Eternul martir

In fiecare luna noiembrie ne vom aminti, poate din ce in ce mai rar in vremea anti-culturala care ne va coplesi, ca in ziua de 18 s-a nascut un pictor iesit din comun: Corneliu Baba.

Ar fi implinit 94 de ani. Oricum, a dus in spate povara unui secol care nu l-a rasfatat, si pe care l-a ingaduit din orizontul eternitatii, facandu-l suportabil.

Corneliu Baba a fost un mare pictor, condamnat la indiferenta admiratiei comune si a unei iubiri sufocante, ce parazita agresiv in jurul tronului sau.

Spiritul epocii, pe care l-a contrazis cu argumentele glorioasei batraneti a meseriei, l-a omagiat cu abstract si fariseic respect, de un verde otravitor, nu lipsit de beneficii.

O senectute ocrotita i-a conservat fiinta dar si legenda ei pana la varsta din urma a lui Picasso – 91 de ani. Intr-un ciclu Pieta (1982-1986), imagineaza un etern martir, destinul cristic al omului superior, caruia Biblia ii comenteaza biografia.

Corneliu Baba este poate cea mai stilizata figura a picturii romanesti. Artistul dar si omul au fost impinsi in cadrul panzei; au devenit opera, bucurandu-se, intrucatva meritat, de magnificenta ei.

Era cea mai convenabila imagine, cea mai logica, dar nu si pe de-a-ntregul adevarata. Corneliu Baba a fost, pe cat pot depune marturie, un spirit viu, o personalitate accentuata, s-a bucurat cu fervoare si s-a intristat de tot ceea ce e omenesc. Impresiile hagiografice n-au facut decat sa acopere sunetul vietii cu cel al bronzului statuii.

A fost puternic dar si surprinzator de fragil, de nehotarat, avea certitudini dar si infinite dubii. Era constient de pretul desavarsirii, pandit la tot pasul de esecuri, sau macar incongruente, vizibile doar ochiului sau neindurator. Prin acestea mi se pare a fi fost mai inalt decat placea unor contemporani sa-l socoteasca.

S-a insistat asupra dimensiunii morale a omului si a artei lui. M-ar interesa doar din perspectiva canonizarii sale, intr-o lume atat de corupta, incat se arata avida de modele izbavitoare

N-as lua in considerare decat moralitatea profesionala, seriozitatea si exigentele cu care isi articula opera. Intr-un mediu dominat de superficialitate, sterilitate, efecte ieftine, Corneliu Baba facea figura unui incapatanat nostalgic, vietuind in paradisul unui secol de aur al artei europene.

Profunda lui constiinta artistica il plasa, prin comparatii de care ar trebui sa ne fie jena, in inactualitate, in atemporalitate.

Pentru el haina omului nou imbraca stramb acelasi om vechi. Arta nu progreseaza, naste doar oameni mari, naturi privilegiate, din cand in cand.

Prin el, pictura noastra, inscrisa intr-un club francez, sondeaza abisurile deschise de germani, flamanzi si spanioli.

Nu face excursii vesele cu cei multi, urmeaza un drum mahnit, solitar, plin de obstacole. Pentru el pictura e o drama, de la reprezentare, cu intelesuri filozofice, pana la culoare. A si spus-o de cateva ori.

E vorba de drama omului incarcerat in propria conditie, care-l plaseaza intre sublim si mizerie. Uneori, ca la un capat de drum, isi aduna personajele imaginare in cadrul aceleiasi panze.

Cum a facut si in ciclul amintit, Pieta, unde extrapoleaza motivul coborarii de pe cruce si plangerea. In acest univers construit piramidal, cu incrancenari descinse parca din Goya, mistica e doar o aluzie livresca.

Discursul e al unui moralist ranit. Sacrificatul poarta doar vina de a fi altceva, altcineva. Spiritul gregar face gesticulatia durerii. Pare o farsa grandioasa, dar, cum sa spun, autentica.

In raport cu ceilalti, omul si artistul sunt eternii martiri. Corneliu Baba si-a privit semenii, mai ingaduitor sau nu, pictandu-i. Dar s-a si lasat privit de ei, transfigurand in panze toata prostia, vanitatea, ticalosia, cupiditatea ce stralucea in ochii lor.

Drama unui suflet sensibil si a unei gandiri adanci consta in necomunicare, intr-o eterna opozitie cu lumea. atia toate astea si mai stia ca pretul confortului fizic este inconfortul metafizic.

Dincolo de culori n-a putut trece. E temerar sa fii pictor de oameni cand nu esti dispus sa-i flatezi si sa castigi de pe urma vanzarii fotografiei lor.

ai chiar riscant. Neintelegerea se agraveaza sub masca aliantelor. Ma refer la o simpatie tesuta din firele camasii lui Nessus.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar