ECOURI/ O noapte cu Jupuita
Cher, tres cher, de plus en plus cher Adrian (ori Jupân Jupuitu)!
Cher, tres cher, de plus en
plus cher Adrian (ori Jupân
Jupuitu)!
Că frumoasei Jupuite* ii
datorăm amicițianoastră e banală evidență și deopotrivă mirare. (O
mai datorăm, ce-i drept, și ordinatorului!)
Ar fi util de urmărit traseul
(in timp și spațiu) pe care-l urmează, pe care și-l face o carte ca
asta: ce desfătări revarsă (lăsând in umbră chinurile citirii, iar
pentru autor, pe cele ale facerii, presupun); ce punți fericite
aruncă intre oameni și limbi, ori ce punți rupe, iscând invidii,
ură, minimalizări…
Nu-i prea departe intâlnirea cu
o astfel de carte – altă evidență mirabilă – de un
rendez-vous amoros: amour-passion, platonic, mistic,
donchișotesc… (vai ce patetic sună!).
Aici e nodul, “punctul” (erotic)
“de acupunctură” intre artă și viață; aici se situează, poate, și
l’enjeu din Jupuita; asta experimenta (intre alții)
și un Musil: nu parler comme un livre, ci vivre comme on
lit (o utopie, firește, dar cât de necesară!?)…
*
In sfârșit, in ceea ce mă
privește, mi-am propus de multișor să citesc din plin, de plăcere,
să trăiesc citirea (așa cum asculta și Eliad al tău
poveștile!), fără să mai caut ace, brice și carice… și am făcut
excepție doar atunci când o interpretare se impunea parcă de la
sine, când nu puteai să nu-ți scoți pălăria, să nu dai binețe unei
frumuseți.
In schimb, la orice carte despre
care am inceput să scriu mi-am notat sute de chestii, parachestii,
legături… insă in clipa redactării, a “sintezei”, unele (poate pe
nedrept, poate din oboseală ori lipsă de timp) cădeau.
Și cu Jupuita, care-i o
cutie a Pandorei ori un rebus infinit, am tras la
“sintetizator”, după puteri, dar n-am mai apucat să vorbesc de
multe lucruri care mi-au fost dragi (poate că ar trebui copiate
pasaje, părți intregi și… tăcute: ar fi cel mai frumos
omagiu, am spus-o și la Gogol-ul lui Lucian Raicu);
ce-i drept, n-am amănunțit nici ceea ce nu m-a prea incântat…
*
La finele unui e-mail, mi-ai zis
că te bucuri că mi-au plăcut capitolele “Alexandru Cel Mare” și
“Ruderalele”…
Mi-am zis intâi că-i aici
puțintică grabă și confuzie, ori o scăpare, ori poate, dimpotrivă,
un semn, o pistă de urmat… Cum să pui tu, Adriane, imi tot repetam,
“Ruderalele” după sau chiar pe lângă “Alexandru”, estetic vorbind?
Poate doar fiindcă ri(t)mează dialectic: una e
“Καταβασις”,Josul, coborârea in Infern, cimitir, mister; cealaltă,
“Аναβασις”, Susul, deopotrivă sculatul și apusul, clipa de pulbere
a gloriei!
Ei bine, recitindu-le, imi voi
da seama că mă inșelam, căci din toate punctele de vedere pot și
chiar trebuie (se cer) alăturate!
“Ruderalele” e (aproape) o
capodoperă, și – cum tu insuți o recunoști – “blastula și
morula”,inima, “Timpanul” Jupuitei, construit (dacă nu
mă-nșel) pe patru planuri in consonanță, ca niște voci ale
unui cor, când una când cealaltă, acordându-se (aproape) perfect
(dar ce-i aia, cu ce se mănâncă in Artă
perfecțiunea?).
