Versiunea completă
Companii

Enel și Mittal, singurii străini rămași la reactoarele de la Cernavodă

Enel (Italia) și Arcelor Mittal România sunt singurii parteneri străini pe care statul român îi mai are alături în proiectul de 4 miliarde de euro al reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, după ce în mai puțin de un an s-au retras CEZ (Cehia), RWE (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian) și Iberdrola (Spania).

Roxana Petrescu · 25 ianuarie 2011 · 3 min de citit

Enel (Italia) și Arcelor Mittal România sunt singurii parteneri străini pe care statul român îi mai are alături în proiectul de 4 miliarde de euro al reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, după ce în mai puțin de un an s-au retras CEZ (Cehia), RWE (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian) și Iberdrola (Spania).

Cele două reactoare noi de la Cernavodă reprezintă cel mai ambițios proiect de investiții al statului român din ultimii 20 de ani, care deși a suscitat interesul celor mai mari companii energetice europene, înregistrează o întârziere de doi ani față de termenul anunțat inițial.

“Astăzi (24 ianuarie – n.red.) a avut loc întâlnirea companiilor semnatare ale Acordului Investitorilor, ce vizează construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Trei dintre investitori au anunțat la reuniune că se vor retrage din proiect din motive ce țin de strategia fiecărei companii. Companiile rămase în proiect, Nuclearelectrica, ArcelorMittal și Enel, și-au reafirmat decizia de a continua proiectul”, au declarat reprezentanții Ministerului Economiei.

Săptămâna trecută, într-un comunicat comun, RWE, Iberdrola și GDF SUEZ și-au anunțat retragerea din proiect invocând “incertitudinile economice și de piață” care au înconjurat această investiție. În toamana anului trecut și CEZ renunțase la proiectul nuclear de la Cernavodă pentru a se concentra pe investiții similare în Cehia.

“Mai departe, cele două companii rămase își vor expune participațiile la care vor să ajungă. În cazul acesta acestea se vor mulțumi cu puțin, adică exact cu cât au în prezent, statul va prelua participațiile rămase în urma plecării celorlalți investitori după care va lansa procesul de atragere a unor noi investitori”, spun reprezentanți ai Ministerului Economiei.

Practic, dacă ar fi să cumpere toate participațiile la care au renunțat investitorii străini, statul prin Nuclearelectrica ar ajunge la o cotă de 84,65% din acțiunile EnergoNuclear, compania de proiect care va construi reactoarele 3 și 4, în timp ce Enel va avea o participație de 9,15% iar ArcelorMittal România va rămâne cu 6,2%. Intenția statului este însă aceea de a-și reduce participația chiar și sub pragul de 40%, ceea ce va duce la o recalculare a deținerilor celorlalți participanți la proiect.

“În timpul acestor negocieri se va merge mai departe cu procedurile de selecție a companiei de construcției pentru cele două reactoare”, au mai precizat sursele citate.

Pentru realizarea celor două reactoare noi, compania de proiect, EnergoNuclear, a lansat anul trecut o licitație prin care cerea oferte în vederea atribuirii contractului de inginerie, procurare și construcție în valoare de 3,2 miliarde de euro fără TVA. Deși termenul inițial stabilit pentru primirea ofertelor a fost 15 decembrie, compania a decis să extindă intervalul până pe 17 ianuarie. Cei care au depus oferte până la termenul limită sunt americanii de la Bechtel, câștigătorii unuia dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură din România, autostrada Transilvania, canadienii de la Lavalin și rușii de la Atomtechnoprom.

Citește și