Epopeea Suediei de la un stat falimentar la un model de capitalism și echilibru social

În anii ’70, Suedia nu putea fi dată decât ca model de socialism falimentar. Datoria publică depășea 70% din PIB, nivel mult mai mare decât al altor economii avansate, iar aproape 60% din activitatea economică era generată de guvern sau de companiile de stat. Rata șomajului a urcat de la 2% în 1988 la 10% în 1993, sistemul bancar era la pământ, și chiar companiile renumite pe plan internațional Saab, Volvo și Electrolux stăteau în pragul falimentului. Acum, străzile din Stockholm par „spălate cu sângele vacilor sacre”, după cum scrie revista The Economist, iar economia suedeză le depășește constant pe cele ale Germaniei și Statelor Unite. Care este secretul?

Răspunsul stă într-un mix de presiuni competitive atent aplicate pe serviciile administrate de guvern, de la învățământul primară la sănătate și pensii, și o reacție puternică și bine gândită la criza bancară de la începutul anilor ’90 care are multe în comun cu cea anunțată de prăbușirea băncii americane de investiții Lehman Brothers, notează Global Post.

Guvernul nu a aplicat o terapie „radicală de șoc” precum reformele de piață implementate după 1989 de fostele state semnatare ale Pactului de la Varșovia. Printre membrii „clubului” se numără România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și URSS. În schimb, Suedia a ales să recalibreze gradual cheltuielile guvernului și să reducă cele mai mari taxe fără a renunța la responsabilitatea socială, așa cum au făcut Marea Britanie condusă de premierul Margaret Thatcher și SUA în primele etape ale eforturilor de reformare a pieței. Rezultatul este un stat care a depășit economia socialistă de tipul „a treia cale” de la sfârșitul anilor ’70.

Motorul de creștere al Scandinaviei

După un secol în care a urmărit neutralitatea politică și socialismul egalitarist agresiv, Suedia s-a trasformat într-o economie liberă de piață care, după o scădere modestă în 2008, la apogeul crizei mondiale, o depășește constant pe cea americană, cea mai mare din lume, și pe cea germană, cea mai mare din Europa, și antrenează în siajul ei și economiile statelor vecine.

Mixul de democrație socială, comunitarianism și capitalism avansat a transformat Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca în statele cu cea mai mare siguranță fiscală, robustețe economică și mobilitate socială din lume.

În Suedia, unii dintre bătrânii campioni economici ai statului au fost privatizați – constructorul auto Saab a fost vândut unei firme olandeze, iar Volvo unei companii chineze, dar în schimb noi cavaleri precum retailerul de mobilă Ikea și retailerul de îmbrăcăminte H&M și-au asumat responsabilități corporatiste mixte concentrate pe controlul costurilor și pe profituri ridicate.

Băncile suedeze, la pământ în 1993, sunt calificate acum ca fiind cele mai solide din Europa de către autoritatea de reglementare a sistemului bancar din UE.

Țara cu cele mai mici dezechilibre sociale

Un atuu al Suediei în aplicarea cu succes a unui model economic propriu ar putea fi economia mică, de nici 400 de miliarde de euro, și societatea omogenă în comparație, de exemplu, cu cea americană, în pofida imigranților veniți mai ales din Orientul Mijlociu și Europa de Est.

În SUA, fluxul masiv de imigranți care a început spre sfârșitul anilor ’80 a ajuta mult la prevenirea problemelor fiscale. Prin creșterea ratei nașterilor, imigranții au prevenit ca actuala dezbatere despre programele de securitate socială să devină o problemă legată de prăbușirea sistemului. În schimb, politicienii încearcă să găsească modalități de a face sistemul mai sustenabil. Apoi, câțiva dintre străini au înființat companii de prestigiu la nivel internațional, precum Google, fondată de imigrantul rus Sergey Brin, sau Yahoo!, înființată de Jerry Yang, de origine taiwaneză. Aceste companii au un aport de miliarde de dolari la Produsul Intern Brut american. Dar imigranții umplu atât vârful, cât și subsolurile societății. Dacă unii înființează firme cotate la bursă sau câștigă premii Nibel, alții nu au acces la învățământ superior și se confruntă cu lipsuri materiale majore. Astfel, inegalitatea socială se amplifică.

În Suedia reformele au avut ca efect și accentuarea inegalității dintre venituri în ultimii 20 de ani. Măsurată după coeficientul Gini, inegalitatea din Suedia a urcat de la 21 de puncte la 25 de puncte. Dar acesta este cel mai bun scor din întreaga lume. În cazul SUA, indicatorul a crescut de la 31 de puncte în 1975 la 38 de puncte în prezent. Coeficientul Gini este măsura standard a inegalității dintre venituri și a fost dezvoltat de sociologul și statisticianul italian Corrado Gini la începutul secolului trecut.

În criză, guvernul suedez a pus băncile să plătească pentru păcatele lor

Suedia și-a croit un drum diferit prin lumea finanțelor globalizate și, spun analiștii, calea aleasă este una mai inteligentă. În 1992, statul scandinav s-a confruntat cu propria criză bancară, alimentată de bule speculative și cu putere mare de propagare. În aceste condiții, autoritățile au cerut băncilor să suporte pierderile, să ajute proprietarii de locuințe cu probleme la plata creditelor, iar guvernul s-a implicat în conducerea acestor instituții. După ce datoriile nepreformante au fost revândute pe piață, principalii beneficiari au fost contribuabilii, și nu acționarii băncilor. Plătitorii de taxe au câștigat și mai mult după ce guvernul a ieșit din acționariatul băncilor la sfârșitul anilor ’90.

Urban Backstrom, pe atunci un oficial de rang înalt în ministerul suedez de Finanțe, a atenționat că principiul care a călăuzit guvernul în timpul crizei a fost că „populația nu va sprijini un plan care lasă întreagă partea acționarilor”. Versiunea americană a programului anticriză de susținere a sistemului bancar, TARP, nu a implicat costuri care să fie suportate de acționari sau de managerii băncilor.

În timp ce a insistat ca băncile să plătească pentru păcatele lor, guvernul a deschis piețe supra-reglementate înainte vânzând participații avute la companiile mari, a acoperit o parte din costurile suportate de familii pentru educație și a introdus programe private de pensii. De asemenea, statul a făcut din banca centrală o instituție independentă, după modelul Rezervei Federale americane.

„Această liberalizare economică hotărâtă, și nu socialismul, a pus bazele succesului Suediei din ultimii 15 ani”, a spus Jonny Munkhammar, parlamentar suedez care a scris o carte despre reformele suedeze.