Euro, peste 35.000 de lei si in crestere
Cursul leu/euro a depasit ieri pragul de 35.000 de lei, in prima zi de tranzactionare pe piata valutara interbancara din acest an, reflectand pozitia puternica a monedei unice fata de dolar.Moneda unica a fost cotata la 35.018 lei, in conditiile in care Banca Nationala a calculat un curs al dolarului american de 33
Cursul leu/euro a depasit ieri pragul de 35.000 de lei, in prima zi de tranzactionare pe piata valutara interbancara din acest an, reflectand pozitia puternica a monedei unice fata de dolar.
Moneda unica a fost cotata la 35.018 lei, in conditiile in care Banca Nationala a calculat un curs al dolarului american de 33.443 de lei, in scadere cu 57 de unitati fata de ultima cotatie din 2002.
Dealerii spun ca piata a fost linistita, “ca la inceput de an”. La deschidere cursul se situa la 33.500 de lei/dolar, dupa care a inceput sa scada, pana la 33.410/33.430 de lei pentru un dolar. Ulterior si-a revenit, dolarul ajungand la 33.450/33.470 de lei.
Piata monetara interbancara a fost ieri foarte lichida. Dobanzile la depozitele pe o zi au scazut de la 16/20%, la deschidere, pana la 12/16%. Lichiditatea mare a pietei ii indreptateste pe analisti sa anticipeze noi scaderi ale dobanzilor.
Jucatorii de pe piata valutara nu se grabesc sa faca previziuni pentru anul acesta, mai ales ca inca nu se stie sigur cand va avea loc anuntata schimbare a valutei de referinta pentru calcularea cursului leului, din dolar in euro. Oricum piata se asteapta la un an greu, imprevizibil, poate mult mai agitat decat 2002. De asemenea, posibila trecere la referinta pe euro ar putea conduce la o volatilitate mare pe piata si la adancirea incertitudinilor legate de politica de curs pe care o va urma BNR.
Dolarul s-a aflat ieri sub o presiune puternica pe pietele internationale, dupa ce Saddam Hussein a anuntat ca Irakul este pregatit pentru un atac american. Euro a fost cotat pe pietele europene la 1,046 $, aproape de maximul de 1,05 $ inregistrat saptamana trecuta. De asemenea, lira sterlina a crescut la 1,6 $, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani. Majoritatea jucatorilor de pe pietele internationale se asteapta ca declinul dolarului sa continue, dupa ce moneda americana a pierdut circa10% in fata euro in 2002. Aceasta desi economia SUA da semne de revenire.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026