Versiunea completă
Business Internaţional

Ernst & Young are probleme

Dezamagit, scandalizat si nevinovat. Asa se decalra Ernst & Young, puternica firma de consultanta financiara si audit din Big 4, cand este intrebata cum s-a putut intampla masiva frauda contabila de la HealthSouth chiar sub supravegherea sa."Cand cineva este hotarat sa comita o infractiune, cum a fost cazul unor directori executivi de la HealthSouth, nimeni nu poate pretinde ca un simplu raport d…

Ziarul Financiar · 14 aprilie 2003 · 2 min de citit

Dezamagit, scandalizat si nevinovat. Asa se decalra Ernst & Young, puternica firma de consultanta financiara si audit din Big 4, cand este intrebata cum s-a putut intampla masiva frauda contabila de la HealthSouth chiar sub supravegherea sa.
“Cand cineva este hotarat sa comita o infractiune, cum a fost cazul unor directori executivi de la HealthSouth, nimeni nu poate pretinde ca un simplu raport de audit financiar sa descopere aceasta frauda”, a declarat Ernst & Young intr-un comunicat oficial publicat imediat dupa ce primul dintre cei noua directori de la HealthSouth pus sub acuzare a pledat vinovat la acuzatiile de frauda financiara.
Standardele de audit in vigoare la data incheierii ultimului raport de audit de catre Ernst & Young asupra conturilor HealthSouth, cer auditorilor sa “identifice riscul de declaratii materiale eronate cauzate de frauda”, de fiecare data cand intocmesc un raport de audit. Standardele de audit specifica faptul ca, chiar un raport bine intocmit poate sa nu detecteze o frauda in desfasurare, dar auditorii au responsabilitatea de a cauta indicii pentru identificarea fraudei. Fraudele penale nu fac exceptie.
In plus, un proces anterior intentat de departamentul american de justitie companiei HealthSouth tot pentru frauda, sugereaza ca specialistii de la Ernst & young ar fi trebuit sa verifice cu mai multa atentie situatia financiara de la HealthSouth, spun unii auditori independenti.
Purtatorul de cuvant din partea companiei Ernst & Young a spus ca firma pe care o reprezinta nu va furniza detalii asupra situatiei de la HealthSouth, deoarece investigatiile federale (cu care Ernst coopereaza) sunt inca in desfasurare.
Ernst & Young este sub presiuni continue din partea autoritatii americane de reglementare in domeniul energiei si comertului, care va initia saptamana aceasta propria sa ancheta pentru a determina daca auditorii stiau de frauda contabila de la HealthSouth. De asemenea SEC (organismul de reglementare a pietelor financiare din Statele unite) va monitoriza activitatea Ernst & young pentru a determina posibila implicare a companiei in frauda financiara a clientului sau.

Citește și