Epoca mașinilor spirituale (I)/ de Ray Kurzweil

“Epoca mașinilor spirituale” este o istorie a viitorului computerului așa cum NU îl știm noi, majoritatea profanilor, care folosim această mașină inteligentă ca instrument de lucru, științific sau futil-recreațional. Vine din laboratoarele științei computerelor – o știință aparte, neobișnuită și elitistă, poate singura știință care își cunoaște viitorul și știe precis ce face în următorii 10, 20, 30, 40, 50… de ani. Cartea ridică puțin colțul cortinei, lăsându-ne să tragem cu ochiul în laboratoare în care viitorul a devenit deja – nu azi – ci direct alaltăieri. Îți face cunoștință cu o lume miraculoasă pe alocuri, revoluționară în mare măsură, înfricoșătoare puțin poate, o lume a unei potențiale omniprezențe a capacității de calcul, cu riscuri și recompense, cu limite tinzând la infinit, dar cu siguranță o lume fundamental fascinantă, acaparatoare și seducătoare, o lume care te face să-ți dorești să faci parte din ea.

Ray Kurzweil este un geniu în viață, care știe că e deștept și inteligent și o demonstrează cu eleganță și siguranță de sine, pentru că este unul din rarele exemple de profesionist care își cunoaște meseria de la urzeală și bătătură, își practică meseria cu succes, vorbește și scrie despre meseria lui. O carte inteligentă pentru inteligenți.

O inexorabilă emergență

Jucătorul nu se așteptase să ajungă acolo. Dar, gândindu-se mai bine, își spuse că, de-a lungul timpului, dăduse dovadă și de puțină bunătate. Iar locul acela era chiar mai frumos și mai plăcut decât își imaginase. Pretutindeni erau candelabre din cristal magnifice, cele mai fine covoare manuale, cele mai somptuoase preparate culinare și, într-adevăr, cele mai frumoase femei, care păreau interesate de cel nou venit în raiul lor. Își încercă norocul mai întâi la ruletă și, în mod uimitor, numărul lui ieși de fiecare dată. Se mută la mesele de joc și norocul lui se dovedi absolut remarcabil: câștigă joc după joc. Desigur, câștigurile sale provocară agitație, generând un mare freamăt în rândul personalului atent și al femeilor frumoase. Continuă astfel zi de zi, săptămână de săptămână, câștigând de fiecare dată și adunând sume din ce în ce mai mari. Îi mergea totul după pofta inimii. Continuă să câștige. Și săptămână de săptămână, lună de lună, norocul lui rămase neștirbit. După o vreme, totul începu să devină plictisitor. Jucătorul devenea neliniștit; succesul începea să-și piardă sensul. Dar, cu toate acestea, nu se schimbă nimic. Continuă să câștige de fiecare dată, până într-o zi când, neliniștit de-acum, jucătorul se adresă îngerului care părea să fie răspunzător de toate astea și îi spuse că nu mai suporta. La urma urmelor, raiul nu era pentru el. Își imaginase că era destinat “celuilalt loc” și, pe bună dreptate, acolo voia să ajungă.

– Dar este celălalt loc, veni replica. Așa îmi amintesc eu de un episod Zona crepusculară, pe care l-am văzut când eram mic. Nu-mi aduc aminte titlul, dar i-aș spune “Ai grijă de ceea ce-ți dorești”. După cum și intenționa, acest serial incitant a ilustrat unul dintre paradoxurile naturii umane: ne place să rezolvăm probleme, dar nu ne place să fie toate rezolvate, cel puțin nu așa de repede. Suntem mai atașați de probleme decât de soluții.

Să luăm ca exemplu moartea. O foarte mare parte dintre eforturile noastre sunt îndreptate înspre evitarea ei. Facem eforturi extraordinare să o amânăm și este foarte adevărat că întâlnirea cu ea este considerată un eveniment tragic. Cu toate acestea, însă, ne vine greu să trăim fără ea. Moartea dă sens vieții noastre. Dă importanță și valoare timpului. Timpul ar deveni lipsit de sens dacă am avea prea mult la dispoziție. Dacă moartea ar fi anulată complet, psihicul omului ar ajunge, în fine, asemenea celui al jucătorului din Zona crepusculară. Încă nu ne confruntăm cu această situație dificilă. Actualmente nu ne confruntăm nici cu o penurie de moarte, nici cu una de probleme omenești. Puțini observatori consideră că secolul al XX-lea ne-a lăsat o moștenire prea favorabilă. Există o prosperitate în creștere, alimentată nu întâmplător de tehnologia informației, dar specia umană se confruntă în continuare cu probleme și dificultăți care nu se deosebesc întrutotul de cele cu care s-a luptat de la începutul istoriei sale consemnate. Secolul XXI va fi diferit. Specia umană, împreună cu tehnologia de calcul pe care a creat-o, va fi în măsură să rezolve probleme vechi de secole, legate de nevoi dacă nu de dorințe, și se va găsi în poziția de a modifica natura muritoare într-un viitor postbiologic. Avem capacitatea psihologică de a aborda toate lucrurile bune care ne așteaptă? Probabil că nu. Însă este posibil ca și acest lucru să se schimbe. Înainte de finalul următorului secol (cel în curs, n.tr.), ființa umană nu va mai fi cea mai inteligentă și mai capabilă entitate de pe planetă. De fapt, dă-mi voie să retractez. Adevărul ultimei afirmații depinde de modul în care definim termenul “uman”. Iar aici vedem o diferență profundă între aceste două secole: sarcina principală, politică și filosofică, a următorului secol (XXI, n.tr.) va fi să definim cine suntem. Dar să nu mă grăbesc. Acest ultim secol (XX, n.tr.) a cunoscut o enormă evoluție tehnologică, iar transformările sociale care au însoțit-o au fost anticipate de puțini erudiți în anul 1899. Ritmul schimbărilor se accelerează și așa a fost încă de la nașterea invenției (după cum voi arăta în primul capitol, această accelerare este o caracteristică inerentă a tehnologiei). Rezultatul va fi reprezentat, în primele două decenii ale secolului XXI, de transformări mai mari decât am cunoscut în tot secolul XX. Pe de altă parte însă, pentru a putea înțelege logica inexorabilă a destinației la care ne va duce secolul XXI, trebuie să ne întoarcem și să începem din prezent.

Din volumul cu același titlu, în pregătire la Editura Paralela 45. Traducere din limba engleză de Bogdan Chircea.