Versiunea completă
Afaceri de la zero

Efectul razelor gamma asupra afacerilor

In urma cu doi ani, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei (IFI-HH) de la Magurele era pusa in functiune o instalatie de sterilizare prin iradiere, IRASM, rezultat al unei cooperari intre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) de la Viena si Guvernul Romaniei

Cecilia Stroe · 3 noiembrie 2003 · 13 min de citit



In urma cu doi ani, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei (IFI-HH) de la Magurele era pusa in functiune o instalatie de sterilizare prin iradiere, IRASM, rezultat al unei cooperari intre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) de la Viena si Guvernul Romaniei. Despre instalatia de iradiere, dr.ing. Corneliu Ponta, seful proiectului, spune ca reprezinta “unul dintre cele mai mari succese investitionale ale Ministerului Cercetarii dupa 1989”. Formularea pare ciudata intr-o tara unde cercetarea pare sortita sa nu atraga si sa nu produca niciodata bani. Respectiva instalatie de iradiere insa lucreaza la ora actuala 24 de ore din 24, 30 de zile pe luna, pentru clienti care isi aduc la dezinfectat medicamente, produse medicale, cosmetice, produse alimentare, dar si mobila de epoca, obiecte de cult sau tiparituri din alte secole.



Desi incepand cu anii ’60, cele cateva instalatii de iradiere gamma de laborator care functionau in mai multe institute de cercetare din Romania au permis realizarea unor cercetari privind iradierea tehnologica in mai toate domeniile uzuale in practica internationala, aplicarea in economie a acestor cercetari a fost impiedicata si de lipsa unor instalatii potrivite, si de lipsa unei vointe politice de modernizare a economiei, spune Corneliu Ponta.



Astfel ca, in timp ce tarile dezvoltate incepusera cu 20 de ani in urma un program de introducere pe scara industriala a procedeului de dezinfectie a produselor alimentare prin radiatii ionizante, cercetatorii de la IFIN-HH au inceput abia in 1992 sa studieze problema. Proiectul, la care Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a contribuit cu fonduri nerambursabile de 850.000 de dolari, s-a desfasurat pe durata a opt ani.



Prin intermediul IRASM – baza tehnica pentru tratamentele prin iradiere compatibile cu rigorile Uniunii Europene – Romania are de-acum posibilitatea sa aplice la scara industriala aceste tehnologii de varf, cu o rata de utilizare la nivel mondial in continua crestere, spune Corneliu Ponta. Cei mai importanti clienti ai instalatiei de iradiere cu scopuri multiple sunt producatorii din domeniul farmaceutic, parafarmaceutic, cosmetic si agroalimentar, carora aceasta tehnologie le asigura produse sterile, dezinfectate si libere de agenti patogeni.



“Fata de alte metode de conditionare microbiologica, tratamentele prin iradiere inseamna siguranta absoluta, posibilitati de control simple, ieftine si eficiente, la care se adauga rapiditatea efectuarii tratamentului si costul redus”, sustine seful proiectului. De altfel, anumite produse cu puritate extrema sau cu proprietati exceptionale se pot obtine numai prin iradiere sau sunt mult mai convenabil de obtinut astfel, adauga Ponta, dand drept exemplu cazul unor biomateriale polimerice.



In ceea ce priveste tratarea prin ionizare a produselor agricole si alimentare, precizeaza el, sunt urmarite asa-numitele efecte biocide ale iradierii: cel insecticid in cazul cerealelor, al lemnului, al tutunului, cel fungicid in cazul condimentelor si cel bactericid in vederea eliminarii bacteriilor patogene precum Salmonella sau E.Coli din carne, peste, fructe de mare. Legumele se mai trateaza astfel si pentru intarzierea incoltirii – in cazul cartofilor, al cepei si al usturoiului – iar fructele proaspete pentru prelungirea perioadei de comercializare.





Unde isi aduce ministerul musafirii



Pe platforma de la Magurele, cladirea Centrului de Iradieri Tehnologice IRASM din cadrul IFIN-HH dispune de o camera de iradiere cu pereti de beton de doi metri grosime – “nu exista directie spre zona in care circula personalul in care radiatia sa nu intalneasca doi metri de beton”, explica Ponta. IRASM este un iradiator in care materialul de iradiat se introduce in containere speciale – tote-box – care sunt deplasate pneumatic in campul de iradiere. In fiecare dintre cele 52 de pozitii din jurul sursei radioactive, containerele primesc cate o parte din doza totala de radiatii, apoi, prin intermediul aceluiasi sistem de transport, sunt evacuate din incinta de iradiere. Cand nu se folosesc, sursele de iradiere sunt adapostite intr-o piscina de 3×3 metri, la o adancime de sase metri.



