Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Euro isi face curaj sa sara peste bariera de 40.000 lei

Cursul de schimb al leului in raport cu moneda unica europeana ar putea sari astazi - si "la oficial" - peste 40.000 lei/euro, daca banca centrala nu va interveni din nou si va vine valuta.Si asta pentru ca desi pe tot parcursul primei parti a sedintei de tranzactionare de ieri cotatiile leu/euro au fluctuat in jurul nivelului de 39

Ionela Nuta · 13 noiembrie 2003 · 2 min de citit

Cursul de schimb al leului in raport cu moneda unica europeana ar putea sari astazi – si “la oficial” – peste 40.000 lei/euro, daca banca centrala nu va interveni din nou si va vine valuta.
Si asta pentru ca desi pe tot parcursul primei parti a sedintei de tranzactionare de ieri cotatiile leu/euro au fluctuat in jurul nivelului de 39.960/39.990 lei/euro, la inchidere dealerii cotau din nou euro la peste 40.050 lei.
“Odata cu revenirea euro pe pietele externe – pana chiar spre un nivel de 1,1725 dolari – piata de la Bucuresti a reactionat rapid si ultimele tranzactii de ieri se faceau deja la 40.030/40.060 lei/euro. Este posibil ca daca banca centrala nu va interveni din nou maine(n.r.-astazi) sa vedem si la oficial un curs de schimb leu/euro de peste 40.000 de lei”, a comentat un dealer.
Moneda europeana a mai fost tranzactionata la peste 40.000 de lei si in sedintele de tranzactionare din prima parte a saptamanii, dar banca centrala a intervenit si a vandut euro pentru a prelungi momentul depasirii acestui prag psihologic. Oricum in ultimele doua saptamani banca centrala a reusit sa regleze deprecierea leului fata de cosul valutar format in proportie de 60% euro si 40% din dolari prin intermediul monedei americane reusind sa tempereze astfel cresterea raportului leu/euro. O crestere mult prea brusca a cursului leu/euro ar putea avea un impact psihologic puternic negativ mai ales ca “asteptarile” in acest sens erau cel mai devreme pentru sfarsitul anului.De la inceputul anului leul s-a depreciat in raport cu cosul valutar cu 9,61%, apropiiandu-se destul de mult de tinta pentru tot acest an. Potrivit ultimelor declaratii oficiale pentru anul acesta banca centrala mizeaza pe o apreciere a leului in termeni reali de aproximativ 2-2,5%, ceea ce inseamna ca la o inflatie de 14% deprecierea pe cos ar trebui sa fie undeva in jur de 12%.”Sedinta de tranzactionare de ieri a fost destul de linistita, poate cu exceptia ultimei parti a zilei cand euro a revenit la peste 1,17 dolari si bancile s-au repezit sa cumpere euro. Volumele au fost in ansamblu destul de reduse”, a comentat un alt dealer.Banca Nationala a calculat un curs de schimb de 39.967 lei pentru un euro, respectiv 34.179 lei pentru un dolar. Pe pietele externe euro a fluctuat ieri intre 1,1660 si 1,1725 dolari, oscilatiile fiind destul de mici ca amplitudine. Pe piata monetara  dobanzile au avut ieri o usoara tendinta de scadere, putinele tranzactii fiind perfectate la 18,5/20,5% pe an. Banca centrala a continuat sa sterilizeze surplusul de lichiditate de pe piata monetara atrangand de la banci 2.245 miliarde de lei la o dobanda medie de 20,25% pe an.

Citește și