Euro rămâne cu puțin sub pragul de 4,52 lei
Cotațiile monedei naționale oscilau ușor sub 4,52 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de ieri, după o ședință cu volume de transfer ridicate, în care cererea de valută a venit în principal din partea companiilor și clienților de retail, potrivit dealerilor.
Cotațiile monedei naționale oscilau ușor sub 4,52 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de ieri, după o ședință cu volume de transfer ridicate, în care cererea de valută a venit în principal din partea companiilor și clienților de retail, potrivit dealerilor. În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,5170 – 4,5190 lei/euro, foarte aproape de cotațiile de miercuri, de 4,5190 – 4,5200 lei/euro.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,5165 – 4,5175 lei, iar cursul de schimb a continuat să fluctueze ușor sub 4,52 lei/euro pe tot parcursul sesiunii, pe volume de tranzacționare în creștere, potrivit dealerilor. Maximul zilei a fost de 4,5200 lei/euro. Dealerii nu exclud o eventuală intervenție a BNR în următoarele zile, întrucât luni se va stabili cursul pentru calculul accizelor.
Banca Națională a publicat ieri un curs de referință cu 0,28 bani mai redus față de miercuri, de 4,5140 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,5168 lei/euro. Pentru moneda americană, referința BNR a urcat însă cu 0,52 bani, de la 3,5079 lei/dolar la 3,5131 lei/dolar. În același timp, referința pentru francul elvețian a crescut de la 3,7358 lei/franc 3,7360 lei/franc.
-
Românii revin la Fidelis: 1,48 mld. lei în noiembrie, cel mai bun rezultat din luna mai încoace, la aceleași dobânzi ca în octombrieBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
EDIȚIE SPECIALĂ AFACERI DE LA ZERO SUSȚINUTĂ DE 5 TO GO. Bogdan Găman și Diana Munteanu au deschis o cafenea într-un mic oraș din județul Bacău, care generează venituri de peste 600.000 lei. Cei doi pregătesc a doua cafenea anul viitor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026