Erminia lui Zoe Vida Porumb

Sinteza a unui destin artistic implinit intr-un interval temporar pentru care, intr-adevar, timpul pare sa se fi alaturat regenerator, uitandu-si vocatia devoratoare ce nu ne iarta pe toti ceilalti, cuvintele de mai sus deschid parcursul unui somptuos, elegant si cuprinzator album de autor lansat cu prilejul recentei retrospective Zoe Vida Porumb la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca.
Aceleasi cuvinte trimit la ascendentele unei biografii al carei inceput se situeaza in climatul de unica fuziune al traditiei, ce a cunoscut una din cele mai vitale si fascinante expresii artistice, cu cel al modernitatii, pentru care a fost unul din creuzetele de referinta pentru aceasta parte a Europei, reprezentat de ambianta culturala a Maramuresului si a orasului Baia Mare.
Insa modernitatea inteleasa ca efort inovator si conexiunea atenta la coordonatele lumii de azi, trasatura asumata in acelasi text cu valente heraldice, caracterizeaza, cred, opera acestei artiste a carei delicata prezenta nu tradeaza decat in fermitatea si profunzimea expresiei verbale forta generatoare de ample si genuine dimensiuni artistice cu care investeste operele sale.
Daca, fortand sensurile, consideram traditia si ca suma a disponibilitatilor dobandite prin sirul ascendentilor, atunci ea poate fi regasita privindu-i retrospectiv opera intr-o tenacitate a prezentei harnice in atelier, a unui continuu demers aditiv pe care metafora unei tesaturi la care firele se adauga o reprezinta cel mai bine.
Dominanta spatiala, tridimensionala, a lucrarilor in a caror implinire au intervenit major materialele textile se estompeaza in ultimii ani facand loc unui interes pentru raporturile bidimensionale, parietale. Fibra de o anumita consistenta, suprafetele ample generate de materiale compozite, concretizarile de tip sculptural ce se circumscriau unor teme din zona vegetalului sau a unui personal circuit antropologic recuperator, evolueaza spre o zona a evanescentului, a decupajelor ce cuprind aerul in consistenta lor aliniindu-se unui interes convergent pentru teritoriul imaterial al spiritualului ce-si reclama inevitabil broderia ca tehica optima.
Imbogatite cu propriile descoperiri tehnice, dar si cu rezonante ale virtuozitatilor generate de scoala de la Gobelin, broderiile pe care Zoe Vida Porumb ni le arata in expozitii de cativa ani dezvolta o dimensiune expresiva a liniilor investita cu virtuti pe care prezenta lor in grafica sau pictura nu le cunoaste. O cromatica rafinata ce exalta transparentele, cu accente tonice, vitale, la care adauga suprafete ce evoca stralucirea scaparatoare a mozaicurilor bizantine construiesc un discurs in care recunoastem parti din inventarul figurativ al unei erminii personale pusa in opera cu subtilitate si ales rafinament.