Efigii în ceară/ de Ben Corlaciu

În parcul acela imens, într-o seară,

oamenii vineți, fără plămâni,

scriau lapidar, cu ambele mâini,

un cuvânt pe un petec de ceară.

Cuvântul acela suna: ftizie.

Fiecare însă-l scria diferit,

cu același condei de lemn înnegrit

și-aceeași nesănătoasă beție.

Cei ce-așteptau să le vină rândul

mureau fără cei dinaintea lor.

Ca un pumnal, condeiul

se îndrepta spre pieptul tuturor,

în locul plămânului sec, străpungându-l.

Când oamenii vineți piereau,

umbrele lor, aiurând se-ntorceau

în sanatoriul din parcul imens și gol.