EDITORIAL/ De ce imi scot pălăria după 500 de săptămâni

500 de săptămâni inseamnă 500 de numere din Ziarul de Duminică. Peste alte patru săptămâni, ziarul va implini zece ani. In acest timp – grăunte la scara istoriei, enorm insă pentru viețile noastre de muritori păcătoși -, s-au intâmplat extraordinar de multe fapte culturale: cum spuneam și altădată (și nu mă sfiesc să reiau), au apărut și au dispărut reviste culturale, au apărut și au dispărut edituri, s-au publicat mii de titluri de cărți in sute de mii de exemplare, s-au inaugurat ori s-au inchis galerii de artă, s-au deschis ori au dispărut muzee, s-au vernisat mii de expoziții, mii de spectacole de toate felurile au avut premiere, concerte de tot felul au adus pe scenă muzicieni faimoși ori aproape neștiuți, români și străini, s-au degradat și s-au inaugurat monumente, s-au succedat gale, concursuri, festivaluri, reuniuni, colocvii, târguri, s-au acordat premii, au răbufnit contestații, s-au iscat polemici care au dărâmat idoli sau idei ori, dimpotrivă, au sfârșit intr-un fâsâit caraghios, au răsunat proteste ale condeierilor, cântăreților, actorilor, cercetătorilor, unii au preferat să-și alăture doar semnăturile, să-și mai amintească lumea de ei, alții au ieșit in stradă, au răbufnit scandaluri legate de numiri in funcții, de amestecul politicii in cultură, deturnare de fonduri sau spălare de bani, aprecieri pe criterii neaxiologice sau plagiate, despre al căror sfârșit n-a mai auzit nimeni, efemerice genii au apărut și au dispărut peste noapte, personalități care aveau ceva de spus au continuat să tacă, altele și-au dat obștescul sfârșit, Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați, s-au dat legi care au nemulțumit pe toată lumea, generațiile au continuat să se războiască pentru pleava unor concepte, invățământul a schimbat de câteva ori hainele, chipurile de reformă, curente literare s-au zbătut să se impună, impostori s-au străduit să ia caimacul unor sponsorizări, fenomene de prin alte părți s-au insinuat rapid, speriindu-i pe tradiționaliști, cuvinte tabu au pătruns in textele literare și astăzi nimeni nu se mai oripilează, manelele au spart urechile celor delicați, dar lumea s-a obișnuit cu timpul și le-a ignorat, pe muzica cultă continuă să nu dea nimeni niciun ban, răsună aceleași bocete despre viața grea a culturii, responsabili ințepeniți prea mulți ani in scaune plușate n-au invățat să facă proiecte cu care să obțină fonduri, s-au schimbat enorm de multe și enorm de multe au rămas nemișcate, mai ales in mentalitate. Probabil mereu s-a intâmplat așa in istorie, dar nouă evenimentele ni se par deosebite pentru că le-am trăit. Despre toate acestea, Ziarul de Duminică a dat, mai mult sau mai puțin, seamă, in cei zece ani, așa cum și-a propus in primul editorial. Toate acestea le știți, dragi cititori. Ce intuiți doar și se cuvine să spun răspicat acum este că nimic n-ar fi fost posibil fără truda, abnegația, puterea, perseverența unui grup de oameni, mai mic sau mai mare, după cum erau vremurile: o mână de colaboratori interni și o altă mână de colaboratori externi, niciodată răsplătiți cum se cuvine, niciodată lucrând pentru câștigul material asemenea pulberii de pe tobe. Mulțumită lor, nimic din ce a fost important, valoros, capabil să dăinuie in cultura românească a ultimului deceniu n-a fost lăsat deoparte. Mulțumită lor, crema intelectualității românești a fost intervievată ori s-a confesat Ziarului in acest deceniu, mare parte dintre aceste nume regăsindu-se in lista de colaboratori ocazionali. Sunt cu sutele. Tuturor vreau să le mulțumesc.
Dar mulțumirile mele se indreaptă cu prioritate spre un grup și mai restrâns, cu care am pornit la drum in urmă cu zece ani, care au rămas alături oricare au fost imprejurările și se regăsesc și azi intre semnatarii de marcă ai Ziarului de Duminică. Nu-i numesc, să nu fac cumva vreo nedreptate vreunuia, alcătuind ierarhii in care nu cred. Deschideți oricare număr din primul an al deceniului, comparați cu site-ul de acum și veți avea numele lor. Nu sunt mulți, dar sunt foarte importanți. Sunt critici literari, scriitori, critici muzicali – toți ziariști impătimiți de soarta culturii. Să rămâi colaborator permanent al unei publicații culturale intr-o vreme de profunde schimbări și să nu te lași ademenit de atracții efemere dar bănoase inseamnă să fii un caracter tare. Inaintea acestor oameni pe care-i socotesc prieteni adevărați ai culturii, inainte de a-mi fi mie prieteni, imi scot pălăria! Am făcut-o, in tăcere, fără ca ei să știe, tot timpul. Acum o fac in văzul tuturor…

STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista “Lumea”, a condus, dupa 1989, revistele “Lumea”, “Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.