Erotice/ de Stelian Țurlea

Colecția numită Eroscop, coordonată la Editura Trei de neobosita Magdalena Mărculescu și Pascal Bruckner publică în ritm constant titluri șocante pentru o parte a cititorilor, foarte căutate de altă parte a lor. Așa se întâmplă și cu cele mai recente apariții.

Nikki Gemmell – Mireasa dezgolită. Traducere din engleză de Laurențiu Dulman. O carte care irită din prima clipă. O mamă trimite unui editor mansucrisul lăsat de fiica sa care a dispărut, împreună cu fiul abia născut și căruciorul acestuia. Niciun corp n-a fost găsit. Fiica fusese o soție exemplară și o mamă exemplară. Dar manuscrisul e un jurnal incendiar, o cronică a vieții duble a femeii dispărute, a trezirii sale sexuale, a adulterului. Jurnalul spune lucruri cutremurătoare despre iubire, căsnicie și sex. Fiecare din cele 138 de capitole are un titlu, câte o regulă, lungi de cele mai multe ori, despre ce trebuie să facă ori să nu facă o soție (sunt, de fapt, o serie de „lectii” dintr-un vechi manual pentru soții din perioada elisabetană); conținutul regulilor contrastează radical cu conținutul capitolelor. Cartea a fost publicată anonim. Presa a descoperit că autorul e Nikki Gemmell, o australiancă semnatară a altor trei romane înaintea celui de față. „Mireasa dezgolită” a devenit o senzație la nivel internațional. „Mi-a plăcut ideea de a coborî dincolo de suprafața lucrurilor și de a explora viața secretă a unei femei – spune autoarea. Cu atât mai bine dacă, aparent, era o soție bună și mulțumită… Într-o relație, e greu să fii complet onest, să-i arăți partenerului adevăratul tău sine… Asta nu înseamnă că este o carte autobiografică; este un amestec de ficțiune și adevăr, de fantezie și fapte reale, o cuvertură cusută din peticele propriilor mele povești și ale prietenelor mele… Mireasa dezgolită este despre o femeie care își găsește vocea.”

„Explorand sexualitatea feminina, Nikki Gemmell face un portret subtil al mariajului modern.” – The Independent

Marina Anderson – Școala supunerii. Traducere din engleză de Ana Daniela Micu. Editura Trei știe să-și facă reclamă. Scrie, chiar pe prima copertă: „Daca ai devorat Fifty Shades, pregateste-te să citești Scoala supunerii. Un roman indecent despre emancipare sexuală și acceptare a propriului erotism.” Și continuă: „Natalie Bowen, o femeie de carieră din Londra, este invidiată de multa lume, însă viața ei personală e un dezastru. Bărbații nu pot să se împace cu succesul ei, iar Natalie crede că nu va găsi niciodată fericirea adevărată. Când aude despre o școală exclusivistă de weekend numită Paradisul, un loc unde vizitatorii sunt inițiați în plăceri pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată, Natalie e șocată de idee – totuși nu reuseste să-și înfrângă dorința de a afla mai multe. Ajunsă la Paradis, îl cunoaște pe enigmaticul și disciplinatul Simon, un bărbat obișnuit să obțină tot ce vrea”

Este vorba despre unul dintre nenumăratele romane apărute după „Cincizeci de umbre  încătușate”, scrise tot de femei, aproape după rețetă, la comandă. Din păcate, dacă în cea amintită existau ceva valori literare, aici lipsesc cu totul. Cartea reia tema dominării femeii, în răspăr mai mult, și pare a fi destinată cu prioritate cititoarelor. Eroina, o tânără de 27 de ani, e obișnuită să conducă, dar viața sa sentimentală și sexuală e searbădă, până descoperă Sanctuarul, un loc unde femeile învață să se supună. Ce urmează nu are valoare – e un parcurs „inițiatic” cu scene de sex care se succed, tehnici de acuplare ș.a.m.d. Cartea abundă și în idei aiuristice – de pildă, aceea că femeile care dețin putere ori un job performant uită plăcerea de a se supune. Probabil de înțeles dacă ne amintim că Marina Anderson este pseudonimul unei autoare de literatură erotică.