EDITORIAL/ Jocul continuă

Puțini sunt aceia care au,
complementar propriei vocații, și pe aceea de mentor. Și mai rari
sunt cei care, având-o, o și practică. Asta dintr-un calcul simplu,
exact și deloc meschin referitor la bugetul de timp. Cu cât
investești mai mult timp indrumându-i pe alții, cu atât mai puțin
timp iți rămâne pentru tine insuți. Mentorii practicanți sunt
generoși: chiar dacă iși fac o socoteală ca cea de mai inainte, o
ignoră și dăruiesc din timpul lor celorlalți, fără a avea
certitudinea că investiția lor va produce, intr-o bună zi,
plusvaloare.
Unul dintre acești oameni rari
este profesorul Mircea Martin. Critic literar, teoretician,
profesor universitar, editor, șef de gazetă culturală, Mircea
Martin și-a făcut vreme, din vremea vieții sale, vreo șapte ani,
intre 1983 și 1990, să păstorească Cenaclul Universitas. Și, la
vremea aceea, chiar nu avea vreo certitudine că nu pierde vremea de
pomană: n-avea de unde ști nici dacă junii autori cenacliști aveau
să confirme vreodată, mai mult chiar, se prea putea ca unii dintre
ei să confirme dar, sub acele vremi, să nu aibă cum să se afirme.
Universitas-ul profesorului Mircea Martin a fost nu doar un simplu
pariu – a fost un “blind” (acesta din urmă tip de pariu, atât la
propriu cât și la figurat, fiind specialitatea lui Laurențiu
Ulici).
Cenaclul și-a incetat existența
in 1990 (privind acum retrospectiv, nu puține lucruri bune s-au
săvârșit in anul acela…), iar pariul lui Mircea Martin a rămas
deschis. Jocul a continuat insă, deși jucătorii se ridicaseră cu
toții de la masa de joc din Schitu Măgureanu. In anii următori,
cărțile foștilor cenacliști au inceput să apară – apar incă și acum
și o vor face in continuare. Acum doi ani, sub coordonarea
profesorului Martin a apărut (in sfârșit…) și volumul
“UNIVERSITAS – A fost odată un cenaclu” (Editura Muzeului
Literaturii Române) – “o fixare in conștiința și in memoria publică
a unei activități literare și intelectuale desfășurate in condiții
neprielnice, in ultimii ani ai perioadei totalitare, despre care
cei mai tineri dintre contemporanii noștri știu foarte puțin sau
aproape nimic.” (M. M.)
Intoarse una câte una cu fața in
sus, pe masa de joc de unde au plecat toți jucătorii, cărțile unei
promoții literare vor mărturisi (de nu cumva au făcut-o deja) dacă
pariul profesorului Martin a fost câștigător. Oricum ar sta
lucrurile și oricum se vor citi cărțile, Mircea Martin – Chapeau!