Elveția ar putea avea de câștigat dacă Irlanda majorează taxele
Elveția ar putea fi una dintre principalele beneficiare ale unei eventuale majorări a taxelor corporatiste în Irlanda, potrivit consultanților fiscali internaționali, care avertizează că atacul partenerilor europeni asupra politicii fiscale a Irlandei ar putea avea efecte nedorite, potrivit Financial Times.
Elveția ar putea fi una dintre principalele beneficiare ale unei eventuale majorări a taxelor corporatiste în Irlanda, potrivit consultanților fiscali internaționali, care avertizează că atacul partenerilor europeni asupra politicii fiscale a Irlandei ar putea avea efecte nedorite, potrivit Financial Times.
Asupra Irlandei se exercită presiuni în sensul majorării impozitului pe profit de 12,5%, unul dintre avantajele Irlandei, pentru aducerea sub control a deficitului și diminuării impactului competiției fiscale asupra altor state membre. În Elveția, impozitul pe profit este de circa 21%, variind în funcție de cantoanele unde își au sediul companiile.
“Există șanse foarte mari ca o majorare a impozitelor să determine pur și simplu companiile să-și mute profiturile în țări ca Elveția, mai degrabă decât în Franța sau Germania”, declară Anneli Collins din cadrul KPMG. Bill Dodwell, din cadrul Deloitte, arată că o majorare ar spori veniturile fiscale pe termen scurt, dar și probabilitatea ca firmele să-și mute operațiunile din Irlanda. “Elveția are cele mai mari șanse de a profita de pe urma acestei situații.”
În același timp, multinaționalele își structurează operațiunile în așa fel încât să poată transfera profiturile impozabile în Irlanda din jurisdicții cu taxe mai ridicate.
Statele Unite au reprezentat 53% din investițiile străine directe din Irlanda în perioada 2005-2009, potrivit Ernst & Young European Investment Monitor. Capacitatea multinaționalelor de a transfera profiturile impozabile în Irlanda a alimentat dispute juridice ce au implicat miliarde de dolari.
Companiile franceze și germane au reprezentat numai 4% din investițiile străine directe din Irlanda din 2005. Chris Sanger din cadrul E&Y a declarat: “O majorare a ratei impozitelor pentru companii nu va duce la atingerea obiectivului dorit de Germania și Franța”.
Marea Britanie este de asemenea nemulțumită de faptul că o serie de companii și-au mutat baza fiscală în Irlanda în ultimii trei ani.
Consultanții spun însă că astfel de companii nu vor fi probabil afectate de o modificare a impozitului, acestea fiind în primul rând atrase de faptul că Dublinul nu impune reguli care să îngreuneze transferul profiturilor dintr-o jurisdicție în alta.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026