Elogiul fricii
"Primele mele amintiri despre filme care mi-au provocat fiori de groaza ma duc, de fapt, la un vis din copilarie - caci a visa e ca si cum ai vedea un film. In acest vis, niste bufnite sinistre anuntau apropierea unei prezente invizibile, care se tara prin holul casei mele spre sufragerie, unde ma gaseam eu, ghemuit pe canapea, intr-o asteptare inspaimantatoare
“Primele mele amintiri despre filme care mi-au provocat fiori de groaza ma duc, de fapt, la un vis din copilarie – caci a visa e ca si cum ai vedea un film. In acest vis, niste bufnite sinistre anuntau apropierea unei prezente invizibile, care se tara prin holul casei mele spre sufragerie, unde ma gaseam eu, ghemuit pe canapea, intr-o asteptare inspaimantatoare. Toata copilaria mea a fost marcata de spaime – frica de intuneric, frica de usi intredeschise, frica de dulapuri si, in general, frica de aproape orice care putea ascunde pe cineva, sau mai ales ceva. Acest film, plin de coridoare lungi si intunecate, este un tribut adus de mine acelei creaturi, niciodata descoperite, care bantuia coridoarele viselor mele de copil”. Cuvintele lui Alejandro Amenabar, regizorul si scenaristul filmului “Ceilalti”/”The Others”, ilustreaza perfect spiritul peliculei, explicand oarecum fascinatia exercitata de ea. Iata ca, la 29 de ani, regizorul spaniol care s-a facut deja remarcat cu “Abre los ojos” (excelenta pelicula de inspiratie suprarealista dupa care americanul Cameron Crowe a realizat – cu mult mai multa valva – remake-ul “Vanilla Sky”) construieste, cu maturitate si rafinament, un alt film remarcabil. Cele doua principale calitati care merita subliniate in cazul sau sunt scenariul si imaginea. Nominalizat la BAFTA pentru scenariul sau, Alejandro Amenabar ne livreaza o poveste capabila sa ne faca sa simtim fiori reci pe sira spinarii, dar sa ne si incante cu decorurile, imaginile, stilul si stranietatea sa. O istorie de familie care nu poate fi povestita sau, cel putin, nu trebuie povestita. Pentru ca tot farmecul bizar si unicitatea intamplarilor prin care trec tanara Grace si cei doi copii ai ei nu pot fi redate decat de ochiul camerei de filmat. Magia filmului vine in primul rand din atmosfera terifianta a conacului in stil victorian in care locuiesc, pe o insula izolata din estul Angliei, o femeie cu doi copilasi. Cum copiii sufera de o fotofobie severa, care le-ar putea fi fatala, femeia a instaurat niste reguli pe care le aplica fara abatere: draperiile stau trase permanent, iar usa nici unei camere nu va fi deschisa inainte ca cealalta sa fie incuiata, pentru ca nu cumva lumina (asemanata metaforic cu apa) sa poata patrunde in casa si sa ucida copiii. Ganditi-va un pic ce inseamna un conac imens, ale carui coridoare sunt cufundate in intuneric si in ale carui camere scanteiaza vag o lumanare care creeaza umbre infricosatoare pe pereti. Daca la toate acestea se adauga ceata impenetrabila care infasoara conacul, avem atmosfera ideala a unui horror clasic, functionand ireprosabil in ansamblul actiunii. La fel de interesant insa este ceea ce se petrece cu fiecare personaj, regizorul restrangand ponderea efectelor speciale pentru a se ocupa in detaliu de complexitatea psihologica a eroilor. Grace, a carei intransigenta in privinta educatiei religioase a copiilor este de fapt dublata de deznadejde, Anne, fetita impertinenta, a carei imaginatie bogata preia si intretine misterele si amenintarile casei si Nicholas, baietelul cu ochi imensi si spaima permanent intiparita pe fetisoara palida, impreuna cu ciudatii servitori pe care ii angajeaza, sunt purtatorii si exponentii unor mistere care se dezvaluie in permanenta de-a lungul filmului. O poveste care merita vazuta si care va va pune pe ganduri cu siguranta, pentru ca imbina intr-o gradatie perfecta doua notiuni aparent incompatibile: spaima si frumusetea.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026