Eterna intoarcere

Acesta este genericul sub care Dumitru Radu, o importanta voce a sculpturii noastre contemporane, incearca sa ne convinga, prin fapta sa creatoare, ca modernitatea nu-i nicidecum o sfidare a traditiei, ci numai o stare de spirit intr-o succesiune de ipostazieri temporale. “Eterna intoarcere” pare, de aceea, miza estetica si morala a artistului in cercetarea lui recuperatoare a izvoarelor esentiale ale coplesitoarei mosteniri a sculpturii universale, intr-un timp al staruitoarelor tensiuni avangardiste si experimentale care il provoaca.
Iata-l asadar, la Galeria “Simeza”, intr-o desfasurare polemica de posibile raspunsuri la aceasta teribila interogatie care agita spiritele contemporane: cat trecut mai poate sa incapa in arta viitorului? Si aceasta cea de a cincea expozitie personala a lui Dumitru Radu ofera, cu o rezonabila indrazneala, o optiune estetica cladita pe principiile perene ale marii sculpturi, dar emancipata semnificativ de poncifele ei in arhitecturarea si ambientarea formelor si in dezvoltarea unei viziuni plastice mult mai apropiata de sensibilitatea privitorului contemporan.
In fapt, Dumitru Radu reconfigureaza un univers sculptural imaginat si modelat anterior in bronz, imbogatindu-l  si nuantandu-l prin crearea unei fel de discurs adiacent, in care se impletesc, intr-o conceptie plastica subtila si pedant elaborata, atributele poetice ale modelajului si bricolajului in catifelata carnatie a lemnului si cele ale decorativismului pictural in irizari de culoare de o remarcabila sensibilitate. Volute si reliefuri, incrustatii si intarsieri, forme structurate in ritmuri de o muzicalitate difuza, prelungite in cadentele sonore si calde ale daltii sau cutitului, aidoma unor amprente tactile pe un vas de lut, totul invaluit in vibratia transparenta sau grava a unor tincturi sau baituri rafinat orchestrate – toate acestea devin in viziunea artistului un soi de matrice proteica a acelor forme si alegorii humaniforme, simbolice, hieratice, aproape arhetipale, atat de familiare pentru cei ce in ultimii 15 ani s-au aflat in preajma lucrarilor artistului.
O deloc retorica proiectie monumentala dobandesc prin acest “artificiu” de ambientare sculpturala compozitiile din bronz ale lui Radu. O alta demnitate a formelor, intens scenografiata si savant distribuita in spatiul de expunere, impinge alegoriile pline de talc ale sculptorului (“Trompetii-vestitori”; “Acrobatii”; “Scrutatorii inalturilor”; “Hegemonii destinului ostil”; “Pelerinii invalizi”…) in zona reprezentarilor incarcate de teatralitate ale universurilor bruegeliene, atinse deopotriva de grandoare ridicola si de absurd! “Eterna intoarcere” este sugerata plurimorf de traiectoriile spatiale ale spiralei, ale cercului frant, ale dublei elipse, ale rotii diforme sau dezaxate, ale pendulului incremenit sau ale absidei sectionate, pe care sunt puse sa se miste acele creaturi minuscule in carucioarele lor schiloade, cu care nimeni nu poate ajunge nicaieri. Mai sus sau mai jos, avid de miscare, simbolul acesta indica mereu acelasi sens: indiferent unde ne inchipuim ca suntem, ajungem, in final, pe o alta voluta, cam de unde am plecat. Dumitru Radu a izbutit sa confere acestei axiome volum si consistenta materiala, printr-o spectaculoasa si convingatoare demonstratie estetica.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar