Enciclopedia sufletului rus

Fiu al unor diplomati sovietici, Victor Erofeev si-a petrecut copilaria la Paris. In 1970 a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii de Stat din Moscova, iar in 1975 si-a sustinut teza de doctorat intitulata “Dostoievski si existentialismul francez”. Publicarea in 1979 a almanahului samizdat “Metropola” a avut ca rezultat excluderea lui Erofeev din Uniunea Scriitorilor. A reusit sa publice primele sale texte de proza abia in 1988. Eseul sau “Parastas pentru literatura sovietica” (1989) a provocat polemici aprinse. In 1990, i-a aparut romanul Frumoasa rusa, bestseller tradus in 26 de limbi. Erofeev este de asemenea autorul volumului de eseuri In labirintul problemelor blestemate si al romanelor Cinci rauri ale vietii, Barbatii si Dumnezeul X. A scris despre creatia lui Gogol, Dostoievski, Cehov, Tolstoi, Proust, Camus, Nabokov, Sartre si este primul editor al lui Nabokov in rusa. Semneaza eseuri, articole, interviuri in revistele Ogoniok, Trud, Die Zeit (Germania), New York Review of Books si New Yorker (SUA).

Erofeev este un autor insurgent si inovator. El declara ca literatura sovietica a murit si saluta marsul triumfal al postmodernismului, el insusi considerandu-se reprezentant al acestuia.

Enciclopedia sufletului rus (2002) este un roman-eseu, o radiografie a rusilor si a Rusiei tariste, sovietice si postcomuniste. Asa cum ne-o descrie Erofeev, Rusia e o tara a misticismului, mesianismului, haosului, deznadejdii, mizeriei, superficialitatii, dar si a talentului, a puterii de a renaste.

Matriosca

Daca e sa dam crezare matrioscai, viata e o tumba in pantecele mamei. Centrul lumii ruse este embrionul. Restul e ambalaj, scoarta, cuvertura. Chiar daca matriostele mari sunt niste lelite mistoace, ele mai sunt si superficiale, pline de sine. A incremenit in ele zadarnicia vietii.

Daca iei matriosca in maini, nu te mai poti opri s-o desfaci (prin invartire). Vrei sa dai de adevar. Constructia matrioscai are la baza un joc preferat de copii, care asigura principalul efect sexual al imbracamintei – jocul de-a v-ati ascunselea. Adevarul e ascuns in spatele tainei. Adevarul necesita jertfe. Matriostele mari poarta in utere matrioste mici – moartea lor multiplicata. Scartaie, cad capetele de dragul distractiei. Cu cat esti mai inauntru, cu atat sunt mai putine culorile, mai anemice tonurile, mai obosit pictorul. Matriosca este intruchiparea surmenarii cronice, a aversiunii fata de lumina. Cel mai mic om, embrionasul-momaie, prost pictat din cauza dimensiunilor lui reduse, este susceptibil de emotivitate copilareasca. Efuziunea duiosiei. Dorul de parinti. Fata brazdata nu de riduri, ci de un fel de paienjenis. Mainile aduc cu o razatoare. Nu este clar: e barbat, sau femeie ? Dorinta de a saruta mainile aspre ale mamei, de a netezi cutele tatalui. Dar unitatea rusilor nu are de-a face cu emotiile, integralitatea e neputincioasa, toate acestea sunt niste fantezii si cea mai mica papusa se rostogoleste in cele din urma sub masa.

Jilaveala (Sarosti)

Din cos se imprastiau Lioska, Vasika, Ninka, Kostik, Misutka si tot felul de Pavlici micuti. Se ivira pe neasteptate Tolean si botosul Serafim, apoi veni randul Ivanilor alesi ca pe spranceana si al rotofeiei Olga, tot de acolo cazu un feroviar spanzurat cu o mina trufasa, in fine, aparura Nicolai Nicolaievici si Frol Timofeievici. Totul la rusi este crud (saroie), nefript, nepiparat. Si fetele, si sufletul, si glia-mama.

Padurile sunt mlastinoase (saraie). Toti suntem mancatori de cruditati (saroejki).

Sunt in metrou si simt ca ma dezgusta aceasta canalie asudata. Aceasta lepadatura buboasa, resemnata, inerta.

Vreau oare sa se destrame Rusia?

Sa se separe Tatarstanul de Mordovia?

Sa sece Volga?

Sa se cutremure Siberia?

