Epidemie de nehotarare in Europa

In alegerile parlamentare desfasurate vineri si sambata in Cehia, Partidul Civic Democrat de opozitie (centru-dreapta) a obtinut 35,3 la suta din voturi, fiind urmat de Partidul Social Democrat al premierului Jiri Paroubek, cu 32,3 la suta. Nu este singura situatie de acest tip. In ultimii ani, au mai trecut prin alegeri care au produs rezultate echilibrate tari precum Italia, Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Ucraina si Romania. Echilibrul tinde a deveni definirea cotidiana a situatiei electorale in Europa, generand configuratii politice complicate, in care niciun partid nu mai are capacitatea de a domina si de a guverna fara probleme. Atat stanga, cat si dreapta au reprezentari parlamentare importante, derivate din procente care se invart de obicei in jurul a 30% din voturile exprimate. Restul este cuprins de partide mai mici, care se regrupeaza in jurul celor doua tabere si care, prin miscarea lor, decid castigatorul sau perdantul unei curse electorale.

Modul in care partidele interpreteaza acest rezultat electoral tot mai des intalnit este divers. Unii, ca in Italia, prefera construirea unei coalitii in jurul partidului care a obtinut majoritatea (indiferent de cat de mica e diferenta intre primii doi clasati). Altii, ca in Romania, prefera construirea unei guvernari in jurul partidului care il sustine pe presedinte, chiar daca respectiva formatiune nu a obtinut cele mai multe procente. In fine, exista si situatii mai rare, ca in Germania, unde votul e interpretat ca o dorinta a electoratului de a se guverna impreuna, si se ajunge la mari si vremelnice coalitii.

Mai interesante sunt insa posibilele explicatii care stau in spatele acestui echilibru tot mai des intalnit pe scena politica. Deja acest subiect tinde sa fascineze tot mai mult analistii politici si se lanseaza tot mai multe teorii care, pentru moment, nu pot fi decat ipoteze de lucru. Se remarca, dincolo de orice, o apropiere de modelul american, in care cele doua mari partide sunt mereu aproape la egalitate, fiecare alegeri consemnand mici variatii de sens. Comparatia nu se sustine insa, atat pentru ca in fiecare tara europeana exista mai mult de doua partide, cat si pentru ca societatile sunt mult prea segregate pentru a permite conturarea clara a doua optiuni.

O alta perspectiva prin care pot fi percepute aceste rezultate este cea a distributiei normale, altfel denumita si curba lui Gauss. Aceasta semnifica o probabilitate de distributie si e prezentata ca o curba sub forma unui clopot. Curba in cauza se poate aplica si la statistica sociala, ca reprezentare a raspunsurilor unei populatii la o problema in legatura cu care nu s-a impus o varianta dominanta. Pentru alegeri, aceasta curba poate semnifica absenta unei optiuni – populatia nu este capabila sa ia o decizie cu privire la viitorul sau si la formatiunea care trebuie sa o conduca. Motivele deriva, in general, din refuzul de a lua in serios alegerile in absenta unor dezbateri reale. Iar daca privim cu atentie societatile europene, remarcam o diferenta tot mai mare intre agenda populatiei si cea a politicienilor. Nu e un fenomen strict romanesc, ci deriva dintr-o realitate de-a dreptul continentala. Pornita ca un proiect birocratic si tehnic, Uniunea Europeana isi parcurge in prezent o criza de crestere fara precedent, care se manifesta si la nivel national. Pe acest fond, politicienii par a fi devenit tot mai putin capabili sa creeze dialog si legatura directa intre diversele categorii sociale pe care ar trebui sa le reprezinte si, in consecinta, oamenii se simt abandonati. Ca efect, scade interesul pentru politica traditionala si participarea electorala. Pe fondul celei mai spectaculoase scaderi a participarii la vot din ultimul secol, asistam la configurari electorale pe clopotul lui Gauss, in care castigatorii depind mai mult de prestatia de imagine din perioada de campanie decat de tendinte derivate din dezbateri pe fond privind situatia sociala.

Distributia cotidiana a optiunii de vot indica absenta unor optiuni fundamentate, fapt care produce instabilitate. Orice tema poate duce la reconfigurari si la schimbarea majoritatilor circumstantiale. Societatile europene (in special cele mai afectate de extinderea Uniunii Europene – noile state membre, precum si tarile care suporta astazi cele mai mari valuri de imigratie) devin tot mai fragmentate, iar legitimitatea politica a guvernelor tinde sa scada. Alegerile recente din Cehia sunt un exemplu dintr-o serie mai larga care nu se va opri aici. Daca vrem sa intelegem o parte din fluiditatea electoratului romanesc trebuie sa pastram, asadar, o perspectiva mai larga. Ea are legatura atat cu criza modelului social european pe masura asimilarii prea rapide a unor transformari institutionale insuficient discutate, cat si cu o criza a modelului democratic traditional. Aceasta din urma incepe sa se manifeste cel mai acut in statele foste comuniste, care dovedesc cat de complicat este sa impuna, foarte rapid, unei populatii inca traumatizate de diverse transformari si reforme, valori si idei care se potrivesc unei culturi politice participative. Pentru Romania, ceea ce se intampla in jurul sau ar trebui sa dea de gandit. Mai intai, e bine ca evolutiile indigene nu sunt originale si ca ele se manifesta si pe alte meleaguri – aceasta arata ca nu e nimic in neregula cu noi. Apoi insa, cei interesati de politica in Romania trebuie sa se gandeasca foarte bine la solutii, fiindca perpetuarea unui astfel de model relativ aleator cu privire la optiunea electorala poate duce la impunerea unor solutii imprevizibile. Iar acestea s-ar putea dovedi mai putin dispuse sa perpetueze la nesfarsit un sistem (cel democratic) care produce astazi tot mai multa frustrare si nemultumire pentru o populatie slab reprezentata.

* Dan Sultanescu este director executiv al Institutului PRO