Elegantii provinciei

V-ati pomenit vreodata ca in restaurantul preferat – cu atmosfera baroca sau usor clasica, cu arome discrete si muzica in surdina de cafe conserve – sa fiti invadat accidental de intrusi care nu-si gasesc locul? Este cel mai interesant moment care ne arata cum se poate trai pe mai multe planuri culturale si istorice simultan.
In timp ce va faceti, intr-un fel sau altul, problema unei schimbari de destin, Bucurestiul nefiind locul tocmai prielnic pentru aspiratiile tale, descoperi ca exista o varietate de parametri atunci cand vorbim de aspiratii. Intrusul, bietul de el, intra afectat, chiar putin tantos, cum obisnuieste sa intre in localul sau provincial, unde lumea il cunoaste drept om cu firma, statut cu mult peste muritorii de rand. Aici insa nimeni nu-l priveste, nu-i da atentie, si devine putin dezorientat.
Se asaza in sfarsit la o masa si ramane destul de surprins ca primeste un meniu detaliat. Personajul despre care povestesc exista in realitate. Venit din judetul Olt, este un “elegant” al Slatinei si “erou” civilizator in comuna lui numita Stanca. Defazarea istorica continua dincolo de fizionomie, in lista de bucate unde nu descopera vestita si mult jinduita ciorba de fasole cu ciolan. Se decide totusi doar pentru trei cafele, pentru el si invitatii sai concetateni. Si asta nu din lipsa banilor, ci pentru ca nimic din meniul restaurantului nu a rezonat in preferintele culinare obisnuite. Dar si aici intervine o problema, deoarece cafeaua pe care o stia el nu se regaseste in meniu, nici ca denumire si nici in ceea ce priveste compozitia! Ei bine, se ajunge la un compromis cu chelnerii impaciuitori si incep discutiile. Doamna, caci intre cei trei e si o invitata, pomeneste la un moment dat de un tip vestimentar care mi-a pus problema defazarii, caci nu stiam cum sa-l definesc: “jerseu sirene”! Dupa cate stiu, jerseurile au cam disparut de peste un deceniu din meniul vestimentar feminin mai saltat social – caci acestia erau bogatii si elegantii provinciei! Dar ce insemna “sirene”? M-am intrebat eu. Sa fie un model vestimentar nou sau o nuanta pe care sa nu o cunosc!
In final apare si problema de fond. Nu se simteau bine. Ambientul, muzica speciala, aromele, chelnerii rafinati (mai rafinati decat ei), astfel incat unuia dintre ei ii scapa printre dinti intrebarea: “Si ce-i asta, un pub?” In acel moment eu am fost acela care a ramas suspendat istoric. Asadar, dupa mai bine de o ora de sedere in restaurant, “elegantii provinciei” nu au putut sa-i gaseasca localului un corespondent cu vreunul din localitatea lor. Daca nu in Slatina, atunci macar in Craiova. Nu si-au dat seama unde au nimerit cu adevarat nici in clipa iesirii pe usa. Iar eu, daca pana atunci resimteam dureros faptul ca nu m-am nascut macar la Budapesta si ma bucuram la fel de dureros, chiar cu o usoara spaima, ca nu m-am nascut prin Slatina sau Caracal.