Versiunea completă
Info

Eficiența energetică rescrie prioritățile în piața ferestrelor și a proiectelor rezidențiale

Reabilitarea și modernizarea fondului locativ reprezintă  un deziderat major în condițiile în care din cele 5,6 milioane de clădiri care există în România, din care 90% se află în segmentul rezidențial, majoritatea au fost construite înainte de anul 2000, având…

Publicitate · 16 decembrie 2025 · 3 min de citit

Reabilitarea și modernizarea fondului locativ reprezintă  un deziderat major în condițiile în care din cele 5,6 milioane de clădiri care există în România, din care 90% se află în segmentul rezidențial, majoritatea au fost construite înainte de anul 2000, având o eficiență energetică scăzută potrivit Raportului „JustReno – Baseline Assessment Report: Romania”[i], realizat de ROENEF în cadrul unui proiect european. În ciuda programelor naționale și a finanțărilor europene, rata de renovare profundă rămâne redusă (în jur de 6%), mult sub nivelul necesar pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare pentru 2050. Cea mai mare parte (aproximativ 91%) a clădirilor care necesită renovare se regăsește în sectorul rezidențial.  Dacă în marile orașe, modernizările și reabilitările au avansat într-un ritm vizibil, în alte zone – orașe mici, zona rurală – procesul este încă la început. De asemenea, presiunea reglementărilor europene privind eficiența energetică se accentuează, iar trecerea către standardele nZEB este inevitabilă, ceea ce creează un context favorabil pentru investiții în tâmplărie performantă, cu beneficii directe asupra costurilor la energie și asupra confortului de zi cu zi al locatarilor.

Dacă la începutul anilor 2000 discuția despre ferestre era centrată în principal pe preț, spre finalul acestui an trendurile puse în evidență de date din studii interne REHAU arată o orientare clară către eficiență energetică, izolare fonică și sustenabilitate. Tot mai mulți proprietari sunt interesați de durata de viață a materialelor, de impactul asupra mediului și de beneficiile pe termen lung din punct de vedere al eficienței energetice ale unei investiții în ferestre premium. Această schimbare de mentalitate a impulsionat cererea pentru produse performante, adaptate atât clădirilor noi, cât și proiectelor de renovare.

În 2025, REHAU Window Solutions a marcat 30 de ani de activitate pe piața locală, o perioadă în care industria ferestrelor termoizolante a trecut prin schimbări majore, dictate atât de evoluția tehnologiilor, cât și de maturizarea consumatorilor. După trei decenii de inovare continuă, a introdus pe piață un nou reper al performanței prin fereastra ARTEVO – un produs care exprimă cu fidelitate evoluția tehnologică a companiei și înțelegerea profundă a arhitecturii contemporane. Cu linii clare, unghiuri ferme și un profil subțire, ARTEVO este concepută pentru proiectele moderne în care lumina naturală și senzația de spațiu sunt esențiale. În același spirit al diversificării portofoliului, lansarea din acest an a sistemelor Iconic W77, dedicate ferestrelor și fațadelor din aluminiu, marchează extinderea naturală către segmentul clădirilor moderne de birouri, oferind profesioniștilor opțiuni premium pentru proiecte cu cerințe ridicate.

De-a lungul celor trei decenii de activitate în România, REHAU a investit constant în tehnologii, logistică și parteneriate. Inaugurarea centrului logistic de la Cisnădie, județul Sibiu, a permis companiei să răspundă mai eficient cererii crescute, iar colaborarea cu producătorii și arhitecții a ajutat piața să evolueze către niveluri superioare de expertiză și calitate.

Privind în ansamblu evoluția pieței din ultimii ani, devine tot mai clar că industria ferestrelor traversează o etapă de maturizare accelerată, influențată de schimbările din comportamentul consumatorilor, de presiunea standardelor de eficiență energetică și de așteptările tot mai ridicate în ceea ce privește confortul locuințelor. În acest context, ferestrele nu mai sunt considerate simple elemente funcționale, ci componente care pot transforma radical performanța unei clădiri, de la consumul energetic până la calitatea vieții la interior. În această schimbare de perspectivă a pieței se înscrie natural și direcția în care a evoluat REHAU Window Solutions de-a lungul anilor: o orientare constantă către inovație, sustenabilitate și adaptarea soluțiilor la cerințele tot mai complexe ale arhitecturii contemporane.


[i] https://build-up.ec.europa.eu/en/resources-and-tools/publications/assessment-report-available-data-and-information-regarding-0

Citește și