In timp ce “Alexandru Cel Mare”
e la rându-i, certamente, o minunată poveste (fabulă fără
morală), ca o piesă de teatru, cu al său dialog
dureros-tandru-parodic – asupra misterului feminității, al
femeii Asia și al Timpului-Femeie – dintre Yostephannos
(alias “Io, Ștefan”) și Alexandru, plus dublul plan cu
Ștefan și a lui (femeie) Vera; căutându-se, in ambele tabere,
cuvântul (sinonim cu “ușa verde a aventurii”) care să
deschidă cifrul feminității Verei-Asiei, ori Asiei-Verei: o
feminitate in sensul deplin, prezentă deopotrivă in femeie
și in bărbat!
In acest scop va atinge Ștefan,
pe trupul Verei, “vreun butonașchinezesc,Răscrucea Yang,
Punctele de Asentiment, Poarta Vâlcelei sauAsaltul
Suprem“, “caligrafiind”,cu “simpatică cerneală”, o
“babilonie fructiferă”:”corazo, palta, chirimoya, maracudja,
makandia, abd’el ani“(amintind de Eliad, un virtual Ștefan,
copilul-cuvânt, cu al său rabelaisian pomelnic de fructe
reale/născocite:”dormoloya“, “moțoghinde“,
“psiki-psiki“, “gnupișori“, “zbârze“) ; “dând
nume atâtor ținuturi nenumite”: “botezătorul,
deciCuceritorul, deci și posesorul” ontologizator ;ori
(asemeni lui Yostephannos) căutând cuvântul prin care “vom
preschimba deruta in triumf”!
Și, tot aici: “Degeaba caută
degetele lui tainicele puncte de asentiment. Degeaba apasă pe
butoanele inerte. Nu se mai aprinde nimic sub pielea ei.” Iar in
celălalt cort: “Dar, Sire,Le Fruit de la Passion unde e? Nu
știu… nu e nici urmă de el… s-o fi stricat… sau l-oi fi
pierdut prin așternut… nu știu…” Nu altceva va căuta Ștefan
prin fișierele lui Mitrofan (prin “Arcanele Minore”, firește):
cuvântul “incuietoare”-“descuietoare”.
Babilonie-deliciu, iscată din
“Numele Tuberculului”, precedentul capitol, ba chiar de mai-nainte,
din “Sub Ochiul lui Xipé”; incepând de fapt in “Ma(s)ca(ra)”, după
ce Ștefan, intrat in apartamentul Verei, incepe să caute “numele
tuberculului” prin colorate nume, pe trupul Verei pictate, ritmic:
pe măsură ce se descojea (tuberculul, de către Vera) Ștefan il tot
numea și cu pen(ița) infigea in trupul Verei denumirea:
“malpighia“, “yang tao“… și iar “abd’el
-ani“…
*
Dar poate că nu-i numai asta (și
asta e deja enorm!) capitolul cu “Alexandru”; hai, totuși, să-l mai
citesc o dată, să n-am remușcări că mi-a scăpat ceva… (Am deja
remușcări, căci in Jupuita nu există de fapt capitole
separate, totul e legat – logos vine de la legein -,
totul se vede interconectat).
O fi poate aici (intre
“Ruderale” și “Alexandru”) un nod dialectic mai subtil, mai adânc –
de pildă, cel dintre Ecoul Timpanului-Cimitir deversând
voci(ferări)le infinitelor generații de vii-morți și misterul
Feminității, motorul insuși al ciclurilor!
Ne-ar prinde bine să ne aducem
aminte de ce spunea I. P. Culianu, in Introducerea la
Dictionnaire des religions:
“Je sais ce que ma vie
est (elle est un fractal dans l’espace Hilbert) mais il m’est
impossible de la décrire dans toute sa complexité, à moins que je
ne la reproduise telle qu’elle est.”
Nu altceva e și Jupuita
(de fapt, fiece capitol al Jupuitei): un fractal in
infinit!
*
Ce capcană-i cartea asta – cum
bine și previi cititorul, Adriane -, intri in ea și nu mai ieși,
zău că-i o “gaură neagră”…Sirenă jupuindu-mă de viu!
E și ceva demonic pe aici,
évidemment…
…dar ești nevoit să-i spui: “DA
DA
DA”…
Fără-ndoială că n-am terminat
incă (bine-mi pare… vai, vai, vai!) de descoperit aromele acestui
“Fruit de la Passion“!
