Efigii (I)/ de Ziarul de duminică

Alina-Iuliana Popescu

O poetică a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana

O carte care a fost la origine o teză de doctorat. „O triplă perspectivă își desfășoară valențele în lucrare – scrie Ileana Oancea în prefață –, mergând de la generalul întemeiat pe viziunea deconstructivistă actuală, venind dinspre filosofie, istoria culturii, hermeneutică literară ș.a., trecând prin arcul temporal care unește modernitatea cu neomodernismul și postmodernismul spre particularul unei experiențe poetice de o mare bogăție și rafinament al formei, ocupând un loc central în neomodernismul românesc postbelic. (…) Analiza operei a fost realizată dintr-o perspectivă pluralizatoare. Urmărindu-se cronologia volumelor, cu insistență asupra marilor topusuri, a modului lor de materializare textuală, ca și focalizări generalizatoare asupra artei poetice.”

Cartea se încheie cu o postfață semnată de Simona Constantinovici – „Poezia sau legile nescrise ale sensibilității (ne)canonizabile”.

Maria Chețan

Ștefan Aug. Doinaș – Ipostaze ale operei: evocări, proză, teatru, aforisme

Lucrarea are la bază teza de doctorat întocmită sub îndrumarea prof. univ. dr. Iulian Boldea. Maria Chețan adoptă o abordare originală, oarecum neașteptată, dar cu totul binevenită. În vreme ce, în genere, se vorbește despre versificarea și stilistica poetică a operei majore doinașiene – sau uneori despre ideologia sau biografia lui Doinaș – în studiul de față unghiul este diferit. Majoritatea analizei se concentrează pe scriitura prozaică a lui Ștefan Aug. Doinaș. Și anume: eseuri critice, proză ficțională, texte memorialistice, foiletoane și altele de acest fel. Opțiunea critică este perfect justificată – susține Virgil Nemoianu. „Este încă mai justificată din punct de vedere al înțelegerii rotunde, complete și complexe a unei opere monumentale. În sfârșit, e vorba de o contribuție originală, în măsura în care M. Chițan studiază un spațiu creator mult mai puțin analizat de hermeneuții de până acum. Stilul ei critic este complex, modern, în rând cu idiomurile critice din zilele noastre. Totodată, rămâne însă limpede și inteligibil. Dar, firește, cel mai important lucru este conținutul. În această privință am cuvinte de maximă laudă.”

In honorem Elvira Sorohan

Bogdan Crețu, Luminița Petrescu coordonatori

Prezentul volum e un semn modest al admirației, gratitudinii, prețuirii semnatarilor față de profesorul, mentorul, criticul și istoricul literar Elvira Sorohan, unul dintre cei mai devotați și apreciați dascăli din istoria, notorie și îndelungată, a Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Mulți dintre cei care semnează în paginile următoare i-au fost studenți, ucenici, doctoranzi, asistenți sau, ceea ce nu e mai puțin, cititori consecvenți. În spațiul academic ieșean, dar nu numai, doamna Elvira Sorohan a creat, prin prestigiul activității sale didactice și de cercetare, o școală. Elvira Sorohan este specialistă în literatură română veche, dar a semnat și pagini substanțiale despre postmodernism și literatura de ultimă oră.