Depozitul, cea mai mare parte a cladirii, are trei caracteristici: pe langa maniera de separare a produselor netratate de cele tratate – “e obligatoriu sa nu incurci in nici un fel borcanele” – si usile de intrare cu dimensiuni care sa permita camioanelor sa intre inauntru pentru a incarca si descarca marfa, totul este realizat din materiale lavabile, de o curatenie la nivelul celei din depozitele farmaceutice.



O alta sectiune a cladirii cuprinde spatiile pentru laboratoare si administratie, laboratorul dozimetric, microbiologic si unul de chimie, dar si o asa-numita camera de acceptanta publica – “blestemul” cercetatorilor de aici, glumeste Ponta, dat fiind ca, precizeaza el, “nu exista musafir la Ministerul Cercetarii care, din motive de prestigiu, sa nu fie adus si aici”.



Laboratorul de microbiologie este locul unde sunt demonstrate efectele sterilizarii prin iradiere in special in cazul produselor farmaceutice, explica Mihaela Ene, sefa laboratorului. Spatiul afectat acestuia, de fapt o succesiune de camere clasificate pe grade de curatenie, adica din ce in ce mai curate, are podelele acoperite cu un polimer cu proprietati antistatice, aceleasi proprietati pe care le are si tapetul care acopera peretii, pentru ca “totul trebuie sa faciliteze curatarea si sa nu permita depunerea prafului”.



In compartimentul de analiza, toata aparatura poate fi conectata la computer pentru confirmarea parametrilor de functionare. Aici, calitatea aerului este controlata, iar fluxul de materiale – probele – nu trebuie sa se intersecteze cu personalul – “omul este principalul vector de contaminare a probelor”; de aceea, dupa ce sunt sterilizate intr-o camera speciala in ambalajul lor primar, probele trec direct in camera de analiza, pe o cale de acces diferita de cea a personalului.



In camerele unde se conditioneaza calitatea aerului si temperatura, personalul trebuie sa fie complet echipat, de la halatul din material cu proprietati antistatice, la masca pentru fata, capelina pentru acoperirea parului, supraincaltari si chiar cotiere. Pentru desavarsirea echiparii exista chiuveta cu senzori termosensibili, cu dezinfectanti speciali pentru maini, maini care se acopera intotdeauna cu manusi sterile, nepudrate cu talc, pentru ca talcul ar emite particule. Pentru a asigura un singur flux al aerului, din camerele foarte curate spre cele mai putin curate si nu invers, usile se interconditioneaza de la o intrare la alta, iar “contaminantii”, o data iesiti, nu mai au voie sa intre in camerele cele mai curate.





Ei si Centrala de la Cernavoda



“A trebuit sa infiintam un domeniu care nu exista in Romania si aceasta a fost dificultatea reala a functionarii noastre”, isi aminteste Corneliu Ponta. Dincolo de posibilitatile tehnice de lucru, legislatia era incompleta, iar opinia publica, evident nepregatita. “Produsele iradiate cu radiatii gamma nu devin radioactive; radiatiile omoara microbii, dar nu transforma substantele obisnuite in substante radioactive”, ii explica in 2001 cercetatorul unui ziarist preocupat de posibilitatea ca produsele tratate astfel sa devina radioactive.



Inainte de infiintarea Centrului de Iradieri Tehnologice, echipa IRASM, alcatuita din 11 cercetatori cu diferite specialitati – fizica, chimie, biologie, mecanica – si-a sustinut cauza pe langa organele legislative, organismele de avizare din Ministerul Sanatatii si Familiei si cele din domeniul nuclear. “In acel moment, organele de reglementare din domeniul nuclear se confruntau cu o problema noua si nu mica: dupa reactoarele nucleare, aceasta era cea mai mare sursa de radiatii din cate exista in tara”.



Pana la urma, functionarea IRASM a fost autorizata de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, dupa reglementarile AIEA. In regulile de buna practica editate de Agentia Nationala a Medicamentului, modul de efectuare a acestor tratamente este acum bine definit, iar adoptarea de catre Parlament a Legii 148/2001 privind aderarea Romaniei la farmacopeea europeana a completat cadrul legal pentru promovarea acestor tehnologii, precizeaza Ponta.