(Stelele de pe pereții cortului
lui Alexandru sunt aceleași stele de pe perdeaua din camera
Verei…)
*
In timp ce re-citesc (pe
“Alexandru”), simultan mai storc niște arome (is un croito…
pardon! cititor viteaz!) din “Ma(s)ca(ra)”: iată-l pe Vali (de
fapt, el e mai pretutindeni), voyeur-ul, voyant-ul,
macaragiul și supra-labagiul, “Mântuitorul”,o pitoresc-locală copie
a Ochiului Divin – la o adică, un biet securist, ușor manipulabil
la rândul-i!
Dublură-măscărici a
Ochiului (era să zic Clovnului) Divin… atâta doar că, pe când
ultimul e cocoțat și pândește din “chilia” cerurilor, celălalt o
face doar de la câțiva zeci de metri, din “chilia”
macaralei…
Câinesc de bine descris, Vali,
cu ochi galbeni și dantură canină (cum va și fi imortalizat in
portretul Verei!). Un “informator”,firește, dar spionează nu doar
sectele, ci și (pe cont propriu) pe cea de care e câinește amorezat
– adică pe Vera!
(Vali ăsta ar fi trebuit să
figureze, la loc de cinste, pe prima pagină a primului meu
comentariu la Jupuita: dovadă ce vajnic cititor
is!)
*
E deja ora unu noaptea – și,
intre două ronduri de veilleur de nuit, prea puțin
rembrandt-iene (“Nu cumva ne invârtim in cerc?”), mă gândesc tot la
dânsa/dânsul. Apoi, când am o clipă, iar vâr botul in fruct
(ca ursul la mure)!
Iar acum e rândul lui Gil să
iasă la rampă: Gil cel din “Un personajsecundar”,saltimbancul,
spiridușul, un Caron à l’envers, cel care-i va scoate pe
Ștefan și pe Vera la liman din cimitirul Malinovski (ori din
capitolul “Ruderale”…); Gil, cel care-a băut trei beri și a hrănit
un câine, turnându-i, “cu un gest sacerdotal”, tot conținutul
ultimei halbe drept in cap…
Tot Gil, ca o Pythia, rostind
(printre bazaconii) și câteva sentințe bine țintite: “Căci trecutul
e infernul, nu credeți?” – nudegeaba “Ștefan
tresăriiar”… Și: “Apoi, cu un licăr negru in ochi s…t:
Anna M. Nesis.”…
*
Apropo de Jupuita (in
ipostaza-i, privilegiată, de schelet): ea ne indică (metaforic)
două posibile direcții: una etică și psihologică – de
skeleton in the cupboard, adică păcatele, lașitățile, dar
deopotrivă secretele naturii bisexuale a lui Ștefan; și una
metafizică – dialogul, taifasul, badinajul, comuniunea
dintre un viu și un schelet, viziune (intre altele)
hamletiană ori taoistă.
Ne vom opri aici doar la
Chuang-Ți:
“Lie-tseu au cours d’un voyage
prenait son repas au bord du chemin lorsque soudain il aper’ut un
vieux crâne au milieu de touffes d’herbe. Il arracha les herbes,
pointa l’index vers le crâne et lui dit : “Seuls, toi et moi nous
savons que tu n’es ni mort ni vivant. Es-tu vraiment malheureux?
Suis-je vraiment heureux?”
E de parcă Chuang-Ți ar fi
trezit fantoma lui Heraclit, care iată că vine și-mi dictează:
“Immortels mortels, mortels immortels / Ceux-là vivants la mort de
ceux-ci / Ceux-ci mourant la vie de ceux-là.”