Sa se termine balciul?

Vreau!

Vreau!

Inca ceva despre porcul de rus

Porcul de rus trebuie glorificat. Poporul e o notiune “nedesfacuta”, obscura. In hibernare. Poporul constituie circa 75% din populatia Rusiei. Poporul are mijloacele sale de informare. Pe de o parte, oamenii se agata unii de altii ca scaii, iar pe de alta parte, au radacini comune. Langa usa poporului zumzaie contorul electric. Poporul gateste la doua aragazuri. El se hraneste cu idei cosmaresti. Intrezareste in toate complotul. Impotriva sa. Cateodata poporul pune intrebari. Aude ceea ce vrea sa auda.

Se poate iesi din popor. Pana la glezne. Pana la genunchi. Pana la brau.

Proverbele nu fac fata greutatilor. Strigaturile nu te ajuta. Sunt multi factori iritanti. Poporul nu va putea supravietui de capul lui. Poporul are nevoie de o calauza. Tarismul si comunismul au avut aceeasi atractie spre elementul popular. Unii mergeau in popor, altii ieseau din acesta. Mergeau in popor ca si cum ar fi mers sa stranga ciuperci. Poporanismul e un fel de ciupercarie. Poporul nostru, spre deosebire de cel francez, nu s-a depoporanizat. Sa ne amintim, bunaoara, de cel mexican. Exista o analogie ofensatoare intre poporul rus si alte cateva popoare. Poporul rus se aseamana cu popoarele arhaice ale Asiei, Americii Latine si Africii, prin apropierea sa de lumea animala.

Matusa Niura

Matusa Niura n-a prins de veste cand s-a prabusit Imperiul. Ea a fost ani indelungati femeie de serviciu la redactia ziarului “Pravda”. Era ca si cum ar fi fost femeie de serviciu la castelul lui Kafka. Castelul a disparut. Republicile s-au desprins de URSS, rostogolindu-se ca niste roti. Matusa Niura s-a angajat in serviciu la niste giuvaiergii. Uneori, maturand praful de sub pat, ea gasea si strangea de pe jos niste pietricele. Unele erau diamante. Cand se intorcea acasa de la cazinou, stapanul beat ii dadea cateodata matusii Niura bani verzi. Mult timp, ea nu s-a putut dumiri ce e cu acesti bani verzi si doar cand a inteles cate ceva a inceput, caine-caineste, sa-i adune pentru orice eventualitate.

Venea la mine si-mi punea intrebari, dar nu puteam gasi cuvintele potrivite sa-i explic. Aparatul notional comun era limitat. Incercam sa o fac sa priceapa in fel si chip, cu rabdare, pe intelesul tuturor. Era nedumerita: cum este posibil, cine a permis sa fie inchis ziarul “Pravda”? Ea ma credea pe mine, dar nu credea in cele spuse de mine.

Matusa Niura tinea minte colectivizarea si parca nu prea o iubea. Dar se impacase cu foametea ca si cu o stihie. Pe timpul lui Hrusciov, deretica prin casa la niste italieni, familia unui corespondent comunist, dupa toate probabilitatile, si era incantata de curatenia din apartament, dar tocmai din cauza asta n-a putut intelege ce fel de italieni erau aceia.

Matusa Niura face curatenie cu aspiratorul si vorbeste incontinuu. Nu se aude nimic. Fluxul memoriei, “bruiat” de aspirator, e alcatuit din crampeie ale tineretii ei nesuferite, iesiri violente, lipsa cizmelor, barfe la adresa altor stapani, vecinul tatar care i-a aratat penisul, i-a aprins balconul, putea cauciucul topit al anvelopelor: tatarul s-a trezit in casa de nebuni. Ea nu e inraita, e truditoare. Feciorul ei betiv s-a umflat si a murit nu demult, in schimb nepotul, un baiat de treaba, mi-a montat o broasca. In locuinta matusii Niura se adaposteste o baba, consateana cu ea, careia i-a ars casa. Prin urmare, matusa Niura e buna. Visul ei de a avea un apartament separat nu s-a infaptuit.

Imi inspira simpatie. Cand da peste cap vreo doua paharele de vodca, e in verva, canta strigaturi si vorbeste necuviincios. Incerc s-o inteleg. E cinstita, isi face griji in legatura cu indeletnicirile feciorului meu. Dar il ponegreste ori de cate ori i se ofera posibilitatea. E fiinta umana oare? E o intrebare dificila. Ea e ca un gandac rasturnat, nu intelege ce i se intampla.

