EDITORIAL/ Rana desprinderii

Ce putem observa in această etapă a unei delte culturale? O raționalitate exacerbată cu tendințe de unilateralizare, implicând automat o limitare a conștiinței, ce nu poate genera decât mutilări. Desprinderea de unitate și deci instituirea de delimitări tot mai rafinate (grație ochiului disecator, in pofida urechii care preia intregul), duce la un soi de metapatologie: nimeni nu-și mai pleacă urechea (nu mai are urechi de auzit, deci implicit nici atenția, nici tandra aplecare ori băgarea de seamă, luarea-aminte), la spusele altuia, ba dimpotrivă, vrea să se audă doar pe el. Ori arta se naște tocmai din această nevoie de-a tămădui rana rupturii, rana desprinderii (incercând o religare de genuina vatră). Altfel, arta decurgând dintr-un asemnea context pomenit mai sus iși anulează din start orice interlocutor. In cazul literaturii, nu putem vorbi decât de fragmente ale harului, legate intre ele printr-un liant deseori nefericit. Nu indiferența unui public(deplângerea lui) constituie problema, ci alungarea lui, desființarea lui de către autor. Schimbările și mult invocatele innoiri țin firește de devenire, insă punctul de orient trebuie să fie mereu prezent (ex oriente lux), să palpite in ea. Altfel, devin caricaturi ale revelației. Cu cât artistul pătrunde mai adânc in zona conștiinței transindividuale, cu atât mai “splendidă” este creația sa, ceea ce explică in mare și relația precară a modernității vis-a-vis de frumusețe. Adevărata creație, intr-o mistuire colectivă in timp, pare a fi cea lăuntrică. Calea de ieșire a individului rațional, “modern”,din impasul unei gândiri tributare amocului progresului este, in mod paradoxal, stră-vechiul. Cultura vestică, o cultură ex-centrică (nemaiodihnindu-se intr-un miez, un centru, vorbind și trăind dinspre un miez, unde natura și cultura se confundă; aflându-se deci intr-o periferie), nu trebuie, spre a-și recuceri miezul, centrul, să-și abandoneze fundamentele, ci trebuie să revină la vechi, la stră-vechi, in sensul pe care il deține in India vechiul: el este sinonim cu sacrul, cu adevărul, nu este depășit, ci atemporal. Oprirea e totul. Reculegere, reconsiderare, smerenie, rugă. Ceasul binecuvântat de dinaintea decantării. Schimbarea e Acum și Aici. Trans-raționalitatea spiritului devine astfel evidentă. Cultura de informație și divertisment … modernă informează și distrează doar la nivel superficial, insă efectul ei constă in faptul că menține conștiința membrilor intr-o zonă a aparenței. Nici un produs al culturii nu este mai valoros decât conștiința din care provine. Visvasaratantra: tot ce este aici este altundeva; ce nu este aici nu este niciunde

(varianta indiană la Tabula Smaragdina). Cum duhul unei cărți există ca intreg in fiecare pagină a cărții. Prietenul George Cr. scria frumos prin anii optzeci in revista Astra despre Arcimboldo și antropomorfismul lumii manifestat in Miorița, insă ce nu a voit el cu nici un preț să admită a fost faptul că lumea este antropomorfă fiindcă omul este teomorf …