Elogiul „micilor” stagiuni/ de Virgil Oprina

Acest articol, scris la cald, reflectă impresiile după un sejur de șase zile la Sinaia privind oferta culturală, care în afară de ceea ce a clădit și gândit pentru acestă zonă instituția regală a României moderne, nu mai oferă astăzi nimic altceva. Sau avem de-a face, mai bine zis, cu o contraofertă.

Acțiunea hotărâtă a mitocăniei, devenită de ceva vreme involuntară -devierea de la normele elementare ale bunului simț nemaifiind percepută ca atare de către protagoniști – te gonește mai de peste tot din Sinaia, mai ales în plin sezon de schi și de vacanță, fie că este vorba despre cea mai cochetă piscină sau cel mai banal derdeluș. Peste tot, inclusiv pe stradă, la micul sens giratoriu, “cântă” muzica – dar fie este de foarte proastă calitate, fie este neadecvată specificului locului în care este pusă. Dar pentru că tema este vastă, să trecem la subiect, mai ales că este pozitiv. Străbătând plictisul inerent al celei care ar trebui să fie perla stațiunilor montane românești, cel puțin din Valea Prahovei, chiar și din punctul de vedere al ofertei de evenimente muzicale în plin sezon turistic, am avut șansa unei surprize totale.

Este vorba despre o mini-stagiune de concerte live, care o dată pe lună prilejuiește întâlnirea într-un cadru destins și mai ales (lucru rar în zonă) de bun gust, cu un specific pe deplin asumat, întâlnirea cu cei mai valoroși artiști români ai momentului din zona jazz-ului, a pop-rockului sau chiar a folk-ului. Acțiunea acestui act de cultură singular pe Valea Prahovei poartă numele de Muzică live la Kuib și are loc în cartierul Cumpătu, un pic mai sus de aleea care desprinzându-se de strada principală conduce către Vila Luminiș – casa memorială George Enescu. De altfel, după cum declară chiar inițiatoarea acestui proiect, Mădălina Rădulescu, întregul concept de turism marca Kuib pornește de la unul dintre crezurile lui George Enescu, acela că “Simplitatea în viață este adevărata libertate”, iar întâlnirile muzicale sunt puse sub semnul întâlnirii cu arta culinară, un concept inițiat la rândul său de Alexandru (Sanyi) Pădurean, Șoni pentru cunoscători, care a fost de altfel cooptat pentru a susține cu experiența sa seria de concerte din Cumpătu.

Așa s-a întâmplat să îi revăd după o pauză pe care nici eu nu o credeam atât de mare, pe frații Dedeian, mai precis pe Garbis și pe Capriel doi muzicieni al căror nume reprezintă capitole importante ale jazz-ului autohton în ceea ce privește arta interpretării la saxofon și respectiv la chitară. A fost o seară frumoasă, în care vântul crea afară figuri de dans cu primii fulgi de zăpadă ai unei ierni întârziate, iar înăuntru, într-o incintă modernă, dar în întregime din lemn, cu o frumoasă acustică naturală, doi muzicieni asemenea vinului vechi au dezbătut frățește standarde de jazz sub semnul unei gândiri muzicale care excela prin aranjamente armonice de mare rafinament și acuratețe a stilului. A fost un concert care a avut marele merit de a încânta prin subtilitate, fără să complexeze ascultătorul poate mai puțin antrenat, într-un tip de discurs care ar fi trebuit să fie marca unei întregi stațiuni și nu doar al unui cuib – deocamdată – izolat.

Se pare că acest tip de inițiative – cu acest prilej am aflat de la Șoni despre dorința lui de a crea o stagiune săptămânală estivală de muzică de cameră la Vama Veche – pot reprezenta cu adevărat nevoia socială reală de cultură de calitate, cel puțin în plan local, în cazul orașelor mai mici.

Deocamdată, într-o proporție covârșitoare, inițiativa administrației locale este pusă sub semnul festivismului de conjunctură, care are, în mod inerent, un gust îndoielnic. Dar, fiindcă se pare că mai avem de așteptat până la momentul la care edilii locali vor avea o inițiativă cu adevărat responsabilă și constantă în relație cu nevoia reală de cultură a unui oraș precum Sinaia, voi încheia prin a enumera o parte dintre muzicienii care au cântat deja la Kuib, precum Power of Five, Berti Barbera și Mircea Vintilă, urmând ca lunile viitoare concertele să fie girate de nume precum Trupa Veche, Mike Godoroja sau Ioan Gyuri Pascu.

Și încă un amănunt. În sala de concert, nu se fumează.