Daca am prezenta lumea in care traieste matusa Niura, ar iesi o poveste despre vicisitudini. Rezistenta in fata primejdiilor se datoreaza in egala masura eforturilor si miracolului. Pentru occidental, lumea este un camp de munca. Pentru rus – un spatiu fabulos, populat de fapturi inzestrate cu putere magica. Uneori aceasta putere e ca si inexistenta, alteori ea rastoarna muntii. Fabulosul lumii ruse rezida in principiala ei indescifrabilitate. Dusmanii sunt perceputi ca putere necurata. Cauza si efectul isi schimba locurile. Se infiripa legaturi misterioase. Povestea e conspirativa. Pisicile negre sunt puse pe acelasi plan cu intrigile providentei. Rusul deschide portile gandirii fabuloase si se opreste la hotarul dintre doua lumi. Nu-l linistesc nici creatia, nici contemplatia. Specificul lumii ruse consta in autodevorare. Ma atrag fantasmele fermecate ale lumii magice, dar sunt nelinistit din cauza incapacitatii de a face fata vrajitoriei. Rusia e introvertita, daca ne referim la posibilitatile ei, si extravertita, atunci cand e vorba de neputinta ei.

Eroul se satura de atatea incercari. Daca nu-mi plac incercarile, ma pravalesc din poveste intr-un spatiu inexistent. Agentii povestii – raufacatorii si complicii: popa, soldatul, deputatul, tarul, negustorul, talharul, militianul, neamtul, primarul Moscovei, Baba-Harca, zmeul, fiscul, curva, sotia, nacealnicul, hoholul1 – au aceleasi functii, pana la aparitia si dupa disparitia mea.

Intru in lumea simbolurilor vlaguite din start.

Exista diferite modalitati de a rezista in fata primejdiilor: siretenia, minciuna, agerimea, curajul, rabdarea fara de margini. Altminteri nu supravietuiesti. Sunt intrebuintate insusiri contrare, a caror coabitare alcatuieste inconfundabila lume a moralitatii ruse. E greu sa deduci conduita in intregime din acest cod moral. Unica posibilitate de a evada din poveste este asceza stricta.

Conform scenariului, moartea violenta nu e o tragedie, ci o inevitabilitate si Baba-Harca nu va medita niciodata asupra rolului ei in viata, in caz contrar ea n-ar mai fi Baba-Harca. Exista un echilibru al farmecului. In aceasta parte a lumii, notiunile povestii si cerintele istoriei au coincis. Craca si scoarta. Istoria Rusiei nu e o iesire din poveste (cum e la oameni), ci desfasurarea furtunoasa a povestii. Noile realitati imbraca in continuare haina lexicala a basmului. Este ciudat sa constati incapacitatea rusilor de a se autoanaliza dupa ce s-a scris literatura secolului XIX, dar acesta este adevarul. In Rusia, matusa Niura poate fi gasita oriunde.

Mujici si muieri

Totul e lasat in paragina, e pace si armonie. Bolsevicii n-au fost deloc niste idioti marxisti, asa cum ni-i infatiseaza gandirea liberala. Trebuie sa existe puterea poporului, de vreme ce poporul constituie majoritatea populatiei. Bolsevicii voiau sa inteleaga care sunt radacinile puterii populare, sa creeze un stat care sa aiba la temelie aceasta putere. Povestea rosie e sangeroasa, dar foarte frumoasa. Totusi, incercuita de forte ostile, nefabuloase, povestea isi pierde din atractivitate. Tehnologiile noi au doborat povestea. Rusia trebuie descantata doar pentru ca sa nu piara. Promovarea reformelor inseamna nimicirea poporului, asa cum acesta ni se infatiseaza acum. Prin urmare, mujicii si muierile se vor duce la naiba.

Spitalul

N-au curajul sa-i spuna rusului adevarul deplin, ca unor grav bolnavi. Uneori, ce-i drept, trantesc cate o vorba, nu dusmanii, ci rudele care si-au sacrificat viata de dragul lui, care il ingrijesc cel mai mult si ii scot afara tucalul, trantesc un cuvintel pentru ca sunt enervati, pentru ca i-a istovit cu farafastacurile lui, cu predispozitia lui de a evada prin fereastra, de a se da cu saniuta, apoi iarasi devin intelegatori, iar rusul uita si el repede totul.