“Are dreptate Vera” să afirme că
pe aici, prin cimitir, dar și prin carte (adaug), “potecile tot
incurcate rămân, dialogurile și timpurile tot
amestecate”…
*
Ca să ințeleg, Adriane, că (la
antipodul arachnofobului Cărtărescu…) iubești păienjenii, nu era
nevoie de nici un e-mail: e de-ajuns să recitesc p. 183, un poem
inchinat lor și impăratului lor, Poldi, “le maitre
horloger“…
*
Tocmai am recitit crud-savurosul
pasaj cu cozile la haleală, poate cea mai prosperă “instituție” de
sub Ceau:
“Aici, la Saturn, se leagă
prietenii, se desleagă mariaje, se făuresc caractere, se țin
oamenii la curent. La curent cu ultimele svonuri. Avem aici toate
instituțiile moderne: AGENȚIE DE PARIURI (eu pariai 10 lei că bagă
pulpe, vecinu 20 că tacâmuri), BURSĂ (un loc bun, pe la poziția 60,
e cotat acum la 50 de lei), CAZINO (șeptic, pocăr, brigi),
s…t.”
Și incă:
“Aici in piața Bobâlna venim
noapte de noapte, facem focuri de tabără, bunicii fac guverne,
tinerii fac amor, copiii fac pipi, băgătorii de seamă fac ture,
ciripicii fac bancuri politice, ne facem că plouă, Anania
face liste, focul face scântei… e poetic, uităm de
frig.”..
*
O ultimă insistență asupra
capitalei cestiuni a ambiguității, de fapt a ambivalenței
numelor/sexelor: “Jupuita”-“Jupân Jupuitu”,”Olivera”-“Oliver” –
unde ghicim, dincolo de parodie, dualitatea,
complementaritatea naturii umane.
Suntem fiecare Yin/Yang,
bărbat/femeie, un amestec assez flou din amândouă, in grade
diferite… deci putem vorbi aici de o latentă
bisexualitate, de visul unui Același platonician și
deopotrivă de un vis androgin!
*
De o carte ca a ta, Adriane (ori
mai degrabă tu al ei, nu se știe care pe care, vorba
lui Vali despre Vera și Ștefan), mi se pare cam greu de crezut să
te fi desprins, să-ți fi lepădat cu totul pielea Jupuitei –
de-i fi rămas legat numai și numai prin obsesia frustrării că e
(cum spui tu): “s…t o carte răsfățată și totuși doar pe jumătate
ințeleasă de critică. Puncte vitale de pe carapacea ei nu au fost
incă penetrate.”
Și dac-ar rămâne Jupuita
grea de chei (pe care le-ai pus tu acolo sau la care nici nu
te-ai gândit), care-ar fi baiul? De ce să vrei să fie musai
epuizate interpretările, subtilitățile,
legăturile?
Mulți oameni (nu doar criticii
literari!) au citit-o și o vor mai citi (dacă nu toată, măcar
părți, capitole, scene), și asta cu o plăcere “eliad”-iană, fără
a-i mai da neapărat semnificații, fără prea multe focuri de
artificii ale inteligenței!
Fără să pozez in “ințeleptul”
(tocmai eu, care ies din al doilea delir interpretativ la
Jupuita, sau poate tocmai de aceea…), cred că n-ar fi rău
să ne deschidem urechea bine, ca să ghicim ce vrea să spună, apropo
de asta, același Chuang-Ți:
“En résumé, l’exc’s
d’intelligence met du désordre dans le rayonnement de la lune et du
soleil, effrite les montagnes, dess’che les fleuves et perturbe la
succession des quatre saisons. Ces maux vont déranger même les vers
craintifs et les insectes minuscules dans leurs habitudes propres.
»
*
Așa că ce-ți doresc eu ție,
dragă Adriane ?
O relativă liniștire și detașare
de vulcanul Jupuita!
In schimb, ei, Jupuitei,
nu trebuie să-i dorim nimic, căci – acum, la a treia ediție, mai
mult ca oricând – iși va seduce mereu cititorii; iar pe anumiți (de
ea aleși) critici ii va pune la voluptuoasele cazne a nenumărate
presupusuri (iată, și eu am recidivat!)…
E deja dimineață, “incepe o nouă
zi”, afară și in carte. Dar pentru mine incepe
noaptea!
Vale!
*) Adrian Oțoiu, Coaja
lucrurilor sau Dansând cu Jupuita, ediția a iiI-a, cu o prefață
de Paul Cernat, Iași, editura Polirom, 2010
Paris, martie 2010
Citește și
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026