Ei se mulțumesc cu "câteva zeci de milioane de dolari" în loc de "1-2 miliarde"
Doi foști ingineri IT de la Yahoo ar putea să câștige câteva sute de milioane de dolari, poate chiar 1-2 miliarde de dolari, însă au ales să nu o facă.
Doi foști ingineri IT de la Yahoo ar putea să câștige câteva sute de milioane de dolari, poate chiar 1-2 miliarde de dolari, însă au ales să nu o facă, scrie Business Insider.
Brian Acton și Jan Koum sunt creatorii programului WhatsApp, o aplicație de mesagerie pentru dispozitive mobile, care câștigă tot mai mult teren în defavoarea canalelor clasice, precum Yahoo Messenger.
Acton și Koum câștigă bani de pe urma aplicației din două surse: una este o taxă 99 de cenți pe care utilizatorii de iPhone o plătesc o singură dată, la instalare. Cea de-a doua este tot o taxă de 99 de cenți pe care utilizatorii de Android sunt nevoiți să o plătească după primul an de utilizare gratuită a aplicației.
Conform Wall Street Journal, WhatsApp are 250 de milioane de utilizatori în fiecare lună, o cifră atrăgătoare pentru orice cumpărător de publicitate. Chiar dacă nu toți utilizatorii sunt plătitori și sumele nu intră integral în buzunarele celor doi – Apple și Google adjudecându-și un procent – se poate estima că încasările companiei care deține WhatsApp sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari. Luând în calcul numărul de utilizatori, veniturile din reclamă ar fi uriașe, însă cei doi nici nu vor să audă.
Jan Koum explică într-o postare pe blogul companiei de ce nu acceptă reclamă cu un citat din romanul Fight Club, al lui Chuck Palahniuk: “Publicitatea ne-a adus în stadiul în care vânăm mașini și haine, acceptăm joburi pe care le urâm doar ca să ne permitem porcării de care nu avem nevoie”.
“După 20 de ani la Yahoo, Brian și cu mine nu am mai vrut să facem o altă companie care să semene cu Google sau cu cea la care lucram. Nimeni nu se trezește dimineața nerabdator să vadă ce reclame au mai apărut. Publicitatea este pur și simplu distorsionarea esteticii, o insultă la șirul firesc al gândirii”, argumentează Koum.
Cei doi ingineri au anunțat anul trecut că au doar 30 de angajați, iar programarea se face în mare parte din Rusia.
-
Cum poate fi schimbată viața dintre blocuri? Ce soluții propune Alexandru Belenyi, arhitect și coordonator al proiectuluI ”Cartierul Perfect”. VIDEOEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026