Eseuri lămuritoare/ de Ziarul de duminică

Cristian Bădiliță, Basarab Nicolescu

În căutarea „omului total”

Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia

Editura Vremea

Colecția: Fapte, Idei, Documente

„Cum se poate explica oare faptul că opera lui Vintilă Horia este aproape ignorată în România, un sfert de secol de la căderea comunismului? După 1989, s-a practicat o politică selectivă de recuperare a exilului prin concentrarea exclusivă pe trei nume: Eliade, Cioran și Ionescu. Nume importante precum Vintilă Horia, Stéphane Lupasco, Horia Stamatu, L.M. Arcade, Pius Servien, Matyla Ghyka sau Petre Sergescu au rămas astfel într-un con de umbră și nu în detrimentul operei lor, a cărei valoare nu scade cu trecerea timpului, ci în detrimentul noilor generații.”

„Volumul de față își propune să prezinte mai multe aspecte inedite ale vieții și operei unuia dintre cei mai importanți creatori ai exilului românesc din secolul XX. Titlul face aluzie la un proiect utopic, realizarea «omului total», adică împlinirea ființei umane la toate nivelurile (moral, intelectual, religios, dar și istoric, politic, erotic). (…) Din păcate, nici după un sfert de secol de libertate nu dispunem de o biografie și de o monografie exhaustive consacrate operei acestui adevărat «extraterestru», născut la Segarcea și care-și doarme somnul de veci alături de Don Quijote de la Mancha. Autorii unor asemenea biografii/monografii ar trebui să cunoască nu doar cele patru limbi în care a scris Vintilă Horia (română, franceză, spaniolă, italiană), dar să fi asimilat și culturile respective.” – Cristian Bădiliță, Basarab Nicolescu 

„Vintilă Horia n-a fost numai un scriitor de notorietate europeană (i s-a atribuit, cum se știe, Premiul Goncourt, în 1960, pentru romanul Dieu est né en exil, scris în franceză), ci și un personaj. Ca un înotător surprins de o furtună în largul mării, a fost smuls, răsucit și aruncat de istorie, cu o forță ieșită din comun, în cele mai imprevizibile direcții și n-a lipsit mult să și dispară în adâncuri. Nici după moarte nu și-a găsit liniștea, fiind blamat la scenă deschisă de abuzivul Institut «Elie Wiesel», pe baza unui verdict absurd, dat în 1946 de un tribunal stalinist (deci de o caricatură de tribunal). În timpul vieții, cu limitatele lui puteri omenești, Vintilă Horia a reușit în foarte mică măsură să corecteze această traiectorie biografică hazardată și periculoasă, dictată de împrejurări.” – Alex. Ștefănescu

Volumul cuprinde următoarele eseuri:

Cristian Bădiliță, Basarab Nicolescu, „Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia” ; Alex. Ștefănescu, „Povestea, fără happy-end, a vieții lui Vintilă Horia”; Basarab Nicolescu, „Cavalerul Cunoașterii Ce Va Veni”; Florin Manolescu, „Vintilă Horia: un gândirist après la lettre”; Mihaela Albu, Dan Anghelescu, „Publicistica lui Vintilă Horia în perioada interbelică”; Mihaela Albu, Dan Anghelescu, „Eseistul Vintilă Horia în revistele exilului românesc”; Marilena Rotaru, „Vintilă Horia în dosarele Securității”; Marilena Rotaru, „Dosarul Premiului Goncourt 1960”; Corin Braga, „Vintilă Horia. De la comparatist la «omul total»”; Ioana Costa, „Epistolarul latin și Dumnezeu s-a născut în exil”; Lucian Dîncă, „Platon reinventat de Vintilă Horia: Scrisoarea a șaptea”; Claudia Drăgănoiu, „Rosinanta, eșarfa galbenă și pietrele din Montparnasse: detalii de pe un crochiu cu femei din Itaca”; Alina-Elena Costin, „Jurnalul unui țăran de la Dunăre – sensuri și cititori”; Liviu Marius Ilie, „Ștefan cel Mare în romanul Mai sus de miazănoapte”; Iuliu Cristian Arieșanu, „Călătorie spre centrele pământului. O lectură antropologică”; Cristian Bădiliță, „«Dialogurile» lui Vintilă Horia. Călătorie la centrele pământului și dincolo de vizibil”.

 În anexă este reprodus un text semnat de Vintilă Horia – „După treizeci de ani”.

 Volumul cuprinde o „Bibliografie Vintilă Horia” alcătuită de Basarab Nicolescu.