Euro urcă la maximul anului și se apropie de 4,30 lei
Euro a urcat ieri la maximul din acest an, paritatea oficială fiind calculată de BNR la 4,2886 lei/euro. Pe piața interbancară s-au perfectat tranzacții și peste nivelul de 4,29 lei/euro. Leul s-a depreciat timp de patru ședințe consecutive și a pierdut mai mult de patru bani.
Euro a urcat ieri la maximul din acest an, paritatea oficială fiind calculată de BNR la 4,2886 lei/euro. Pe piața interbancară s-au perfectat tranzacții și peste nivelul de 4,29 lei/euro.
Leul s-a depreciat timp de patru ședințe consecutive și a pierdut mai mult de patru bani. Leul este afectată de prudența investitorilor străini vizavi de valutele din regiune pe fondul problemelor cu datoriile suverane din Europa. “Sentimentul negativ de pe piață a împins euro peste pargul de 4,29 lei, iar dacă îngrijorările legate de problemele din zona euro se accentuează, nu excludem ca euro să depășească pragul psihologic de 4,3 lei”, notează analiștii ING Bank.Și francul elvețian a câștigat teren, cursul ajungând la 3,5631 lei/euro.
Percepția de risc privind România și restul țărilor din regiune a continuat să se deterioreze, cotațiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default) urcând la 370 de puncte de bază (3,7%), cu peste 100 de puncte mai sus față de acum o lună.
Chiar dacă îngreunează efortul de rambursare a creditelor în euro și există riscul scumpirii mărfurilor de import, deprecierea leului ar putea constitui un stimul pentru companiile exportatoare.
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026