In speta, pentru produsele etichetate “steril”, farmacopeea europeana indica preferinta pentru utilizarea sterilizarii prin iradiere in raport cu sterilizarea pe baza de oxid de etilena, o metoda concurenta de sterilizare a furniturilor medicale. Oxidul de etilena, considerat de unii specialisti cancerigen, are tendinta de a ramane absorbit in materiale plastice (seringi, catetere, pungi, flacoane de perfuzie), celuloza – vata, halate, cauciuc – manusi chirurgicale, tuburi de dren, astfel ca organismele de reglementare din toate tarile dezvoltate au introdus controale severe ale limitelor de oxid de etilena remanent in produsele sterilizate astfel.





Pentru cultura se poate si gratis



Dintre toate aplicatiile tehnologiei IRASM, cea mai aproape de sufletul lui Corneliu Ponta este insa conservarea operelor de patrimoniu. S-a gandit la acest lucru inca de la inceput. “Am conceput camera de iradiere in asa fel incat sa incapa si aceste obiecte”, spune el. Cu mult inainte de finalizarea instalatiei, a initiat si o campanie de informare a restauratorilor de obiecte de patrimoniu si de arta cu privire la noua metoda de dezinfectie-dezinsectie prin iradiere: “Mi s-a parut important ca acestia sa stie despre ce este vorba, pentru ca necesitatile in Romania sunt uriase”.



In parteneriat cu Complexul Muzeal National “Moldova” de la Iasi, prin Centrul de Conservare si Restaurare, IRASM a dezinfectat 103 piese de patrimoniu, icoane pe lemn, carti vechi, cojoace, dar si catapeteasma unei biserici din satul Izvoarele, pe care un preot i-a adus-o lui Ponta “la usa”, pe bucati. “M-a atras valoarea operei, cu totul iesita din comun”, marturiseste cercetatorul, care zice ca “pentru cultura” face tratamentele gratis.



A mai tratat si un dulap de la Muzeul Cotroceni – (“restauratorul spusese ca nu se apuca de lucru pana nu-i curat”) si filme din Arhiva Nationala de Filme. “Sefa Arhivei a reusit prin mari eforturi sa construiasca o cladire care sa aiba controlate conditiile de mediu, unde pot fi mutate filmele curate si tratate; din pacate noi nu am putut trata decat cateva, nu putem lucra pe gratis pentru Arhiva, pentru ca este vorba de 400.000 de role si am muri de foame noi cei de-aici”.



In oferta Centrului de Iradieri Tehnologice, tratamentul unei “sarje” de produse echivalentul a 10 metri cubi) costa 720 de euro si se realizeaza in maxim 15 zile de la data acceptarii comenzii, iar validarea dozimetrica (determinarea dozei de radiatii absorbite, care certifica procesul de sterilizare) a aceluiasi volum de produse tratate costa 1.000 de euro.





Niste cercetatori care stiu sa faca bani



Conform strategiei de dezvoltare concepute de cei 11 cercetatori stiintifici, etapa “promotionala” a activitatii IRASM ar fi trebuit sa dureze trei sau patru ani. Nu a durat decat doi, precizeaza Corneliu Ponta. “Am reusit sa recuperam o buna parte din timpul lung in care s-a desfasurat investitia, iar cheia scurtarii acestei etape nu a avut legatura cu banii, ci cu orientarea catre producatorii de export”. Din luna august a anului trecut, de cand sistemul de calitate a instalatiei a fost certificat de un organism notificat de UE, s-a lucrat non-stop si la ora actuala, dupa cum marturiseste, Ponta este pus chiar in situatia de a refuza clienti.



Capacitatea de productie a IRASM este direct proportionala cu numarul de surse radioactive introduse in piscina – doar 3% din numarul maxim in momentul de fata, precizeaza cercetatorul, in opinia caruia marirea numarului de surse radioactive a ajuns sa reprezinte o prioritate. “Problemele noastre in momentul de fata, spre deosebire de cele ale tuturor colegilor din cercetare, nu sunt legate de prezent, ci de viitor, in sensul ca trebuie neaparat sa ne marim capacitatea si asta inseamna o noua investitie”.



A vorbit deja la Ministerul Cercetarii, fondurile deblocate de minister ar fi trebuit sa fie insa cheltuite intr-o luna. “Nu se poate, nu este asa usor sa gasesti surse radioactive, sunt numai trei producatori mondiali si se cam sta la coada, iar in al doilea rand, sunt reguli foarte stricte de transport, de introducere in tara; nu se poate face o astfel de tranzactie intr-o luna”, explica Ponta.