Iar in sinea lui rusul se gandeste:

– Ajutati-ma, ajutati. Daca nu ma ajutati, o sa va coste mai mult.

Sta intins pe pat cu coaiele in sus.

Predilectia pentru dezonoare

Dezonoarea aminteste de apa de colonie “Prospetime”. Cui nu i-a placut in tinerete mirosul ei, nu are ce cauta in aceasta tara.

Posibilitatile se extind pana la dezmat. E bine sa avem o atitudine filosofica fata de acest fapt. Onoarea distruge ceva esential din fiinta umana. De pilda, atenteaza la imprevizibilitate. Iar comportamentul previzibil nu e caracteristic rusilor.

Este in natura lucrurilor ca in Rusia sa nu existe nici un om cinstit. Tinand cont de asta, trebuie sa ne faurim viata comuna. Asta este temelia colhozului. Dar si a poemului.

Rusia e populata de oameni blajini, capabili de orice. In aceasta tara trebuie sa se ajunga la deplina impacare cu realitatea.

Chiar si nerabdatorul Belinski a inteles intr-o zi asta.

Cate ceva despre mine

– Vreti sa vedeti albumul nostru de familie?

– Du-te naibii cu albumul tau cu tot.

– Asta e familia noastra.

– Niste pocitanii.

– Asta e tata.

– I se citeste in priviri ca e ticalos. Semanati ca doua picaturi cu tatal.

– Toti zic asa.

– Iar fratele mai mic si sora dumitale seamana cu mama. Cati ani are sora?

– Treizeci si trei.

– Eu i-as da patruzeci.

– Ii voi transmite complimentul dumitale.

– Dar soldatul asta care tine post cine e?

– Asta-s eu.

– Ati stat la inchisoare?

– Nu. Si ce daca?

– Sotia mea sta langa Mojai. Scrie ca le hranesc destul de bine. Doar ca-i e dor de casa. De tristete, a inceput sa scrie versuri.

– Din ce cauza sta?

– Articolul 103. Mi-a omorat amanta. Din gelozie. Cu cutitul. Si pe mine a vrut sa ma ucida.

– Mi-e mila de amanta.

– Amantele nu exista ca sa ti se faca mila de ele. Dar asta cine e?

– Sora mea impreuna cu sotul si copiii.

– Are doi copii?

– Volodea merge la scoala, iar Lenocica la gradinita.

– Eu nu jignesc niciodata copiii. Dar dumneata?

– Depinde pe cine consideram copii.

– Dar asta care seamana cu Budionnai?

– E bunicul. L-au omorat. Iar asta e bunica Clava. Au tras-o in teapa.

– Cum adica in teapa?

– Dupa toate probabilitatile, au facut-o din greseala. Iar asta e bunica Sima.

– Ei ce i s-a intamplat?

– Nimic. A fost strivita de tren. Familia dumitale e mare?

– Sotia, eu si fiica.

– Aveti cumva niste fotografii de-ale lor?

– N-am. Le urasc.

– Pe amandoua?

– Sigur. Ori de cate ori mananca, le cade cate ceva din gura. Macaroane,

castraveti.

– Cati ani are fiica dumitale?

– Saptesprezece.

– Fumeaza?

– Se drogheaza.

– Nu banuiam ca aveti o fiica asa de mare. In curand veti avea nepoti.

– Am deja nepoti si nepoate. Deocamdata Nina n-are de gand sa se marite. Termina scoala si vrea sa intre la Institutul de Limbi Straine. Nina viseaza sa devina traducatoare.

– Ce limba invata?

– O prostie, nu mai tin minte care.

– Si dumneata ce nume ai?

– Pavel Andreevici. Imi place mult sportul, mai ales fotbalul. Cateodata ne ducem in vizita la prieteni sau ii invitam pe ei la noi. Intotdeauna ne cherchelim, eu si sotia mea Marina. Tragem la masea, doar ca ea prefera tequila, iar eu vodca.

– Cu ce se ocupa sotia dumitale?

– Marina e medic pediatru. Specialista in avorturi. Ii place meseria si munceste cu abnegatie. Marina canta bine, are o voce frumoasa. O data pe saptamana, Marina merge la Casa de Cultura si canta in cor. Dar pe bunica asta a dumitale cine a tras-o de fapt in teapa? In lume exista doar un singur poporas care poate s-o traga in teapa pe bunica.

