Estimările ANCOM arată că prețul licențelor telecom poate sări ușor spre 1 mld. euro
Veniturile totale încasate de statul român din cea mai mare licitație organizată vreodată pentru vânzarea de licențe de comunicații mobile ar putea ajunge ușor la un miliard de euro dacă participanții se vor lupta în mai multe etape pe cele mai scumpe „pachete”, și chiar dacă în joc nu ar intra decât patru operatori, arată exemple (teoretice) de desfășurare a procedurilor publicate de ANCOM la sf…
Veniturile totale încasate de statul român din cea mai mare licitație organizată vreodată pentru vânzarea de licențe de comunicații mobile ar putea ajunge ușor la un miliard de euro dacă participanții se vor lupta în mai multe etape pe cele mai scumpe “pachete”, și chiar dacă în joc nu ar intra decât patru operatori, arată exemple (teoretice) de desfășurare a procedurilor publicate de ANCOM la sfâșitul proiectului de caiet de sarcini.
Această licitație va stabili numărul și numele companiilor care vor oferi comunicații mobile până în anul 2029 în România.
Din datele prezentate de ANCOM în legătură cu mecanismul de licitare, precum și din simulările realizate de autoritate rezultă că elementele-cheie în determinarea sumei finale vor fi numărul de oferte și încăpățânarea cu care operatorii vor licita pentru cele mai scumpe blocuri de frecvențe scoase la vânzare: cele din banda de 900, 800 și 1.800 MHz – cu o valabilitate de 15 ani.
Fiecare din cele 7 blocuri de frecvențe pe 15 ani costă 40 mil. euro, iar la fiecare rundă de ofertare unde cererea operatorilor e mai mare decât oferta poate crește cu 5 până la 20% – deci cu câteva milioane de euro la fiecare pas. “Spre exemplu dacă pe frecvența de 800 MHz cererea este de 10 blocuri în timp ce oferta este de 6, atunci valoarea crește. Dacă la noua rundă sunt 9 oferte, valoarea crește iar cu un pas până se ajunge în situația în care cererea de blocuri pe 800 MHz este egală cu oferta, sau mai mică”, a explicat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM, în conferința de presă în care a prezentat detaliile licitației.
O competiție strânsă între operatori pe licențe poate duce veniturile totale aproape de un miliard de euro, ceea ce înseamnă că un singur operator ar putea ajunge în situația în care să aibă de achitat 300 mil. euro până la jumătate anului viitor. Suma ar reprezenta taxa de licență pe o perioadă de 15 ani (sau 16,3 ani dacă sunt achiziționate și licențe temporare) ceea ce înseamnă că anual taxa ar fi de aproximativ 20 de milioane de euro. Conform scenariului ANCOM, un operator ar putea ajunge în situația de a plăti o asemenea sumă dacă ar achiziționa spectru în toate benzile disponibile, și care i-ar asigura posibilitatea de a furniza o gamă extinsă de servicii pe piața locală.
Cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații au avut în ultimii ani bugete anuale de investiții în jurul a 100 mil. euro.
Jucătorii care sunt deja prezenți pe piața de telefonie mobilă Cosmote, Orange, RCS&RDS și Vodafone și-au anunțat deja intenția de a participa la licitație. Cel mai probabil în cazul Cosmote, Orange și Vodafone deciziile privind sumele alocate pentru licutația din România vor fi luate la sediile centrale, respectiv la Bonn, Paris și Londra.
Companiile internaționale care dețin Cosmote, Orange și Vodafone nu au făcut încă niciun comentariu despre proiectul de caiet de sarcini, singura reacție fiind momentan cea a RCS&RDS. Compania românească a criticat prețul de pornire – pe care îl consideră mare, și plata în avans a tarifului.
Reprezentanții Cosmote, Orange și Vodafone au pledat în această săptămână pentru prețuri “realiste” la licitație, care să încurajeze investițiile în România, și astfel creștere economică și locuri de muncă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026