Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Electromagnetica: afaceri duble, profit de 10 ori mai mare

Producatorul de electricitate Electromagnetica Bucuresti (ELMA) a inregistrat in primul trimestru din acest an un profit net de 9,2 mil. lei (2,5 mil. euro), de peste 10 ori mai ridicat comparativ cu rezultatul obtinut in perioada similara din 2007, potrivit datelor emise de companie pe site-ul propriu

Adrian Cojocar · 4 iunie 2008 · 2 min de citit

Producatorul de electricitate Electromagnetica Bucuresti (ELMA) a inregistrat in primul trimestru din acest an un profit net de 9,2 mil. lei (2,5 mil. euro), de peste 10 ori mai ridicat comparativ cu rezultatul obtinut in perioada similara din 2007, potrivit datelor emise de companie pe site-ul propriu.
Cifra de afaceri a companiei s-a dublat in acelasi interval, ajungand la 84,6 mil. lei (aproape 23 mil. euro). Rezultatele financiare, care nu au fost inca publicate si pe Bursa, au determinat o crestere puternica a actiunilor Electromagnetica in ultimele doua zile, acestea castigand aproape 24%.
Castigul realizat de Electromagnetica s-a datorat in totalitate activitatii curente a companiei, nefiind inregistrate castiguri semnificative la nivelul altor venituri din exploatare sau din activitatea financiara a producatorului de energie. Ritmul ridicat de crestere a afacerilor din primele trei luni ale anului a condus la avansul semnificativ al marjei de profit din activitatatea de exploatare a companiei, aceasta ajungand la 12,6%, comparativ cu un nivel de 2,7% in intervalul ianuarie – martie din 2007.
Pe partea financiara, Electromagnetica a inregistrat un usor profit, fata de pierderile de anul trecut, in conditiile in care compania a obtinut mai multe venituri din dobanzi decat cele platite in contul creditelor. Conducerea companiei nu a putut fi ieri contactata pentru a oferi mai multe detalii.
Indicatorii inregistrati de Electromagnetica in primul trimestru sunt cu mult superiori celor bugetati de companie pentru acest an. Astfel, Electromagnetica prognoza pentru 2008 o cifra de afaceri de 267,1 mil. lei (74,2 mil. euro), cu 4,5% mai mica fata de cea realizata in 2007, pe fondul unui profit brut in scadere cu 22%, la 13,9 mil. lei (3,86 mil. euro).
Printre elementele luate in calcul la bugetarea acestor indicatori se numara faptul ca o parte dintre clientii Electromagnetica au dorit sa incheie contracte de transport si distributie a energiei electrice direct cu Electrica.
Pentru 2008, investitiile previzionate de companie se ridica la 11,46 mil. euro, mai mult decat duble comparativ cu anul precedent, din care 5 mil. euro sunt alocate modernizarii si reabilitarii microhidrocentralelor, iar restul pentru achizitii de terenuri si de echipamente noi.
Investitiile vor fi acoperite din sursele proprii, reprezentate in principal din profitul anului 2007, de 15,2 mil. lei (4,5 mil. euro), si credite.
Ieri, actiunile ELMA au castigat 3,9%, ultima tranzactie derulandu-se la un pret de 0,94 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 87,8 mil. euro.

Citește și