie care sa le apere averea, drumuri pe care sa-si transporte marfurile, o forta de munca educata si sanatoasa etc. Altminteri, se va verifica in practica zicala “Lacomia distruge Romania”.

In definitiv, nu este nimic surprinzator in tot acest proces, cu exceptia caracterului sau extrem de lent. Dupa zece ani, ne asteptam sa ne aflam intr-o cu totul alta etapa.

Restrangerea economiei subterane – Analiza de Lucian-Liviu Albu

In ultima vreme, ca urmare a dezvaluirilor din presa referitoare la cazurile de frauda si coruptie, dar si sub presiunea organismelor internationale, a sporit interesul opiniei publice si al autoritatilor pentru estimarea dimensiunii asa-numitei economii subterane, pentru explicitarea cauzelor sale si a masurilor de combatere.

Referitor la cifrele oficiale, sunt de mentionat eforturile Comisiei Nationale pentru Statistica de a estima ponderea economiei subterane pe baza conturilor nationale, dupa o metodologie aflata intr-un proces de compatibilizare cu aceea a tarilor din UE. Conform dinamicii estimarilor CNS, ponderea economiei subterane in totalul valorii adaugate a crescut de la 6,7% in 1992 la 12,6% in 1994, 19,0% in 1997 si 21% in 1998. O serie de analisti insa, utilizand date oferite de diverse organisme, precum Ministerul Muncii, SRI, Ministerul Finantelor s.a., recunosc ca economia subterana reprezinta inca o pondere si mai mare.

In economia romaneasca, ca de altfel in toate celelalte economii central si est-europene, a fost necesar mai intai un proces asa-numit de dereglementare pentru a face posibila tranzitia de la un sistem hipercentralizat la unul bazat pe economia de piata. Dupa cum se cunoaste, la noi acesta s-a prelungit nepermis de mult. In faza urmatoare a tranzitiei ar fi fost necesara accentuarea unui proces de re-reglementare, de aceasta data insa orientat spre edificarea unei economii de piata functionale. Nici acest al doilea proces de reconstructie institutionala nu a fost promovat cu fermitate. In plus, el s-a intersectat de multe ori cu procesul intarziat, deja mentionat, al dereglementarii vechiului sistem. Consecinta cea mai directa, pe langa evidenta intarzierii tranzitiei, a fost expansiunea economiei subterane. Aceasta exprima existenta unei veritabile “tensiuni sistemice” sau, dupa alti autori, a unei “economii slab structurate”. Este evident astazi ca in economia romaneasca tensiunea este intretinuta si agravata prin fragilitatea institutionala.

Tranzitia spre economia de piata a fost insotita la noi de o criza economica profunda. Productia in sectorul oficial a scazut rapid dupa anul 1989, iar somajul oficial a atins niveluri chiar mai inalte decat cele inregistrate in mod curent in tarile occidentale. De asemenea, veniturile provenite din munca in sectorul oficial s-au diminuat in mod dramatic intr-o perioada istorica scurta. In aceste conditii, o pondere crescanda din oferta de forta de munca s-a indreptat spre piata neagra. Contrar ipotezei care afirma existenta unor salarii mai mari in sectorul informal al economiei decat in cel oficial, multi dintre ofertantii de forta de munca pe piata neagra sunt nevoiti sa accepte salarii mai mici decat in cazul sectorului oficial.

Pe de alta parte, rata profitului este intotdeauna mai mare in sectorul invizibil decat aceea inregistrata in sectorul economiei oficiale. Aceasta se intampla din cel putin doua motive: in sectorul economiei subterane nu sunt platite impozite si taxe, precum nici alte obligatii sociale, si cheltuielile pentru investitii in capital fix in economia subterana sunt minime. In plus, exista inca o penurie relativa in cazul unor bunuri de consum si a unor servicii, iar industria grea si productia de bunuri de capital, in general, continua sa ramana monopol al sectorului de stat. In consecinta, in sectorul neoficial fondurile relativ reduse de capital, provenind de regula de la micii antreprenori, se indreapta in principal spre productia de bunuri si servicii de consum, necesarul initial de capital este mic, viteza de circulatie a fondurilor monetare cheltuite si rata profitului sunt ridicate.