– La cine va referiti?

– Nu am dreptate?

– Cum va numiti?

– De ce va intereseaza? Belov. Am 37 de ani. M-am nascut in Moscova si toata viata am trait in acest oras. Sunt predispus la dezonoare.

Pitorescul

Ivan cel Groaznic, omorandu-si fiul, e pitoresc. In Rusia sunt iubiti cei care au torturat si au omorat multi rusi. Conducerea statului rus, spre deosebire de conducerea altor tari, nimiceste cu precadere propria populatie; nu populatia straina sau dusmanii. E imposibil sa separi setea de sange de distractie si de grija de tara. Asta si este pitorescul rus.

Cu toate ca Ivan cel Groaznic a fost un sadic, multi il iubesc din principiu. Altii iubesc sadismul lui. Ce mai atata vorba? Ivan cel Groaznic este renasterea rusa.

Apusul Rusiei

Cand, in sfarsit, casa e construita, stapanul moare. In Occident, casele sunt deja construite. Iar noi si fara case o ducem binisor. Fundamentalismul e agonia religiilor lumii. Ce va fi mai departe? Rusii au crezut tot timpul ca stingerea Occidentului este inevitabila. Se pare ca s-au inselat. In locul Occidentului, se stinge Rusia. Si dupa revolutie, ce-i drept, a existat parerea ca Rusia s-a naruit. Dar in nebunia de atunci era energie. Un entuziasm delirant. Utopia il umfla pe rus ca puroiul. Apoi buboiul se sparge. Toti merg in pas, noi nu pastram cadenta. Dar ni se umple inima de mandrie legitima. Vrem sa-i invatam pe toti ceilalti cum nu se merge in pas.

Rusii nu stiu ce este “norma”. Vad ca altii traiesc altfel, dar lor nu le reuseste sa traiasca la fel ca altii. Trec anii si nu le reuseste. Nemtilor le-a reusit, japonezilor le-a reusit. Aici nu e cazul. Faptul acesta nu-i bucura, bineinteles, dar nici nu-i nelinisteste prea tare. Mare paguba! Ce se va intampla cu Rusia daca ea va apune? Ce sa facem cu acest enorm cadavru in putrefactie?

Sa-l presaram cu var stins.

Mama

– Mama! Ce inseamna sa fii rus?

Tace.

– Mama! Mama!

– Ce vrei?

– Ce inseamna sa fii rus?

– Ce?

– Ce inseamna sa fii rus?

Tace.

– Mama!

– Lasa-ma-n pace! Nu ma bate la cap!

– Mama!

– Ti-am spus ruseste sa ma lasi in pace!!!

– Mama, nu ma lovi!

– Taci, cacaciosule!

– Mama! Mamica! Nu ma omora!

Povestea

Povestea ii induce pe multi in eroare. Au in fata ochilor Rusia fabuloasa. Dar nu stiu la ce sa se astepte in zorii zilei.

Descrierea natiunii

Rusul e facut din “nimicul” care include “totul”. Rusul considera ca lui nu-i apartine nimic.

Rusul considera ca lui ii apartine toata lumea. In ciuda faptului ca pare blanda si cantatoare, ca are infatisare de baba si ii place chefirul, Rusia e populata de oameni care au o pofta de lup. Ieri – totul, azi – nimic, maine – iarasi totul. Daca ii faci o reclama ca lumea acestui stil – “totul-nimic-totul” – si-l mai si acoperi cu vesminte culturale, Rusia ar putea deveni o tara moderna, asa ca Nepalul.

Chipul estetic al dusmanului

Chiar si oamenii ostili Rusiei, care urasc haosul din aceasta tara si cu care m-am intalnit nu o data in Europa si SUA, nu contesta talentul rusilor. Printre rusi, intr-adevar, poti da de talente. Se intampla sa fie inzestrati cu aptitudini interesante niste indivizi respingatori. Daca rusii ar fi fost o natiune mediocra, ei pur si simplu ar fi disparut.

