Emil Manu, un model/ de Dan Tărchilă

Făcând parte dintre rarii scriitori care creează în mai multe domenii literare, Emil Manu a excelat deopotrivă în poezie, proză și istorie și critică literară. A lăsat zestrei literare românești nouă volume de versuri, șase cărți de proză și multe studii despre opere ale scritorilor și arta scrisului.

S-a născut în anul 1922 în satul Manu, de unde și-a luat și pseudonimul literar. Părinții, oameni ai pământului străvechi românesc, erau țărani. Viața lui Emil Manu, în prima parte a ei, a fost o înlănțuire frământată de zbucium și suferințe. A luat parte la război, apoi a fost condamnat pe nedrept de regimul comunist, făcând aproape trei ani de deținere, a lucrat un timp ca muncitor necalificat pentru a-și câștiga o pâine până când au apărut primele lumini ale zorilor în existența lui și, treptat, să ajungă acolo unde talentul și inteligența i-au asigurat locul meritat în societate și in lumea literară.

Poezia lui Emil Manu este oglinda sufletului său nobil și însetat de idealuri. Facultatea de Litere și Filosofie și-a deschis larg poarta spre mirajul poetic, cizelându-i vocația de poet. În cele nouă volume de versuri tipărite din 1969 până în 1999, Emil Manu și-a adunat toată bogăția spirtului său, de la dragostea de țară și de trecutul ei glorios până la iubirea neîntinată de nici un gând pervers pentru femeie. În versurile lui străbate obsesiv dorul, dorul de ce-ar fi putut să fie și de ce a fost. Spirit contemplativ, a îmbinat visul cu realitatea, a alergat mereu după idealuri pe care, însă, le socotea reale. Poeziile, scrise într-o limbă rafinatî, ne poartă pe mările nesfârșite ale nostalgiilor și ne descoperă un poet rătăcitor ca Ulise în căutarea unui țărm al fericirii eterne.

“Emil Manu, ai rămas demodat ca un vals” spune frumos poetul despre el însuși în una din poezii (“Autoportret”). Și ca rasplată pentru tot tezaurul spiritual din inima lui, în aceeași poezie își prevede pedeapsa într-un vers superb:

“O să te aresteze moartea într-o seară.”

Cele șase voume de proză ne descoperă un Emil Manu legat de realitatea vieții, de durerile și nedreptățile ei. În jurnalul de front “Mica Eroică”, scriitorul își povestește evenimentele de a 23 august și campania împotriva trupelor germane devenite inamice scris într-un stil riguros. Volumul urmărește etapele militare ale războiului, scriitorul fiind el însuși militar. În alt volum (“Infernurile noastre”) scriitorul își adună amintirile celor aproape trei ani de detenție de după încheierea păcii, așternându-le în fața cititorului cu durerea omului umilit de ticăloșia unor vremi cumplite și a unor ființe coborâte la stadiul de monstruozitate. Chinurile, metodele de tortură din închisoare, mizeria morală a unei epoci născătoare de brute, toată decăderea umană, sunt evocate de scriitor nu pentru a se plânge, ci ca un memento pentru viitor. Cartea este un fel de exorcizare, de eliberare de povara acelui episod din viața lui, care stătea la pândă zi și noapte pentru a-i tulbura existența.

Emil Manu a scris și două cărți pentru copii, una cu povestiri, alta în versuri, dedicate celor trei minunați copii ai săi. Conceptul de familie strâns unită l-a condus întreaga viață. Prima poezie scrisă în copilărie era închinata mamei. Soț și tată, Emil Manu și-a făurit din casa lui o lume frumoasă în care a trăit fericit.

Ca un critic și istoric literar de prestigiu, s-a desprins de propria creație literară și, cu luciditate și sine ira et studio, a judecat operele confraților. Studiile asupra operei lui Minulescu și a simbolismului, excelentul eseu despre Eminescu, evocarea lui Ion Caraion, monografia Marin Preda și încă multe alte studii îl așează pe Emil Manu în rândul celor mai competenți istorici și critici literari.

Emil Manu a murit în 2005. Poet, prozator și critic, rămâne în lumea literară un model.

Ca scriitor, excelent. Ca om, admirabil.