Indeosebi in prima faza a tranzitiei, cand rata inflatiei a depasit rata dobanzii, iar vechiul sistem fiscal a colapsat, a existat cu siguranta un transfer masiv de activitati din zona vizibila a economiei in aceea invizibila. De asemenea, in conditiile unui venit mediu pe familie descrescand alarmant, o oferta suplimentara de munca a aparut din partea unor categorii de populatie neincluse in mod traditional in cadrul fortei de munca (elevi, studenti, pensionari si femei casnice), precum si din partea somerilor recunoscuti oficial. Concomitent, s-au dezvoltat noi diferentieri intre categoriile de populatie: una este aceea dintre persoanele angajate si someri; alta se refera la diferentele dintre persoanele angajate doar in sectorul oficial si cele angajate in sectorul subteran sau in ambele sectoare economice. In conditiile unei crize prelungite a productiei in sectorul oficial, castigatorii vor fi cei angajati in sectorul subteran (incluzand aici si pe cei angajati in ambele sectoare). Intr-un prim stadiu, veniturile disponibile, provenind din astfel de diferente, vor fi acumulate si apoi orientate prioritar tot spre activitatile subterane. Dar, intr-un al doilea stadiu, cand masa capitalului acumulat va depasi capacitatea de absorbtie a sectorului neoficial, va exista o tendinta de miscare in sens invers: imbogatitii pe seama activitatilor subterane vor dori sa oficializeze noul lor statut si, in consecinta, vor incerca mai intai sa-si “albeasca” banii, iar apoi sa devina persoane “respectabile”, prin penetrarea in activitatile legale. Aceasta ultima faza, care se pare a exista actualmente in Romania, o putem considera drept sfarsitul unei secvente ciclice, iar intreaga miscare drept un val de dimensiuni istorice. Dupa stadiul “acumularii primitive a capitalului” economiile est-europene vor inregistra cel mai probabil o evolutie similara celei din tarile occidentale. Pe fondul general al restrangerii ponderii economiei subterane, se vor contura unele restructurari fundamentale, inclusiv in cadrul sectorului invizibil. Astfel, ponderea activitatilor subterane mai sofisticate va spori in detrimentul aceleia a activitatilor subterane “rudimentare” sau “artizanale”.

Daca si cand se va produce intrarea intr-o noua spirala a macrociclului ramane o chestiune de viitor. Totusi, consideram ca descrierea procesului general al dezvoltarii economice pe termen lung bazata pe un model al ciclurilor endogene, care explica fluctuatiile economice printr-un set de valuri succesive sau faze ciclice inlantuite, in raport cu relatia dintre economia subterana si aceea vizibila, ar putea reprezenta o alternativa plauzibila la modelele bazate doar pe dinamica pe termen scurt a sectorului economiei oficiale. In acest caz, evolutia economica, ca proces la scara istorica, poate fi interpretata ca fiind o suita de transferuri inlantuite, permanente, dar fluctuante, de cohorte de factori economici de la sectorul oficial la cel subteran si invers.

Economia subterana si competitivitatea – Analiza de Lucian Croitoru

Economia subterana are multe componente. Cele mai cunoscute publicului sunt evaziunea fiscala si munca la negru. Dar exista multe alte componente, toate avand in comun faptul ca nu sunt inregistrate. Toate economiile au si o parte subterana. Raportul in care se gaseste aceasta cu economia formala, inregistrata, depinde de multi factori, intre care traditia, cultura, capacitatea de a impune respectarea legii, eficienta politiei etc sunt deseori citati. Alaturi de acesti factori hotaratori raman cei economici, si in mod special structura stimulentelor si gradul de dezvoltare economica. De altfel, intre gradul de dezvoltare economica si coerenta structurii stimulentelor exista o legatura pozitiva directa. Cu cat mai dezvoltata este economia, cu atat mai putin distorsionata este structura stimulentelor economice. In tarile dezvoltate, cu o structura coerenta a stimulentelor, partea subterana a economiei tinde sa fie minima. Una dintre consecintele pozitive ale faptului ca economia subterana tinde sa ramana minima este aceea ca partea formala, presupusa a plati impozite, ramane suficient de mare pentru a asigura autoritatea institutiilor statului fara a fi necesara o marire a sarcinii (poverii) fiscale.

Acolo unde economia subterana depaseste o anumita limita, din cauza, in mod fundamental, distorsiunilor existente in structura stimulentelor, finantele publice se deterioreaza iar autoritatea statului se erodeaza. Cei ce extrag rente din aceasta situatie devin puternici din punct de vedere economic si se opun reformelor necesare pentru corectarea structurii stimulentelor, reforme ce ar elimina sursele de rente. Reformele partiale stimuleaza si mai mult cautarea de rente, ceea ce duce la extinderea pe o scara si mai larga a economiei subterane. Cresterea economiei formale tinde sa fie tot mai mica in raport cu cresterea economiei formale si subterane luate impreuna.

