Euro urcă peste 4,36 lei pe piața interbancară și se apropie de un vârf istoric
Leul a continuat să se deprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de marți, pe fondul cererii comerciale de euro și în linie cu valutele din regiune, iar cotațiile au urcat peste 4,36 lei/euro.
Leul a continuat să se deprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de marți, pe fondul cererii comerciale de euro și în linie cu valutele din regiune, iar cotațiile au urcat peste 4,36 lei/euro.
La sfârșitul ședinței de ieri, euro era cotat pe piața interbancară la 4,3605 – 4,3635 lei, cu trei bani peste nivelul de la finalul sesiunii de luni. Primele schimburi de ieri au fost operate la 4,3400-4,3430 lei/euro, cu circa un ban peste cotațiile de luni.
Aversiunea la risc a jucătorilor a crescut din cauza îngrijorărilor privind criza datoriilor suverane din zona euro. “Leul a urmat corecțiile din regiune, deși cu o ușoară întârziere, mișcare impulsionată și de cererea comercială de euro. Volumele transferate au rămas însă reduse”, a spus un dealer.
BNR a publicat marți o referință în creștere pentru a treia zi consecutiv, de 4,3529 lei/euro, un nou maxim al lunii octombrie. O rată de schimb mai mare față de nivelul de marți a fost afișată de banca centrală pe 30 septembrie, când euro a fost cotat la 4,3533 lei. Euro se apropie astfel de maximul istoric de 4,3688 lei, din 30 iunie 2010.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Boomul AI începe să se clatine: Companiile care construiesc infrastructura centrelor de date au pierdut 4.200 de miliarde de dolari la bursăBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026