Elevul ceh al lui Heidegger/ de Ziarul de duminică

Jan Patočka

Eseuri eretice despre filosofia istoriei

Editura Herald

Traducere din limba cehă și prefață Anca Irina Ionescu.

Editura Herald lansează o nouă apariție editorială: Jan Patocka, elev al lui Heidegger și prieten cu Husserl, purtător de cuvânt al Chartei 77, este considerat unul dintre cei mai importanți filozofi ai secolului XX, reprezentant de frunte al fenomenologiei, „știința nu atât despre structura existentului, cât a modului în care se manifestă existentul și de ce ni se manifestă așa cum ni se manifestă”. Lucrarea a fost tradusă în peste 20 de limbi. Este prima traducere în limba română a filozofului ceh.

„Eseurile eretice” oferă o perspectivă fenomenologică de sorginte heideggeriană asupra istoriei Europei, începând, într-o măsură oarecum cronologică, cu vechea Mesopotamie și ajungând până în perioada europeană modernă. Cartea a apărut pentru prima oară în samizdat, în 1975, și a fost publicată oficial în 1990, iar încă înainte de căderea comunismului a fost tradusă în franceză și spaniolă.
Din punctul de vedere al lui Patocka, natura este un construct străin, iar istoria, care a început ca o căutare a unui sens superior, sfârșește prin a fi un element de consum ce se auto-perpetuează. Patocka explică modul în care Europa s-a îndepărtat de moștenirea sa greacă pentru a căuta mai curând puterea decât adevărul, fărâmițându-se în subdiviziuni etnice, și apoi felul în care Iluminismul a deplasat Europa de la o orientare etică la una materială.
 
Jan Patocka (1907-1977) este considerat, datorită contribuțiilor sale din domeniul fenomenologiei și al filozofiei istoriei, unul dintre cei mai importanți filozofi ai secolului al XX-lea. Printre operele sale se numără: „Lumea naturală ca problemă filosofică”; „Introducere în fenomenologia lui Husserl”; „Aristotel, predecesorii și moștenitorii săi”; „Corp, comunitate, limbă, lume”; „Platonismul negativ” etc.

„Patocka vorbește adesea despre sensul anumitor chestiuni omenești, despre sensul vieții, al istoriei, al diverselor instituții, despre sensul democrației etc., fără ca noțiunea de sens în sine să fie definită și fără să se facă vreo încercare în acest sens – firește pentru că, deși, pe de o parte, se simte nevoia de a avea un asemenea concept, pe de altă parte se consideră că este ceva de la sine înțeles.” (Editura Herald)