Ideea caracterului national – considerata o chestiune delicata in Europa posthitlerista – este unica posibilitate de a intelege Rusia. Rusii sunt o natiune reprobabila. Un caietel de stereotipuri. Ei nu pot sa lucreze sistematic si sa gandeasca sistematic. Ii caracterizeaza mai degraba actiunile lipsite de continuitate. Prin emotivitatea patetica, naivitatea de grota, burduhanosenia si neindemanarea lor, rusii s-au opus mult timp importantului stil estetic occidental – stilul cool. La drept vorbind, rusii nici nu banuiau existenta acestui cool. Intre timp, cool s-a transformat dintr-o moda elitista intr-un fenomen mai vast, extins dincolo de frontierele literaturii si cinematografiei, definitoriu pentru cultura occidentala din ultimii ani. El inglobeaza in egala masura fascinantul univers literar si frumusetea unghiilor. Altfel spus, cultura s-a dizolvat in viata de zi cu zi, iar viata de toate zilele in cultura. In Berlin sau in Paris, o sa vi se spuna precis: numai lesbienele fumeaza cutare marca de tigari, iar cutare marca de automobil e preferata doar de ciobani. Pe meleagurile ruse, din motive lesne de inteles, cultura oficiala si cea “de bucatarie” nu doar ca deviau de la scenariul occidental, ci si o luau razna.

Notiunea cool (etimologic, “racoros”, “rece”) a aparut la sfarsitul anilor ’40 in SUA, o data cu lansarea discului de jazz The Birth of the Cool al lui Miles Davis si a cartilor lui Jack Kerouac. Ultimul poate fi considerat ideologul “cool”-ului. In 1950, el facea distinctia dintre constiinta “cruda” si constiinta “cool” – forme opuse ale constiintei de sine.

Constiinta “cool”, careia rusii nu i-au gasit pana in prezent un echivalent lexical, nu lasa in om nici o “zona” intunecata, nereflectata. O caracterizeaza franchetea, transparenta, erotismul launtric, ironia, afisarea ultramodernului, toate acestea putand fi descoperite in radacinile ei jazzistice. Fireste, nu toti idolii Occidentului au fost “cool”. Nici Elvis Presley, nici Marilyn Monroe nu fac parte din aceasta categorie. In schimb, piesele cele mai bune ale formatiei Beatles, musicalul West Side Story de Leonard Bernstein, cantecele lui Bob Dylan, pe de o parte, si zambetul, pieptanatura, stilul vestimentatiei presedintelui John Kennedy (mai ales daca il compari cu Hrusciov), pe de alta parte, sunt cel mai veritabil “cool”.

Treptat, “cool”-ul a devenit incununarea eforturilor globale, americano-europene, ale muschilor faciali, vocii, modei, reclamei, codului comportamental. Din cauza rupturii dintre moda occidentala si “stilul rus”, dupa prabusirea Uniunii Sovietice in constiinta Occidentului a reaparut chipul dusmanului, de aceasta data nu ideologic, ci estetic, mai putin periculos, mai caraghios. Indeosebi pe “fundalul” excentricei, masurat-gangavitei “The Cool Britania” interpretate de premierul britanic, noi aparem ca o masa nervoasa, convulsionata, sfios-sforaitoare. Nu exista printre oamenii albi ai lumii (cu exceptia romanilor) niste anti-“cool” mai indarjiti decat rusii.

Cu toate acestea, in anii ’90, Moscova incearca din rasputeri sa devina “cool”, volens nolens imitand Occidentul, care, in lipsa unei mode noi, continua sa poarte aceasta “haina ferfenitita”. Chiar si militienilor le-au croit uniforme dupa modelul occidental. Imitatia palida a neofitilor rusi (adica a revistelor pentru tineri, cu coperte “cool”) nu provoaca insa euro-entuziasmul.

Totusi… avem “cool”-ul nostru fundamental – Puskin! Si de ce nu Eroul timpului nostru? Dar Revizorul lui Gogol? Lolita este, se prea poate, o capodopera a “cool”-ului din secolul XX. Who’s Cool in Russia? Ilia Kabakov, Brodski prin ceea ce are el mai bun, Sorokin pe undeva, Pelevin partial, doisprezece fotografi si o manechina iakuta la moda, de asemenea, corespund oarecum stilului “cool”, desi, bineinteles, nu pot fi subsumati acestuia. Avem si “cool”-ul clasic sovietic, de genul filmului Prizoniera in Caucaz. In sfarsit, Stalin este “cool” – regizorul celui mai pizdos spectacol politic al lumii.

* Din volumul lui Victor Vladimirovici Erofeev Enciclopedia sufletului rus, in pregatire la Editura Paralela 45. Traducere de Iulian Ciocan

1) Nume depreciativ dat ucrainenilor (n. tr.)