S-ar putea spune ca din moment ce economia creste, nu are prea mare importanta pe care dintre componente – formala sau subterana – apare cresterea. Importantant este ca forta de munca este ocupata. Totusi, lucrurile nu sunt asa simple. Pe langa aspectele sociale (eg munca la negru nu confera dreptul la pensie etc.), apar consecinte economice negative care fac ca, pe termen mediu-lung, cresterea economica sa devina prea lenta. Interesele care apara sursele de renta o fac prin franarea liberalizarilor si a concurentei. Din acest motiv, forta de competitie a producatorilor interni scade. Pe masura ce importurile substituie productia interna iar exportatorii pierd piete externe, productia scade iar balanta de plati se deterioreaza.

Este incontestabil ca economia subterana in Romania a atins cote impresionante. Politicienii critica acest lucru, dand vina pe fiscalitatea impovaratoare, ceea ce nu e de-a dreptul gresit. Dar, de fiecare data, in aceasta critica exista si subantelesul ca extinderea economiei subterane a intregit unele venituri sau a compensat veniturile pierdute de cei care au parasit economia formala. Ceea ce, din nou, pe termen scurt nu e chiar gresit. Dar pe termen lung, nu poate fi vorba de nimic bun.

Extinderea economiei negre – Analiza de Claudiu Doltu

Economia neagra nu apare pentru ca oamenii au o inclinatie spre schimburi ilegale in jurul carora se formeaza relatii de tip mafiot. Oamenii au doar o inclinatie naturala catre schimb. Iar atunci cand autoritatile pun atat de multe bariere in calea schimburilor libere, acestea continua si incearca sa se protejeze prin crearea unor relatii, care – avand ca reper ceea ce societatea considera “normal” – sunt considerate ilegale sau mafiote.

Neincredererea in piata si nerecunoasterea faptului ca intre gradul de libertate economica si cresterea bunastarii economice a unei tari exista o corelatie directa au impins” permanent autoritatile spre cultivarea interventionismului ca filosofie de politica economica generala. Rezultatul este astazi ca, in afara de rezultate economice slabe, interventionismul a generat atat de multe bariere in calea schimburilor libere incat oamenii s-au refugiat din ce in ce mai mult spre “economia neagra”.

Abordarea interventionista a fost impusa de elita birocratica inca de la inceputul anilor ’90. Exista vreo scuza acceptabila pentru acei economisti care propavaduiesc politica “pasilor marunti” si “reforme graduale”, promitand “maximizarea” consensului in societate? Naivitatea poate fi acceptata, eventual, pentru anumite segmente ale societatii civile, care au crezut si cred cu sinceritate in superioritatea statului in raport cu piata. Dar, in momentul in care acele segmente ajung sa dea legitimitate unor prejudecati ce intretin un sistem institutional care favorizeaza doar extragerea de rente nici macar naivitatea nu mai este scuzabila.

Astazi este evident ca obiectivul vanzatorilor de iluzii care promoveaza interventionismul nu este altul decat asigurarea extragerii de rente printr-un implant nesistematic al institutiilor pietei intr-o economie de stat. Vehicolul interventionismului este politica inainte-stop”, adica initierea unei politici economice si abandonarea ei atunci cand apar primele efecte care influenteaza negativ simpatia alegatorilor.

Partizanii interventionismului nu recunosc faptul ca performantele slabe ale economiei sunt rezultatul distorsiunilor induse de interventiile guvernamentale. Negand aceasta evidenta, cautatorii de rente fabrica solutii pentru declinul economic din noi combinatii de interventii guvernamentale. Politica inainte-stop” de reforme corespunde intereselor cautarii si extragerii de rente de catre birocratia statala si de catre noua elita a afacerilor.

In ciuda unor dezbateri sterile care pot fi purtate in jurul acestei relatii cauza-efect, sentinta este data de comportamentul oamenilor. Tot mai multe afaceri sau componente ale lor s-au mutat spre zona din economie unde autoritatile nu isi pot exercita controlul: piata neagra. De ce? Pentru ca beneficiile operarii in economia neagra au ajuns sa fie mai mari decat costul refugierii in economia neagra.

Interesele de simbioza dintre birocratia statala si elita afacerilor au actionat permanent in sensul vicierii si subminarii reformelor. Aceasta simbioza a inhibat intrarea pe piata a afacerilor viabile. Daca societatea nu accepta piata neagra (desi beneficiaza de pe urma existentei ei), atunci ar trebui sa nu astepte rezultate spectaculoase in limitarea acesteia, de la solutii care, practic, au incurajat extinderea ei.