Efectul-surpriza

Cand vine vorba despre premii, in arta – si mai cu seama in teatru -, spiritele se aprind imediat. Rareori se intampla ca mai multe persoane sa fie de aceeasi parere in privinta premiantului si a indreptatirii lui la distinctia in cauza. Premiile anuale ale Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) nu fac exceptie de la regula.

Pana acolo incat se aud, tot anual, glasuri care nu doar vestejesc acesti lauri, ci propun chiar smulgerea lor din radacina. Nu cred ca ar fi o idee buna. E drept, un premiu destinat, de pilda, celui mai bun actor in rol masculin produce, prin forta imprejurarilor, mult mai multe suparari decat bucurii, mult mai multe frustrari decat satisfactii; nici chiar ceilalti doi interpreti care au fost nominalizati alaturi de castigator nu vor fi prea fericiti, la sfarsit. Cat despre restul de circa opt sute de actori care vor asista, “pe viu” sau la televizor, la triumful – fie si de numai doua-trei minute – al unui coleg (inevitabil…!) mai putin talentat, dar (ah, destinul!) mai norocos decat ei… ce sa mai vorbim? Cu toate acestea, cu toate ca, iata, Premiile UNITER par sa iste mai degraba energii negative decat zambete senine, eu cred ca ele sunt nu doar necesare, ci indispensabile. Indispensabile unei vieti teatrale sanatoase, in care valorile sa fie scoase in evidenta cu macar tot atata “galagie” ca si (adesea) impostura, insuficienta, mediocritatea profesionala. Indispensabile unei circulatii normale, vii a ideilor, a modelelor (nu a modelor!) si a numelor intr-un peisaj (foarte adesea) amortit in contemplarea bleaga a mereu acelorasi efigii obosite. Indispensabile, in sfarsit, unei relatii normale intre teatru si societatea inauntrul careia el exista si care (prea adesea) socoteste scena un fel de anexa mai cu staif a divertismentelor tv.

Desigur, simplul fapt ca Premiile UNITER sunt rezultatul gustului si priceperii in domeniu a trei critici (care alcatuiesc lista de nominalizari) si a cinci alti oameni de teatru – actori, regizori, scenografi, dramaturgi si, din nou, critici (care aleg, din cele trei nume sau titluri nominalizate, unul singur) – nu le acorda automat acestor distinctii calitatea de a fi incontestabile. Poate ca, intr-un fel, e chiar mai bine ca ele sa fie discutate si disputate, sa nasca aprige controverse, certuri, scandaluri. E un semn ca oamenii studiaza, compara, descopera – pe scurt, gandesc. In societatea romaneasca de azi, aparitia unui gand trebuie sa fie prilej de sarbatoare. Mai ales atunci cand solul pe care el rasare tinde sa fie privit ca unul ce nu-i in stare sa produca decat divertisment decerebrat.