Epica gonflabila II

In ce masura iti este permis a citi in fiinta si destinul Leontinei Guran soarta Romaniei de la 1950 la 1989? O intrebare poate grotesca pentru unii, dar cat se poate de legitima pentru altii. Oricum textul le ingaduie, cu ludica perversitate, pe amandoua.

Pana la un punct, dar foarte putin, fosnindu-si solzii prin gradina cu androgini cartarescieni si in apropierea exuviilor Simonei Popescu, reptila narativa a lui Gheorghe Craciun ne amageste cu metafizica lui antimus-anima: “Tina cu jumatatea ei masculina numita Leon nu exista pe atunci. Leon a inceput sa se nasca in trupul ei de fetita plapanda la nici doua zile dupa intamplare (…) Ascuns in carnea-i aspra, crispata, baiatul Leon, o jumatate din numele ei, s-a simtit strabatut de un fior de revolta (…) Tina simte ca Leon e acea parte din corp si din creier de care ea se teme. Se teme de miezul inchis intr-o mie de straturi de rumegus celular si de ceara ribonucleica al baiatului Leon” (v. si p. 237). Autorul intervine la p. 61 si subliniaza: “ar trebui sa redevii baiatul care ai fost si din baiatul care ai fost sa se nasca fetita care n-ai fost niciodata. Esti singur si ti-e frica, esti un barbat matur si caraghios. E dimineata. Te gandesti mai departe la romanul acesta”.

Insa falfaitul metafizic se spulbera numaidecat, pentru ca – autorul ne marturiseste – declicul initial in Pupa russa n-a pornit din inefabil, ci dimpotriva, din cel mai crunt sordid al lumii de jos. Intrat in WC-ul femeilor dintr-o gara (v. contextul la p. 227 s.u.) el incremeneste vazand scrise/desenate pe pereti “aproape aceleasi inscriptii, oferte, promisiuni” din cabina barbatilor, “aceeasi dorinta de a o face in toate felurile si in toate locurile, prin toate orificiile, aceleasi obscenitati mazgalite de maini feminine. Cum puteau arata aceste maini? (…) Am inteles acolo, in gara din vara aceea, ca-n jurul meu totul se reducea la aceeasi obsesie si ca singura diferenta tinea de situarea sexului: inauntru sau in afara. Plus frecarile de rigoare. Ceva din idealismul meu feminin s-a prabusit atunci. (…) Simt nevoia sa spun ca femeia nu e prin definitie o fiinta pasiva si gingasa, cum ne place noua, barbatilor, sa credem. Obscenitatea sta in chip firesc la baza acestei puritati, asa cum alcoolul cel mai curat se naste din fructele terciute, dospite in borsul scarbos din vasul alambicului. Puritatea naturii feminine, ca si sfintenia pustnicilor, se inalta pe un strat originar de murdarie si animalitate. (…) Ma gandeam la o carte atat de necrutatoare si de directa, incat sa mi se faca rusine de toata lumea, mai ales de femeile care m-au cunoscut ca pe un barbat tandru si pudic”. Iata cartea.

Acolo, in mizeria acelei revelatii cu iz de pacat originar, au dospit duhorile fetide dar excitante ce compun viata Leontinei, cu orgii lubrice, impulsuri nimfomane si prostituare in lant. Neiubita de parinti (“zidarul Ion si taranca Maria n-au avut timp s-o iubeasca”), dispretuindu-si mama si urandu-si tatal, salbaticita senzual la 14 ani de un unchi libidinos (“paralizata de bucuria care se nastea atunci in tine, buzele lui sorbindu-ti scoica infiorata si amocul scurt de par naclait de gura lui frematatoare”), acceptandu-si, din plictis, peste un an, dizvirginarea, viata Leontinei nu-i decat o suita de posedari care-o deposedeaza total de sine, de sens, de familie, de tot ce va sa zica rostul de a fi. (Cam ca Romania in istorie, ar sopti obsedat “boicotul” blagian din noi). Definitiv captiv in arcanele unei sexualitati fabuloase, destinul Leontinei capata deopotriva proiectii cosmice si dimensiuni ubuesti, de Halima perversa. Cu o prescolaritate agresata de la brau in jos (“acolo, in gradina casei voastre, unde neobrazatul de Valer, varul tau, iti trage brusc chilotii si priveste ca-n somn cuta intunecata a sexului tau de fetita fara sani”), juna Leontina se va topi in bratele profesorului de sport Horatiu Malinas (57, 113), se va supune cu brio cumplitului bizutaj lesbian din podul internatului sighisorean al Bertei (fiinta de o hidosenie monumentala, cu scene care-ar intoarce-o-n mormant pe biata Anisoara Odeanu in al carei Camin de domnisoare se faceau concursuri de sani masurati cu cupa de sampanie), subminata constant de dubletul masculin care o chinuie de pofta in fata Matildei (77, 88). Galeria erectila merge de la caricatura de Daumier pana la aluri de Pasadia. La un capat Mircea Neamtu, “mare si gras, un fel de molusca tanara, da ii placeau barbatii de care i se putea face mila”. La celalalt capat, doctorul Hristu Darvari, care “te inghite bucata cu bucata”, vrajit de “zumzetul electric al dorintei”, cel care-i ofera sansa maternitatii, sansa “pantecului in care se zbatea deja fiinta metamorfotica a Bertei”. Iar intre extreme, Tavi Lohan, antrenorul de baschet, avocatul Daniel Raicu, activistul Dorin Mares (memorabila scena sexului de partid de la 198, de comparat cu noua lui situare dupa 1989, la p. 373), geologul “brutal si tandru” Codrin Carstocea, hipopotamul Anghel Carp de la Culte, cu mirosul lui de “motorina solidificata, de cadelnita, haine purtate prin pivnite, clopotnite, cimitire, depozite, suri, hrube si beciuri de puscarie”, apoi alcoolicul Corci Ambrus, profesorul de romana Dan Iacomir, “marcat de cifoza, cu dantura precara si slab ca un tipar”, dar care o atrage prin “pupilele de un albastru noptatic”, de taiga siberiana, racolat de Securitate tocmai din ratiuni de Leontina. Ei, aici, cu Securitatea incepe chestiunea mai delicata.

*) Gheorghe Craciun, Pupa russa, Editura Humanitas, 399 pag.