Ca manager al instalatiei de iradiere cu scopuri multiple, el s-a gandit deja la alternative de finantare: IRASM va participa la un proiect regional al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica – s-ar putea dovedi o solutie; pe de alta parte, studiaza si posibilitatea ca unul dintre clienti sa investeasca banii necesari achizitiei de surse radioactive, “arvunindu-si” astfel tratarea productiei sale pe o perioada.



La fel a procedat si cu certificarea, care a fost platita de unul din clienti: “Avea nevoie de noi pentru a exporta si am gasit chiar o varianta excelenta, am impartit cheltuielile de deplasare a elvetianului care a venit in audit”. Firma producatoare de pansamente, Actimed Emergency Systems nu face decat export, precizeaza Ponta. “Cu ceva vreme in urma, patronul, un medic scolit in Franta, a venit la noi si am batut palma, mi-a promis ca daca isi va face o fabrica de pansamente, acestea vor fi tratate aici si chiar asa s-a intamplat. Acesta este un exemplu care deja a patruns in structurile de control si autorizare din Ministerul Sanatatii”, adauga cercetatorul, in opinia caruia, din fericire, la romani puterea exemplului este foarte mare.



Mai are un exemplu, un client de la Iasi, o firma romano-australiana producatoare de dispozitive medicale si care nu este vizibila pe piata romaneasca pentru ca exporta tot ce produce. Aceasta firma isi steriliza produsele prin iradiere in Cehia pana sa se infiinteze IRASM. “Acum este un exemplu de relatie win-win, adica toata lumea are de castigat”.





Spalatorie de rufe sau centru de excelenta



In opinia lui Corneliu Ponta, IRASM ar putea evolua in doua directii: s-ar putea transforma intr-o fabrica – modelul este cunoscut sub numele de “contract irradiator”, deci un prestator de servicii, “un fel de spalatorie de rufe” – sau intr-un centru de excelenta, varianta pe care o considera drept cea mai potrivita. “Fara a afecta misiunea de productie, dar utilizand priceperea pe care o avem in momentul de fata si facilitatile de care dispunem, IRASM cred ca ar putea deveni un centru de training pentru AIEA, poate si cu profesori adusi de pe la vecini. In Ungaria, de exemplu, sunt oameni foarte priceputi, subiectul “irradiation processing” este cunoscut de multa vreme, ei insa nu dispun de facilitatile noastre”.



Un alt proiect al IRASM, a carui finantare va incepe anul acesta, este legat de un alt institut de pe platforma de la Magurele, Institutul de Fizica a Pamantului, spune Corneliu Ponta. Cu ceva timp in urma, cu ajutorul unor fonduri europene, cercetatorii de la Institutul de Fizica a Pamantului au reusit sa impanzeasca zona Vrancea cu o retea de senzori seismici performanti. Acest sistem care inconjoara zona poate fi folosit pentru crearea unui Sistem de Avertizare Rapida (SAR), care sa alarmeze diferite locuri din tara cu ceva timp inainte ca unda seismica sa ajunga in locul respectiv. “Pentru Bucuresti, s-a calculat ca acest avans cu care poate fi transmisa informatia ar fi cam de 30 de secunde, timp suficient ca instalatii importante, cum sunt, de exemplu, cele de transport de gaze, de curent electric sau cele nucleare sa fie protejate. Noi vom fi prima instalatie din tara care va demonstra acest lucru, am facut un proiect comun cu ei si vom demonstra impreuna fiabilitatea SAR Romania pe care si-l construiesc”, sustine Ponta.



Cat de curand, laboratorul de microbiologie de la IRASM ar putea fi certificat GMP (Good Manufacturing Practice), ceea ce va avea efecte spectaculoase in industria farmaceutica, considera Corneliu Ponta, care in aceste zile pregateste un dosar pentru Agentia Nationala a Medicamentului. Dat fiind ca producatorii de medicamente sunt obligati, conform legii, sa-si testeze medicamentele, maniera clasica pe care si-o poate permite numai o fabrica mare este dezvoltarea propriului laborator de analize. Dupa parerea lui Ponta, efortul financiar pentru dezvoltarea unui astfel de laborator de microbiologie conform normelor europene este urias, astfel incat o solutie alternativa ar fi binevenita. “Noi avem deja infrastructura, sistemul de calitate si specialistii; sistemul trebuie doar extins. Atunci s-ar reduce considerabil costurile, dificultatile si presiunile exercitate asupra fabricilor de medicamente in drumul lor catre atingerea calitatii europene”.
cecilia.stroe@zf.ro

Citește și