Eseistul profesor/ de Ziarul de duminică

Născut în 1953, cu studii liceale la Ploiești, absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Univer­sității București (1976). Coleg de grupă cu Dan C. Mihăilescu, cum mărturisește acesta într-un text pe care îl reproducem, mai jos. Christian Crăciun a fost multă vreme profesor de liceu. A debutat într-un volum colectiv în 1985, iar după 1990 a fost colaborator al multor publicații. În ultimul deceniu a semnat mai multe volume de eseuri, unele salutate elogios de Dan C. Mihăilescu. Majoritatea acestor cărți au fost publicate de editura clujeană Eikon, cum sunt și cele trei de mai jos.

Ucronia eminesciană – Eseu despre timp și imagine în Memento Mori

„Este un fel de neîncredere (spaimă?) în capacitatea de a ivi din interiorul culturii noastre un autor de o asemenea anvergură și profunzime. Efectul de stranietate (Harold Bloom) al operei eminesciene era foarte mare în momentul său istoric și, surprinzător, undele sale seismice s-au propagat până în zilele noastre. Dacă forma operei este forma spiritului creator, ce haos, ce forță creatoare fantastică arată Eminescu în Memento Mori? (Ca engramă a operei totale) … Eminescu este dintre acei autori cu o operă să-i spunem holografică, el nu scrie un poem anume, ci urmărește un gând până la ultimele lui consecințe. Aproximându-l în diferite feluri. Corespondența dintre diferitele paliere ale scrisului său arată cui vrea să vadă că poetul trebuie citit dinspre tot spre parte, că lectura are nevoie de o întemeiere, o viziune globală, precum cea de la care pleacă poetul, mult mai bine articulată decât sunt unii dispuși să admită. Eu am propus aici citirea dinspre imaginal și ucronie, mai sunt, desigur, o mulțime de astfel de puncte de situare holistice în care se poate situa interpretul.” (Christian Crăciun)

Intrări în labirint

„Adolescentului de azi îi va fi, desigur, foarte greu să priceapă libertatea, deschiderea sufletească, forța de absorbție culturală, intensitatea trăirii și fervorile de tot felul, solidaritatea întru altruism și, mai ales, frenezia resincronizării cu valorile Occidentului – caracteristici esențiale pentru formarea tânărului intelectual român de la sfârșitul anilor șaizeci. Am fost patru ani coleg de grupă cu Christian Crăciun la Facultatea de limba și literatura română a Universității București (1972-1976), am împărtășit aceleași idealuri și bibliografii, am bătut aceiași cîmpi, am fugit după aceiași cai verzi pe pereți și am practicat cu egală patimă aceleași metode ale evadării pe verticală. El a rămas cu entuziasmele și, mai ales, cu toată puritatea de atunci, cu un soi de asumare christică (dacă mi se îngăduie formula) a lumii și a culturii… Christian Crăciun este un om al dăruirii, al jertfei de sine și nicidecum un «simplu» profesor. O profundă natură catalitică, după vorba lui Blaga, pentru care suprema valoare morală a omului este smerenia: a-ți pleca grumazul în fața Celuilalt, spre a-l face vizibil pe acela, în dauna ființei tale – iată lecția (kenoza) lui. Când un om ca el se întreabă, pur și simplu, dacă există o cultură românească postbelică, poți să fii sigur că o face nu doar cu o desăvârșită bună credință, ci și cu acel soi de patos responsabil care lipsește majorității «intelighenției» dâmbovițene. Christian Crăciun rămâne un om – «pâinea lui Dumnezeu». Primească bietul, dar sincerul, omagiu al unui drăcușor de carnaval! Drept pentru care semnez, Dan C. Mihăilescu”.

Isografii. Eseuri despre evadarea în esențial

„Cartea cuprinde, în prima parte, eseuri publicate în ultimele două decenii în revistele Axioma, Litere, Revista Nouă, Idei în dialog, 22 și altele. Textele sunt impregnate de aerul și tensiunile timpului în care au fost scrise, la nivelul exemplelor ele datează (și asta e bine, cred, desenează un fel de cardiogramă a unor vremuri ciudate), la nivelul ideilor mă iluzionez să cred că sunt actuale. Nu am făcut decât minime corecturi de stil.

În partea a doua am grupat răspunsurile pe care, între anii 2004-2008, le-am dat în dosarele tematice din Revista Nouă – Câmpina. Am precizat de fiecare dată tema dezbaterii. Câteva texte, care se văd ușor, au fost inițial conferințe ținute în diverse împrejurări. Le-am păstrat forma oralității, fără să încerc să literaturizez deloc.”