Estrangeria

Dupa ’89, Occidentul si-a pastrat aura magica de taram al fagaduintei, chiar si dupa ce romanii au vazut cu ochii lor ca nici acolo nu umbla cainii cu covrigi in coada. Faptul ca in scurta vreme cei plecati la munca dincolo de frontiera vestica au reusit sa se pricopseasca cum n-ar fi facut-o acasa intr-o viata si faptul ca, totodata, cresterea economica spectaculoasa din ultimii ani li se datoreaza in mare parte sunt mai convingatoare decat orice studiu de referinta.
Stim insa prea putin cum traiesc si cum fac ei acolo banii care, repatriati, au insemnat numai in 2006 peste trei miliarde de euro. Sunt lucruri despre care se vorbeste cu fereala, facandu-ne pe noi, cei ramasi acasa, sa credem versiunile cele mai “crepusculare” carora presa internationala le furnizeaza periodic argumentele pro.
Una dintre putinele tentative de a risipi misterul i-a avut ca protagonisti pe Raul Stef, fotograf in presa clujeana, si pe Anca Enoiu, care au realizat un proiect finantat de Fundatia Culturala Europeana despre cum traiesc in Spania romanii ajunsi acolo. O intreprindere ce a combinat instrumentarul unui studiu sociologic cu cel al fotografiei artistico-documentare, finalizata intr-o expozitie la Muzeul de Arta Cluj.
O parte din fotografii focalizeaza asupra Biroului pentru straini, Estrangeria, unde romanii incearca, de multe ori la limita umilintei, sa-si clarifice statutul de imigrant. Un indiciu pentru disponibilitatea conationalilor nostri poate fi anuntul Chica rumena con mucha gana de trabajar, scris de mana, care se evidentiaza pe un zid fotografiat in Castellon. Insa pe Viorica din Bistrita, pe care o vedem nadusind in bucataria unei cantine, n-o putem suspecta de activitati ilicite. Nici pe Catalina Iliescu, care preda engleza si romana la Universitatea din Alicante, fotografiata la orele de curs ascunsa de manualul Romana fara profesor, devenit coplesitor in prim-plan. Nici Mihai, angajat al unei firme de distributie, nu fuge urmarit de raketzi, ci grabit sa-si faca job-ul care-i ia zi si noapte. Un roman fericit pare Dumitru Catarig, lucrator in constructii, fotografiat zambind larg in fata imobilului cu 600 de apartamente ridicat si prin aportul sau. Il vedem acasa privind spre stele prin telescopul instalat in apartamentul propriu, cumparat in rate. Faptul ca un imigrant roman a reusit sa obtina in Spania un credit de o suta de mii de euro, cand la o banca din Romania mi s-a cerut un salariu de 30 de milioane si ipoteca pentru douazeci de mii de euro solicitati, ilustreaza, cred, diferenta dintre oportunitatile de aici si de acolo.
Titlul expozitiei La revedere, Romania! de Raul Stef – ale carui exceptionale fotografii pot fi vazute si pe www.raulstef.com – si Anca Enoiu – autoarea textelor ce insotesc imaginile – pare a fi ilustrativ doar pentru nostalgicii din poze, care mai poarta ie sau mananca mititei. Pentru ceilalti, salutul potrivit pare a fi adio.